x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lumea, americanii şi noi (IV)

0
Autor: Adrian Năstase 25 Sep 2012 - 14:18


"Singurul om care se comporta rational este croitorul meu; imi ia masurile de fiecare data cand merg la el. Ceilalti folosesc mereu masurile vechi si se asteapta ca eu sa ma potrivesc, in continuare, cu ele' (Bernard Shaw).

Vreau sa explic, din nou, de ce va amintesc episoade din trecut. In esenta, pentru ca istoria se repeta sau se poate repeta. Si, poate, in viitor, vom gasi raspunsuri mai bune...

Despre scop si despre mijloace

"Filozofia mea, pe parcursul ultimilor doi sau trei ani petrecuti in agentie (CIA, n.n.) a fost, cu certitudine, aceea ca scopul scuza mijloacele si nu aveam de gand sa ma las tinut in frau.' (Richard Bissell, consultant)

Am luat exemplul relatiilor romano-americane, dar puteam sa iau si alte exemple. Teritoriile romanesti, de-a lungul secolelor, au fost "interesante' fie pentru resursele lor naturale fie ca platforma de lansare a unor operatiuni militare. Stim si noi acest lucru, stiu si altii. Jocul de interese porneste, uneori, de la aceste ratiuni. In anumite cazuri, evenimentele – cinic vorbind – ne-au "ajutat': decizia irakiana de a invada Kuwaitul, in momentul in care noi aveam presedintia Consiliului de Securitate (1990); deciziile lui Gorbaciov de a retrage trupele sovietice din Berlin si din Europa de Est; decizia de auto-dezmembrare a Uniunii Sovietice; deciziile occidentale (inclusiv americane, in final) de a sprijini dezmembrarea Federatiei Iugoslave (care era "puterea' cea mai semnificativa din Balcani); atacurile teroriste de la New York din 2001 (cu necesitatea apropierii bazelor logistice si de "intelligence' americane de zonele de recrutare si de antrenament ale teroristilor); aparitia unor arme de distrugere in masa si de razboi electronic – care au necesitat o relatie mai stransa intre serviciile de informatii (vezi instalarea biroului de legatura FBI, la Bucuresti, in 2001); "primavara araba' (cu riscurile exploziilor islamiste in Nordul Africii), etc.

Au existat si elemente obiective sau subiective care au facut ca, de exemplu, relatiile romano–americane – cel putin la nivel politic – sa fluctueze. Iata cateva: pe de o parte, abordarile echipelor prezidentiale din SUA (atunci cand era privilegiata relatia cu Rusia, relatiile cu fostele "tari – satelit' erau mai putin intense – puteti urmari, comparativ, dinamica vizitelor presedintilor americani in Rusia si in tarile Europei Centrale si de Est); abordarile lor in ceea ce priveste Orientul Mijlociu, inclusiv conflictul israeliano – palestinian (prin dialoguri directe sau prin "proxies'); interesul pentru mentinerea unor "focuri mici' de conflict in spatiul extra – european in interesul "complexului militar – industrial' american – ca debuseu de desfacere pentru echipamente militare.

Pe de alta parte, unele evolutii din Romania post–Revolutie nu i-au convins, initial, pe americani ca tara noastra poate fi un partener sigur in aceasta zona a lumii: iesirea din comunism pe "partea din stanga' a istoriei (acuze de cripto-, neo-comunism pentru unele guverne); mentinerea unor structuri ale fostei Securitati; incapacitatea de a urma, intotdeauna, o politica bi–partizana (putere – opozitie) in proiectele mari de politica externa; rezervele partiale exprimate de opozitie (PSD) in legatura cu bombardarea Belgradului (justificate, in opinia mea – Milosevici nu a fost rasturnat in urma bombardamentelor, care, din contra, au marit solidaritatea interna, ci ca urmare a alegerilor ce au urmat); mineriade (desigur); lobby-ul unguresc din SUA si presiunile guvernelor de la Budapesta etc. Trebuie remarcat insa ca, in spatele acestor fluctuatii, la nivel politic, s-au aflat – cu un efect deosebit de pozitiv – inca de la inceputul anilor ’90, relatiile deosebit de intense si de eficiente, la nivel militar, intre cele doua tari (programele Mil-to-Mil).

Conflictul din Irak (primul) ne-a oferit posibilitatea de a valorifica pozitia noastra diplomatica de la ONU si sa ajutam la negocierea rezolutiilor din august 1990 si din lunile urmatoare.

Cel de-al doilea conflict ne-a permis sa ne folosim pozitia geostrategica, prin intermediul bazei de la Kogalniceanu – pusa la dispozitia americanilor –, care au efectuat o parte din rotatii acolo.

S-a putut constata ca nu numarul militarilor trimisi in Irak era cel mai semnificativ, ci, uneori, era mai important sprijinul politic, logistic si de intelligence.

Prin acest tip de analiza, putem sa intelegem mai bine si posibila abordare americana in ceea ce priveste criza politica din aceasta vara din Romania, vizand demiterea lui Traian Basescu.

Suntem intr-o perioada in care, probabil, "planificatorii' americani au pregatit sau pregatesc operatiuni militare in Iran. Nu stim daca, la nivel politic, se va lua o asemenea decizie sau cand se va lua ea (inainte sau dupa alegerile prezidentiale). Vedem doar, de cateva luni, o presiune crescanda realizata prin deplasarea unor port – avioane spre zona Golfului, diverse incidente, atentate, provocǎri.

Turcia, cu baza de la Incirlik (Adana) poate prezenta unele probleme. De aceea, teoretic, a doua baza de lansare a unor posibile operatiuni militare aeriene, tinand seama de distanta de 2000 – 2500 km, pana in acea zona, o reprezinta Romania. Daca erati in locul unor astfel de "planificatori', intr-un astfel de moment, cu nivel de alerta ridicat (adaugati tensiunile din Irak, din Egipt, din Siria, acum din Libia, Liban, etc.) si daca aveati nevoie de cineva care sa "asigure' o platforma strategica sigura in Romania, pe cine ati fi "ales' intre Basescu si Antonescu. Pe de o parte, Basescu: a) devotat relatiei cu SUA; b) adept al axei Bucuresti – Londra – Washington; c) adept al unei legaturi stranse la nivelul serviciilor de informatii; d) cel care a sters, la cererea SUA (primul din afara clubului de la Paris), 80% din datoria Irakului fata de Romania; e) cel care a "testat', la nivelul NATO, extinderea cu Georgia si Ucraina; f) cel care a presat pentru cumpararea avioanelor de vanatoare F-16; g) cel care a respins, consecvent si vocal acuzatiile privind inchisorile CIA din Romania. Pe de alta parte, Crin Antonescu, ca alternativa de presedinte: a) a refuzat sa mearga in SUA (sau nu a dorit sa mearga impreuna cu Victor Ponta); b) a afirmat ca, in cazul alegerilor prezidentiale, pentru el, adversarul cel mai de temut ar fi Departamentul de stat; c) l-a concediat, de la Cotroceni, implicit din CSAT, pe consilierul Fota – cel care tinea legatura la nivel operativ, cu reprezentantii americani; d) a sprijinit, alaturi de Tariceanu, retragerea intempestiva a trupelor romanesti din Irak, in 2006; e) este vazut, mai curand, ca un pro–european si nu ca un pro–"atlantist'.

In plus, in aceste luni, s-ar fi produs, firesc, o anumita instabilitate la nivelul CSAT si al conducerii armatei, pana la noile alegeri prezidentiale din noiembrie – decembrie.

Este adevarat, cu ocazia referendumului, americanii au constatat ca Basescu nu mai are legitimitate, ca presedinte. Deocamdata el apare insa ca a fost considerat mai util (in urma cu cateva zile, se anunta inceperea lucrarilor la Centrul de Lupta al Fortelor Terestre de la Cincu, pentru antrenament cu diverse tipuri de arme, modernizat de Armata SUA). Dupa alegeri, se va vedea... Stie si Basescu ca, mai devreme sau mai tarziu, va veni si "firmanul'... Sunt atatea exemple...

Repet, marile puteri (nu e vorba doar de americani) nu au prieteni; au numai interese. Iata ce spunea Richard Bisselle, cel care compunea impreuna cu Frank Wisner, Tracy Barnes si Desmond Fitzgerald, un fel de guvern "invizibil' pentru o strategie de securitate nationala in cadrul CIA, si care, in urma cu cateva decenii, s-a ocupat de situatiile "complicate' din Guatemala, Iran, Italia sau Cuba: "afacerile interne ale altor natiuni ne privesc foarte indeaproape si, in masura in care facem vreun efort pentru a incuraja evolutia comunitatii mondiale in conformitate cu valorile noastre, vom incerca in mod organizat sa influentam aceste chestiuni', considerand ca exista un "mandat international' in acest scop. (P. Starobin, Sfarsitul secolului american si noile puteri mondiale, Bucuresti, 2011, pag. 86)

Riscul unor operatiuni in Golful Persic este, repet, doar o varianta teoretica. Dar contactele cu marile puteri, prin luarea in considerare, in limite rezonabile, a intereselor lor, sunt deosebit de importante. De aceste lucruri vor trebui sa tina seama si liderii USL in viitor.

Si in 2004, unii au fost de parere ca americanii au avut de ales - in masura in care puteau influenta alegerile prezidentiale - intre un candidat posibil "duplicitar' - Adrian Nastase (care considera NATO si UE - proiecte complementare, si care a efectuat vizite, in aceeasi luna, in 2004, si la Washington si la Moscova) si un candidat - Traian Basescu - dedicat exclusiv Axei cu Washingtonul... Din punctul de vedere american optiunea putea fi facuta, intr-o analiza superficiala, in favoarea lui Basescu.

In aceeasi paranteza, pentru Uniunea Europeana si pentru presedintele Comisiei, ratiunile de sustinere a lui Basescu au fost probabil diferite. Alaturi de motivele si interesele ideologice, este posibil ca un rol important sa-l fi jucat si teama dezvoltarii unui "bulgare de zapada', bazat pe "dreptul la insurectie' al popoarelor, care in unele tari membre (Grecia, Spania, etc) sa lanseze "moda' referendumurilor pentru schimbarea conducatorilor - ceea ce ar fi dus la o imensa instabilitate.

Imi veti spune ca, poate, interesele erau mult mai meschine...Poate...

Si acum sa revenim la razboiul, din 2003, din Irak...

Participarea si retragerea militarilor romani

Incepand cu iulie 2003, Romania a contribuit, timp de 6 ani - pana la 29 iulie 2009 -, la eforturile internationale de stabilizare si reconstructie post-conflict din Irak, ca parte a MNF-I si in cadrul NTM-I. Mai mult de 8400 militari romani au participat la misiuni in Irak - sub comanda operationala americana, britanica, italiana si poloneza, si au efectuat peste 1200 misiuni. Prezenta militara romaneasca din Irak a variat, atingand un varf de 730 de militari in 2007, prezenta fiind redusa, in 2009, la 368 de militari. Structurile dislocate pentru operatia Iraqi Freedom (iulie 2003- decembrie 2008) au constat intr-un batalion de infanterie (12 rotatii), personal al Statului Major si de legatura, structuri de intelligence militar, un detasament de ingineri, un detasament militar si un detasament de politie militara. Suma totala cheltuita din bugetul apararii, pana in decembrie 2008, a fost de 334 milioane lei. Intre 2003-2009, in Irak au fost raniti 14 militari si au murit 3.

Decizia de participare la coalitia anti-irakiana s-a luat in cadrul sedintei comune a Camerei Deputatilor si Senatului, din 12 februarie 2003, in care a fost prezentata solicitarea Presedintelui Romaniei adresata Parlamentului cu privire la aprobarea participarii Romaniei la coalitia anti-irakiana, in eventualitatea declansarii operatiilor militare in zona. Iata, motivatia prezentata de Presedintele Romaniei:

"Statele Unite ale Americii, prin intermediul ambasadei sale la Bucuresti, au solicitat Romaniei sa analizeze posibilitatea participarii la coalitia anti-irakiana in eventualitatea declansarii operatiilor militare in zona de criza.

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a analizat si acceptat cererea Statelor Unite ale Americii privind utilizarea spatiului aerian al Romaniei si a infrastructurilor necesare in cazul unei actiuni militare asupra Irakului, ca si angajarea unor subunitati romanesti de decontaminare nucleara, chimica si biologica, de politie militara, de geniu, precum si de asistenta medicala.

In temeiul prevederilor art.5 din Legea nr.45 din 1994 privind apararea nationala a Romaniei, modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.13 din 2000, aprobata prin Legea nr.398 din 2001, va solicit sa supuneti aprobarii Parlamentului participarea Romaniei la coalitia anti-irakiana in eventualitatea declansarii operatiilor militare in zona de criza cu: 4 ofiteri de stat major in cadrul comandamentului coalitiei, o companie de aparare NBC formata din 70 de militari, un pluton de politie militara format din 25 de militari, un detasament medical de 30 de cadre si un detasament de geniu format din 149 de militari.

Totodata, solicitam reconfirmarea punerii la dispozitia coalitiei a spatiului aerian al Romaniei si a elementelor de infrastructura necesare.

Guvernul Romaniei sa reglementeze prin hotarari proprii activitatile de pregatire, finantare si de angajare a fortelor si mijloacelor ce vor participa la misiune...'

Romania a participat la mai multe misiuni in Irak: Irak UNIKOM – 2003; Irak UNAMI 2005 - 2007; Iraqi Freedom 2003 - 2009; NTM 2007 - 2011. Drumul, inceput in primavara lui 1991, prin participarea Romaniei cu un spital militar de campanie si o subunitate de decontaminare in primul razboi din Golf, a continuat - spuneam cu ocazia plecarii in Irak a unui contingent de militari romani - prin prezenta militarilor nostri in Angola, Somalia, Albania, tarile din spatiul ex-iugoslav, Afganistan si Irak, sub autoritatea, dupa caz, a ONU, OSCE, NATO, UE sau a Fortei Internationale de Coalitie si s-a dovedit a fi un drum "pavat' nu numai cu bune intentii, ci, in primul rand, cu fapte.

Astfel, numarul militarilor romani participanti la operatii de pace si stabilizare, in acea perioada, s-a apropiat de 11.000 de oameni. Numai in doua luni, Armata Romana a trimis, prin rotatie, in Afganistan si Irak, aproape 1.000 de militari, ceea ce a reprezentat o contributie importanta a Romaniei la realizarea optiunii politice de integrare in structurile euroatlantice, optiune clar exprimata de tara noastra dupa publicarea, in 1990, a Declaratiei de la Londra asupra transformarii Aliantei Atlanticului de Nord, cu propuneri de dezvoltare a cooperarii cu tarile Europei Centrale si de Est, intr-o gama larga de activitati politice si militare.

In perioada post-Saddam, alegerile parlamentare din Irak au fost un stagiu esential in desfasurarea procesului de democratizare si de stabilizare. Fortele romane si cele ale Coalitiei au sprijinit eforturile irakiene de a asigura securitatea interna in timpul alegerilor. Acest lucru a fost un test si pentru noua armata irakiana, precum si pentru fortele de securitate si de politie. In timp ce principala sarcina a trupelor irakiene a fost asigurarea securitatii sectiilor de votare, militarii romani au trebuit sa asigure stabilitatea pe intreaga perioada electorala. La cerere, mici subunitati de reactie rapida, echipate cu vehicule blindate, au fost pregatite pentru a interveni in sprijinul fortelor de securitate irakiene. Militarii romani, in cooperare cu autoritatile locale si cu fortele armate irakiene, au supravegheat instalarea fortelor de securitate in sectiile de votare din satele si orasele din estul An Nassiryah. Un pluton al companiei de politie militara romana a sprijinit o unitate a politiei italiene.

Pana la plecarea trupelor italiene, in 2006, o parte a militarilor romani dislocati in Irak au participat la Operatia Antica Babilonia, sub comanda italiana. Scopurile acestei operatii au vizat stabilirea si mentinerea unui mediu intern stabil, asigurarea conditiilor necesare pentru mentinerea securitatii si ordinii pentru a permite distribuirea fara probleme a ajutorului umanitar, oferirea unui sprijin medical populatiei locale, restabilirea infrastructurii si sprijinirea procesului de stabilizare si reconstructie post-conflict in Irak.

De exemplu, in cadrul Diviziei Multinationale Centru-Sud, sub comandament polonez, Romania a dislocat ofiteri si subofiteri ai Statului Major, dar si un detasament de ingineri care trebuiau sa se ocupe de diverse lucrari in zona. Unele dintre misiunile Batalionului 96 au constat in repararea si construirea unor noi drumuri si cai de acces, construirea si mentinerea heliporturilor, mentinerea podurilor care fac legatura intre diferite locatii din Irak, executarea unor misiuni de inginerie pentru a asigura un nivel crescut de protectie a fortelor Coalitiei, dar si in beneficiul populatiei civile si nou-infiintatei armate irakiene. La fel s-a intamplat in Basra sau in celelelate zone.

In septembrie 2003, la Paris, in vizita oficiala efectuata la invitatia premierului Raffarin, incercam sa explic noua faza a "razboiului': "In Irak au fost doua etape importante pana acum: prima a avut in vedere rasturnarea regimului lui Saddam. Acum se desfasoara a doua faza - faza tranzitiei, faza post-Saddam, faza de stabilizare, in care este clara atat pozitia americana, cat si a europenilor: trebuie gasit un mecanism mai larg, un mecanism al ONU care sa fie instaurat. Cum, care vor fi regulile, compromisurile, textul unei rezolutii a Consiliului de Securitate? Este de discutat. Este evidenta o abordare diferita, dar care pune accentul pe responsabilitatea comuna.

Situatia, nu numai in Irak, ci si in Orientul Mijlociu, s-a complicat. Noi suntem pe cale de a discuta cu partenerii, cu prietenii - avem contacte atat cu americanii, cat si cu prietenii si partenerii nostri francezi. Nu vrem sa facem presiuni, dar daca va fi cazul, vom accepta nu numai sa fim prezenti cu anumite unitati necesare procesului de stabilizare, dar si cu experienta pe care o avem dupa caderea comunismului...

Avem o idee foarte clara asupra situatiei existente acum in Irak. Sunt multi experti romani acolo care participa la proiectele de reconstructie civila si institutionala, dar este nevoie de un efort impresionant si suntem de acord sa participam, in continuare, daca ni s-ar cere ajutorul.

In orice caz, este important pentru noi sa avem acest gen de dialog, european si global. Suntem convinsi ca experienta tarilor europene, interesul lor in Orientul Apropiat sunt elemente deosebite pentru a contribui la eforturile ONU in vederea gasirii unei solutii rezonabile.'

Incepand cu 31 decembrie 2008, trupele romanesti au luat parte la Operatiunea "Iraqi Sunset", bazata pe un acord bilateral intre guvernele roman si irakian, care a permis trupelor romane sa efectueze misiuni de formare si umanitare in Irak pana in iulie 2009. Aceasta operatie a finalizat participarea de 6 ani a Romaniei in Irak. Reamintesc faptul ca, incepand cu iulie 2003, Romania a contribuit si la eforturile de stabilizare si reconstructie post-conflict din Irak, fiind parte a operatiunii "Iraqi Freedom'. In al patrulea stadiu al procesului de reconstructie si stabilizare in Irak, Romania a dislocat trupe de infanterie, montane, de ingineri si de politie, instructori militari, personal al Statului Major, personal medical care au intreprins diferite sarcini in diverse locatii.

Romania a fost printre ultimele tari care si-au retras trupele din operatiunea "Iraqi Freedom" a coalitiei conduse de SUA. Timp de sase ani, incepand cu 2003, Romania a trimis, prin rotatie, peste 8.400 de militari in Irak, care au participat la misiuni de lupta, de mentinere a pacii, de reconstructie, de spionaj sau de instruire a armatei irakiene restructurate dupa caderea regimului lui Saddam Hussein. Pe de alta parte, Romania este singura tara din Coalitie care a contribuit cu echipe medicale specializate in trei spitale militare americane (Abu Ghraib, Camp Cropper si Camp Bucca), incepand cu noiembrie 2004. De atunci, noua detasamente medicale au fost rotite in teatrele de operatiuni, fiecare dintre ele avand 20 de ofiteri si subofiteri medicali. Ca urmare a solicitarii ONU, o companie de infanterie romana a fost dislocata la Basra in scopul de a asigura securitatea personalului ONU in regiune, din 2005 pana in 2007.

In vizita la militarii romani din Irak

In februarie 2004, am efectuat o vizita in Irak, pentru a ma intalni cu militarii nostri aflati in misiune. La bordul unui elicopter de atac, m-am deplasat la Basra, unde am avut o intalnire cu comandantul Diviziei Multinationale Sud – Est, in cadrul careia actionau cei 405 militari ai Batalionului 26 "Neagoe Basarab', supranumiti, dupa misiunea din Angola, "Scorpionii Rosii', si cu cei 100 de politisti ai batalionului 265 Politie Militara. Am vizitat apoi, spatiile unde lucrau ofiterii romani de stat major si de legatura cu tara care activeaza in celula de conducere a diviziei. De la Basra, tot cu un elicopter de atac, am plecat la An Nassyriah, la campul "White Horse', unde erau dislocati "Scorpionii Rosii'. Acolo, comandatul Fortei Intrunite Italiene mi-a prezentat situatia din zona unde romanii executau zilnic misiuni si modul in care colaborau cu militarii romani. Ulterior, am vizitat tabara romaneasca, unde am vorbit cu "Scorpionii Rosi'. De la An Nassyriah, m-am deplasat la Camp Babilon, unde m-am intalnit cu cei 149 de genisti romani si cu militari din celula romaneasca de informatii. Vizita in Irak a fost tinuta secreta din motive de securitate, militarii coalitiei si politia irakiana fiind tintele unor atacuri concentrate ale fortelor, inca fidele, la acel moment, fostului regim. In afara presedintelui american George Bush si a premierului Britanic Tony Blair, doar presedintele Poloniei, Aleksandr Kwasniewski, premierul spaniol Jose Maria Aznar si premierul danez Andres Rasmussen au mai avut "curajul' sa se aventureze in "iadul irakian' pentru a-si imbarbata trupele in acea perioada fierbinte.

Elicopterul militar cu care calatoream nu avea, practic usi. In locul lor erau amplasate mitraliere, care erau asigurate de soldati americani care urmareau orice miscare la sol. Traseul era, de fiecare data schimbat, zburam cam la 50m altitudine, cu teama ca un "insurgent', dotat cu vreun AG7 putea sa traga, de la sol, in elicopter. In plus imi amintesc, la intoarcere, noaptea, pentru ca elicopterul nu era izolat, a fost un frig ingrozitor. Cu Ioan Mircea Pascu si cu Sergiu Nicolaescu ne loveam cu palmele pe spate si pe picioare ca sa nu inghetam...

Decizia privind retragerea trupelor din Irak

Unii ziaristi m-au intrebat, la o masa rotunda la Bucuresti (26.04.2004), despre pozitia Romaniei referitoare la Irak si prezenta noastra acolo, dupa decizia luata de guvernul spaniol de a-si retrage trupele din Irak. Le-am spus ca, de fapt, trebuie sa specificam clar ca problema in Irak nu va fi rezolvata doar prin retragerea trupelor. Ar fi ca si cum ai duce un pacient la spital, ai incepe operatia si apoi ai decide ca medicii trebuie sa paraseasca spitalul. Aceasta nu era o solutie. De fapt, problema consta in faptul ca noi discutam despre prezenta militara, dar era clar ca dupa interventia militara, miza devenise solutia politica, iar ONU si Consiliul de Securitate aveau un rol foarte important de jucat. Acesta era mesajul principal pe care trebuia sa il transmitem nu numai pentru ca aceasta criza (irakiana) putea fi (si a fost) un punct important pe agenda pentru alegerile din SUA, sau pentru ca unora dintre europeni le-ar fi placut, ca americanii sa aiba probleme in Irak, ci pentru ca era o problema importanta pentru toti. Daca nu reuseam sa dovedim ca rezolvam cu succes o problema grava in lume, acest lucru se putea intoarce impotriva noastra. Din acest motiv, era important sa aducem impreuna organizatiile regionale, ONU si marile puteri pentru a contribui la stabilizarea situatiei si la reconstructie.

Ce insemna regimul lui Saddam pentru cetatenii irakieni? Stiam din propria noastra experienta. Dar odata ce au aparut problemele si frustrarile, odata cu inlaturarea lui Saddam, numele inamicului, al vinovatului au fost asociate cu cel al trupelor militare. Acesta era un lucru nedrept (mai ales in perioada post–conflict), deoarece majoritatea dintre ei abordau proiecte de infrastructura, fiind angajati in proiecte importante menite a conduce la reinceperea activitatii economice in Irak.

Inamicul europenilor nu erau Statele Unite - spuneam eu -, inamicul Statelor Unite nu era vreo tara din Europa, vreun politician sau vreun guvern. Ar fi fost stupid ca aceasta criza din Golf sa conduca la o criza intre americani si europeni, - ceva ce nici cel de-al doilea razboi mondial nu reusise sa genereze -, o problema de comunicare si de parteneriat. Din acest motiv, am considerat ca intensificand activitatile regionale si legaturile cu ONU si cu Consiliul de Securitate, putem reconstrui increderea si credibilitatea raspunsului si actiunii internationale. In esenta, am incercat sa intelegem cum putem contribui, ca membru al comunitatii internationale, la unele dintre aceste probleme, cu propria noastra experienta, dupa ce am vazut ceea ce se intamplase in regiunea balcanica, in Europa de est, in general, dupa ce vazusem ce inseamna un regim dictatorial in Romania si in regiune.

Iata, si declaratiile mele la TV5, la Paris, in 30 aprilie 2004:

"Intrebare: - Ati devenit membru al NATO, sunteti participant la coalitia din Irak cu 730 de militari. Oare aceste relatii cu SUA - au fost si unele critici in acest sens adresate tarilor din est, printre care si ale Frantei - nu plaseaza Romania intr-o pozitie putin indepartata fata de Europa?

AN: - Nu. Trebuie explicata importanta NATO pentru noi, romanii. Dupa Yalta si dupa ce liderii Europei occidentale au considerat prioritar grupul de la Visegrad, romanii s-au simtit oarecum lasati deoparte intr-o zona periferica si, de aceea noi am dorit sa eliminam aceasta ambiguitate a statutului tarii noastre. Aveam uneori impresia ca Romania ramasese un fel de tampon intre est si vest. Deci, pentru noi, NATO era un mijloc de clarificare a apartenentei Romaniei la familia euroatlanatica.

In ceea ce priveste problema Irak, eu cred ca nu mai este nevoie sa facem un exorcism privind ceea ce s-a intamplat, incercand sa explicam cauzele si motivatiile...

Intrebare: - Nu regretati acum aceasta participare?

AN: - Nu, si cred ca este important, in prezent, sa vedem in mod pragmatic ce probleme sunt si sa cautam o solutie politica, pentru ca, dupa parerea mea, daca un bolnav a fost adus la spital si a fost plasat pe masa de operatie, din moment ce operatia a inceput nu-i putem spune: "Stiti, ar fi trebuit sa va administram o aspirina', ci trebuie terminata operatia. Dupa parerea mea este nevoie de o solutie politica, prin implicarea ONU si a Consiliului de Securitate.'

Pornind de la o astfel de abordare, Guvernul Romaniei a exprimat in 7 iunie 2004, intentia de a coautora, impreuna cu SUA si Marea Britanie, noul text de rezolutie privind Irakul, gest ce exprima angajamentul asumat de a contribui la stabilizarea interna si la reconstructia economica si institutionala a Irakului, atat in plan bilateral, cat si multilateral.

Proiectul de rezolutie a marcat momentul istoric de transfer al suveranitatii catre Guvernul interimar irakian, care urma sa aiba loc la 30 iunie 2004, si sublinia rolul esential pe care ONU il avea in derularea etapelor politice, constitutionale si electorale din Irak.

In cadrul reuniunii din 7 iunie a Consiliului, Secretarul General al ONU, Kofi Annan a facut un apel catre comunitatea internationala de a sprijini noul guvern interimar din aceasta tara, aflat in plin proces de preluare a atributelor de suveranitate deplina, la 30 iunie 2004, si de pregatire a alegerilor libere.

In comunicatul Guvernului roman, din 8 iunie 2004, se preciza: "Practic, toti membrii Consiliului au contribuit pe parcursul negocierilor cu propuneri de principiu si sugestii concrete de text. Proiectul final de rezolutie, coautorat si de Romania, este rezultatul unei veritabile munci de echipa in cadrul Consiliului...

In baza mandatului incredintat, delegatia romana la CS a urmarit cu titlu prioritar asigurarea unor conditii cat mai favorabile pentru actiunea celor 800 de militari romani din Irak, cat si a activitatii expertilor romani implicati in procesul de reconstructie institutionala si economica din aceasta tara.

Romania se va implica in continuare activ in sprijinirea intereselor majore ale populatiei irakiene - intarirea securitatii, democratie, dezvoltare, inclusiv pe perioada presedintiei Romaniei la Consiliul de Securitate (iulie a.c.), al carei debut va coincide cu momentul transferului de suveranitate in Irak.'

Dupa o vizita la ONU, in iulie 2004, in cadrul careia am prezidat o reuniune a Consiliului de Securitate si am avut o intalnire cu secretarul general al ONU, Kofi Annan, am efectuat in calitate de prim-ministru, o noua vizita (de lucru) in SUA. Programul vizitei a cuprins intre altele, intrevederi cu Presedintele George W. Bush; cu Secretarul de Stat, Colin Powell; cu Secretarul Apararii, Donald Rumsfeld; cu Secretarul Energiei, Spencer Abraham.

In cadrul vizitei din SUA, intr-o discutie in cadrul emisiunii "The Charlie Rose Show', aratam:

"A.N.:Oamenii de acolo (din Irak) aveau un nume pentru dusman. Era Sadam Hussein. Dupa ce a fost prins, frustrarile au ramas. Am fost acolo acum doua saptamani. Am zburat cu un elicopter peste partea sudica a Irakului. A fost trist sa vad ca aproape nu mai ramasese nimic din economie. E ca in timpurile medievale. Si imi pot imagina ca oamenii aceia, cel putin cei care sunt in partea sudica si care au suferit din cauza cruzimii lui Sadam, sunt acum inca nemultumitii. Ei vor solutii foarte, foarte repede. Si daca nu le dai puterea de a decide, isi vor directiona furia catre trupele americane sau catre coalitie.

Charlie Rose: Ocupatia nu e buna niciodata pentru nimeni.

A.N.: Nu. Daca este ocupatie. Daca este un parteneriat pentru reconstructie, are sens si asta poate aduce efecte pozitive.

Charlie Rose: Daca, sa spunem, presedintele sau secretarul de stat si secretarul apararii, cu care va veti intalni, va vor spune ca avem nevoie de mai multe trupe. Si ca am vrea sa va dublati contributia.

A.N.: As spune ca putem ajuta prin multe alte cai. Dar trebuie sa discutam despre diversele modalitati in care putem face asta. Nu cred ca este esential daca adaugam 10 sau 100 de militari acolo.'

Charlie Rose: Cat de mult din aceasta parere, cum ca ati avea destule trupe acolo si ca ati dori sa continuati in plan economic sau altfel, cat de mult din aceasta parere, decizie, judecata este produsul a ceea ce vedeti ca fiind rezistenta din partea romanilor la razboi si la participarea Romaniei acolo?

Adrian Nastase: Nu, nu este...

Charlie Rose: Nu este o situatie similara celei din Spania?

Adrian Nastase: Nu.'

Tot la Washington, in iulie 2004, un reporter de la CNN International m-a intrebat:

"Domnule Nastase, ati afirmat ca este necesara o implicare a comunitatii internationale in Irak in continuare. Comunitatea internationala a fost prezenta de la inceput acolo. Pana la urma, rapoartele informative prezentate de ambele parti ale Atlanticului sugereaza ca nu exista nici un fel de arme de distrugere in masa in Irak, informatiile au fost false.'

Raspunsul meu a fost: "Cred ca este foarte important ca implicarea sa se mentina. Au fost realizate multe lucruri, dar sunt inca multe de indeplinit. Transferul suveranitatii cat si rezolutia Consiliului de Securitate au fost hotarari importante, dar ramane de realizat un lucru esential si anume transferul puterii decizionale catre poporul irakian. Nu vom mai avea o astfel de ocazie, nu dimensiunea militara este aspectul cel mai important. Cel mai important lucru este impiedicarea celor care vor sa creeze dezordine in Irak, sa indeparteze poporul irakian de propriul viitor. Irakienii au trait sub dictatura, au ocazia acum sa-si construiasca propria societate, bazata pe valori noi, democratice si trebuie sa-i ajutam in acest sens.'

Reporterul a continuat: "Bazandu-ne pe ceea ce cunoastem in acest moment despre informatiile care au circulat inaintea razboiului, se cuvenea sa intervina comunitatea internationala in maniera in care a facut acest lucru?'

Si raspunsul meu (destul de "diplomatic'!): "Putem continua sa privim inapoi. Eu prefer sa privim inainte, sa observam ceea ce trebuie realizat in continuare. Cred ca ceea ce este important acum pentru poporul irakian este constructia unui viitor, cu sprijin international.'

"Reporter: Permiteti-mi sa va intreb doar un singur lucru. Ce sperati sa obtineti din partea Statelor Unite, sau din partea altor membri ai coalitiei, ca urmare a sprijinului dumneavoastra in conflictul din Irak?

A.N.: Sprijinul nostru nu este parte a unor negocieri. Ne-am considerat parteneri si am incercat sa oferim pe cat posibil sprijinul nostru, sigur ca daca vom avea nevoie de ajutor, il vom cere, nu este o afacere aceasta. Ne facem datoria, dorim sa actionam ca partener responsabil al Statelor Unite, al NATO, al tuturor prietenilor nostri din lume.'

Campania prezidentiala din 2004 si dupa...

In campania electorala pentru prezidentiale, in 2004,precizam insa – si poate ca a fost o eroare de strategie personala-: "Autoritatile de la Bucuresti vor actiona pentru ca prezenta militarilor romani in Irak sa fie cat mai scurta, examinandu-se posibilitatea ca, in conditiile normalizarii situatiei din zona, la sfarsitul lunii iunie 2005 sa se faca o reevaluare, iar militarii romani sa fie adusi acasa.'

Am explicat atunci ca, in calitate de partener in cadrul NATO, Romania trebuie sa contribuie la stabilizarea situatiei in Irak, dar, pe de alta parte, este foarte important "ca militarii sa se intoara acasa sanatosi'. "Aceasta este responsabilitatea noastra, asa cum este responsabilitatea lor de a ajuta siguranta nationala a Romaniei, luptand in avanposturi'.

"Trupele romanesti din Irak vor reveni in tara, in iunie 2005, dupa ce situatia din aceasta tara se va normaliza.' Mai adaugam, in noiembrie 2004: "Eu sunt convins ca alegerile din Irak se vor derula in prima parte a anului. Daca se va realiza aceasta normalizare graduala in Irak, in prima parte a anului, retragerea trupelor romanesti ar trebui sa aiba loc candva, la sfarsitul lunii iunie'.

Iata ce declaram si pentru presa internationala, la sediul ONU, din New York, la 20 iulie 2004: "Am beneficiat de un sprijin larg din partea cetatenilor Romaniei pentru participarea tarii noastre in Irak dar permiteti-mi sa fiu mai precis in raspunsul pe care vi-l voi da. Nu cred ca poti sa construiesti o casa incepand cu etajul trei, trebuie sa incepi cu fundatia. Nu poti sa eviti abordarea lucrurilor care incep sa evolueze. Este clar ca Irakul era un fel de cutie neagra a terorismului. Se punea problema abordarii acestei probleme prin izolarea zonei sau prin abordarea ei directa si a efectelor negative care puteau sa apara. Imi amintesc cand reprezentam Romania in Consiliul de Securitate cu mai mult de 10 ani in urma, ca acelasi Saddam Hussein invadase Kuweit- ul si Consiliul de Securitate al ONU a fost foarte dur in respingerea acestui tip de politica.

A urmat un lung proces de monitorizare a regimului Saddam Hussein, el fiind supus unei atente supravegheri dar lucrurile nu s-au imbunatatit. Permiteti-mi sa va reamintesc ca am vizitat Irakul in urma cu 2 luni. Am trecut prin Kuweit, spre Basra si apoi la Nassyria. Am fost impresionat ca oamenii de acolo traiau ca in Evul mediu. Aceasta a fost de fapt mostenirea lasata de Saddam Hussein, si exista acolo o problema adevarata, dupa parerea mea. Trebuie sa intelegem ca acolo nu este nevoie de o retragere care sa lase o uriasa dezordine ci un proces politic foarte controlat, beneficiind de sprijinul ONU si tocmai acest lucru l-am sprijinit . Cred ca aceasta este solutia justa, nu aceea de a dispare spunand hai sa ,,infruntam situatia de acolo'. Exista un guvern irakian, trebuie sa-l ajutam sa-si hotarasca singur traiectoria politica.'

In paralel, in campania prezidentiala, Basescu – care nu avea ingrijorari in legatura cu negocierile pentru Uniunea Europeana – lansa Axa Bucuresti – Londra – Washington. Din nou, daca ati fi fost in zona decizionala, la Washington, la nivelul "planificatorilor', pe cine ati fi sprijinit? O sa-mi spuneti ca americanii nu votau in Romania, la prezidentiale. Corect! Dar...

Mai departe. La 6 decembrie 2005, a fost semnat Acordul privind activitatile fortelor Statelor Unite stationate pe teritoriul Romaniei ("Acordul de acces'). Acordul a intrat in vigoare la 21 iulie 2006. In perioada 26-28 iulie 2006, a avut loc vizita oficiala a presedintelui Romaniei, Traian Basescu, la Washington. Cu aceasta ocazie a avut o intrevedere cu presedintele SUA, George W. Bush, principala tema de discutii fiind consolidarea si intensificarea parteneriatului strategic dintre Romania si SUA. A fost obtinut sprijinul SUA pentru organizarea si desfasurarea Sumitului NATO din 2008, la Bucuresti. In paralel cu participarea la lucrarile Summit-ului, presedintele SUA, George W. Bush a efectuat o vizita oficiala in Romania, ocazie cu care a sustinut si un discurs public la Palatul CEC, privind viziunea SUA asupra rolului NATO.

O tentativa de retragere, a militarilor romani din Irak, ne-coordonata cu aliatii, a fost luata la initiativa premierului Calin Popescu Tariceanu in 2006. Pe langa opozitia presedintelui Basescu, decizia s-a lovit si de opozitia ministrului Apararii, Sorin Frunzaverde, si de cea a ministrului de Externe, Mihai Razvan Ungureanu. Dupa trei ani, in 2009, Romania a decis insa sa-si retraga fortele militare din Irak, incepand cu luna iulie 2009, retragerea fiind coordonata cu guvernul irakian, si SUA. Retragerea a generat insa o puternica controversa politica. Nu a fost foarte clar ce s-a decis la nivelul CSAT, cert este ca retragerea trupelor romanesti din Irak a fost ratificata prin Legea 170 din 12 mai 2009, care reda integral continutul memorandumului semnat de Guvernele roman si irakian si care prevedea ca termen maxim al retragerii trupelor romanesti data de 31 iulie 2009.

La 20 ianuarie 2009, CSAT aprobase deja semnarea unui Memorandum de Intelegere intre Irak si Romania. Acesta reglementa tipurile de operatii si activitati non-combat care urmau sa fie efectuate in continuare de romani, dupa cum se convenise cu autoritatile irakiene. Unele dintre aceste activitati au inclus sprijin medical si umanitar in Tallil si Bagdad, la fel ca si activitati de pregatire si consiliere pentru membrii fortelor de securitate irakiene. Chiar daca mandatul Coalitiei Multinationale, stabilit in conformitate cu rezolutiile ONU, expira la 31 decembrie 2008, drept rezultat al acordurilor bilaterale si in urma cererii autoritatilor irakiene, parlamentul roman a aprobat, la solicitarea CSAT, continuarea misiunii militarilor romani pana la 31 iulie 2009.

Pe ansamblu, costurile mentinerii trupelor romanesti in strainatate s-au ridicat, din 2002 pana in 2008, la peste 400 de milioane de euro, iar misiunea din Irak a consumat o mare parte din ele, alaturi de cea din Afganistan. Pe de alta parte, firmele romanesti au rulat pana in 2008 afaceri de peste 200 de milioane de dolari in Irak, conform revistei Capital. Au fost castigate mai multe contracte de dotare militara, de asigurare de facilitati, de recrutare de personal, de paza si security.

Razboiul cu Irakul a fost "legal'?

"In afacerile externe, doar marile puteri isi pot permite luxul sa faca greseli' (Bruce Lockard, diplomat).

Problema legalitatii operatiunii militare, in conditiile in care, spre deosebire de actiunea din 1991, aceasta nu a avut acordul ONU, s-a pus in mai multe randuri. In martie 2003, Robin Cook, fostul ministru de externe britanic, a demisionat din guvernul Blair, ca protest impotriva actiunii preconizate, fara autorizarea ONU: "Consider ca este impotriva intereselor britanice sa creeze un precedent printr-o actiune militara unilaterala' (M. Tempest "Cook resigns from cabinet over Irak', The Guardian, 17 martie 2003).

SUA au considerat insa ca, din punctul de vedere al dreptului international, prin refuzul de a respecta rezolutiile Consiliului de Securitate 660 si 678, Irakul a justificat folosirea internationala a fortei impotriva sa. Contra-argumentul a fost acela ca "restaurarea pacii internationale si a securitatii in zona' (formularea din rezolutie) nu reprezinta un cec in alb pentru a permite viitoare operatiuni militare in zona.

La 16 septembrie 2004, Secretarul general al ONU, Kofi Annan, spunea ca razboiul din Irak este ilegal: "Am indicat ca nu este in conformitate cu Carta ONU si ca din punct de vedere al Cartei, a fost ilegal' (BBC 09.16.2004).

Si tot in acea perioada, la 7 octombrie 2004, intr-un Raport CIA (Raportul Duelfer) se preciza: "Saddam nu avea depozite de arme ilicite la momentul invadarii in martie 2003, si nu incepuse nici un program pentru a le produce' (CNN, 10.07.2004).

La 6 decembrie 2006, Grupul de studiu asupra Irakului, format la initiativa Congresului american, condus de James Baker, publica un raport care evidentiaza esecul politicii administratiei Bush in Irak si sugereaza un inceput de retragere a fortelor americane, asociata cu o deschidere diplomatica spre Syria si Iran. Aceasta propunere este insa ignorata de presedintele Bush, care anunta, la 10 ianuarie 2007, "o noua strategie pentru Irak' si trimiterea unui nou contringent, de 21500 de militari, in zona.

Mai tarziu, in noiembrie 2008, Lord Bingham, un proeminent specialist britanic in probleme juridice, afirma ca razboiul din Irak reprezinta o violare grava a dreptului international si a acuzat SUA si Marea Britanie ca se comporta ca niste politisti ("vigilante') mondiali. A mai afirmat ca statutul trupelor straine in Irak, dupa operatiunea de invadare, este un statut de "ocupatie'.

Dupa alegerile prezidentiale, din 2008, la 27 februarie 2009, presedintele Obama a anuntat retragerea progresiva a trupelor americane din Irak, retragere ce s-a incheiat in decembrie 2011.

Retragerea trupelor, de la sfarsitul anului trecut, nu a insemnat insa ca razboiul din Irak s-a incheiat in totalitate. Au murit, in continuare, mii de oameni – peste 100 au murit in atentate doar intr-o singura zi din august, anul acesta. Nu mai este razboi, dar nu este inca pace.

Planul Marshall, in Germania post-belica, eliminase ostilitatea populatiei fata de americani. Acelasi lucru s-a intamplat si in Japonia. Se intampla si acum in Vietnam. Se va intampla oare si in Irak?

In noul mandat, presedintele Bush dorise sa obtina o "pacificare' deplina a teritoriilor irakiene. El a fost ajutat printr-o analiza dezvoltata in noiembrie 2006 de J.D. Crouch – fostul ambasador in Romania, in perioada 2004-2005 – si de Bill Luti, de la NSC.

Costurile generale ale razboiului au fost imense. Doar pentru SUA, costul direct, financiar, a reprezentat aproximativ 3000 de miliarde $ (D. Trotta, Reutres, 2008)

Ce s-a intamplat cu "datoria' irakiana?

In martie 2003, prin Ministerul Finantelor, am decis reevaluarea datoriilor pe care Irakul le avea fata de Romania (initial 1,72 miliarde de dolari).

In plus, autoritatile romane au transmis administratiei americane, in primavara anului 2003, o lista cu 30 de societati propuse pentru a participa la procesul de reconstructie a Irakului. Unele din ele, se pare, au reusit, in parteneriat cu firme americane, sa incheie anumite contracte. Cred ca "Electroputere Craiova' a vandut motoare electrice in vara lui 2003, de vreo 100 milioane dolari.

Principalii creditori ai Irakului erau insa Japonia, Rusia, Franta si Germania. Intr-o prima etapa, in urma unei intalniri intre emisarul american, James Baker si presedintele Chirac, la 16 decembrie 2003, Franta a acceptat o reducere a datoriei irakiene cu 50%.

In martie 2004, presedintele Bush ii solicita presedintelui Chirac o reducere cu 95% a datoriei irakiene! Negocierile finale au avut loc la Berry, in noiembrie 2004, sub o mare presiune a americanilor, pe care operatiunile militare ii costau aproximativ 70 miliarde dolari pe an. Rezultatul a fost acceptarea unui procent de reducere a datoriei cu 80%, in etape, (erau peste 40 de miliarde dolari) din partea celor 20 de tari membre ale "Clubului'. Acordul a fost semnat la 21 noiembrie 2004. Pentru Franta a fost vorba de anularea a 5,5 miliarde dolari din datoria Irakului. Un pret destul de ridicat pentru ne-participarea la operatiunile militare!

La noi, intr-o conferinta de presa, din 2004, ministrul finantelor a reamintit ca Romania nu se va alinia pozitiei Clubului de la Paris din care faceau parte principalele state creditoare, care au decis sa scuteasca de la plata 80% din datoria Irakului fata de tarile membre, obligatii financiare in suma de 38,9 miliarde de dolari. La randul sau, ministrul irakian al finantelor, in vizita in Romania, a spus ca tara sa intelege greutatile prin care trece Romania si de ce nu poate accepta Romania conditiile Clubului de la Paris. "Intelegem punctul de vedere al Romaniei si de aceea suntem deschisi discutiilor bilaterale care sa duca la o solutie favorabila ambelor parti', a spus Mahdi. Oficialul irakian a mentionat insa ca, potrivit acordului incheiat de Irak cu Clubul de la Paris, statul arab nu poate oferi altor tari creditoare un tratament mai favorabil decat cel acordat statelor membre ale Clubului.

Experti romani si irakieni urmau sa inceapa, in prima parte a anului 2005, discutiile pentru stabilirea nivelului datoriilor Irakului fata de Romania. Partea romana a calculat o creanta de 2,6 miliarde de dolari (din care 900 milioane de dolari reprezentau dobanzi), in timp ce Irakul a recunoscut "doar' 1,2 miliarde de dolari de restituit.

"Dupa alegerile din Irak, de la 30 ianuarie 2005, vom trimite o echipa de experti, avand ca punct de plecare acordul financiar semnat in februarie 1990", a declarat ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, dupa intalnirea cu omologul sau irakian, Adil Abdul Mahdi, si guvernatorul Bancii Centrale a Irakului, Sinan Al-Shabibi. Tanasescu a mentionat ca valoarea datoriei Irakului fata de Romania era in 1990, conform calculelor autoritatilor de la Bucuresti, de 1,7 miliarde de dolari, la care se adauga dobanzi de 900 milioane de dolari. Dobanzile sunt prevazute in acordul financiar, prin care Irakul a recunoscut insa datorii de doar 1,2 miliarde de dolari.

Dupa alegerile prezidentiale din 2004, presedintele Traian Basescu le-ar fi comunicat diplomatilor americani, in 2005, ca Romania a acceptat sa renunte la 80% din datoria istorica de 2,6 miliarde USD pe care trebuia sa o primeasca de la Irak, potrivit unor telegrame atribuite ambasadei, obtinute de Wikileaks.

Potrivit documentului publicat, presedintele Traian Basescu a mai informat echipa condusa de ambasadorul Richard Jones, consilier al Secretarului si Coordonatorului Politicii pentru Irak, la 21 iulie 2005, ca Romania isi respecta neconditionat angajamentul de a-si mentine trupele in Irak.

"Basescu a subliniat greutatile financiare pe care Romania le intampina cu intretinerea fortelor sale armate in contextul in care tara s-a confruntat cu indundatii majore, adaugand ca un sprijin suplimentar din partea guvernului SUA pentru reforma in domeniul apararii ar putea permite Romaniei sa-si dezvolte contributia in Irak. Desi Romania nu face parte din Clubul de la Paris, Basescu a confirmat ca tara este dispusa sa stearga 80% din datoriile Irakului, de 2,6 miliarde de dolari", se arata in textul telegramei. (WikiLeaks.ro)

Acordul a fost copiat dupa modelul Clubului de la Paris, care hotarase in 2004, sa stearga 80% din datoria de 38,9 miliarde dolari catre statele membre ale Clubului, in mai multe etape. De fapt, datoria totala a Irakului era de aproximativ 140 de miliarde iar creditorii din Clubul de la Paris au sters 80% din datorie cu conditia ca Irakul sa incheie un acord cu FMI.

Ministrul de finante irakian Adel Abdul Mahdi vizitase tara noastra - repet - la sfarsitul anului 2004 - inainte de schimbarea puterii - pentru a pleda cauza iertarii de datorii, insa la acel moment, Romania a ramas ferma pe pozitii, guvernul pe care il conduceam sustinand ca tara este prea saraca pentru a-si putea permite sa renunte la sumele datorate de Irak. Nimeni nu spera, totusi, ca banii vor putea fi varsati ca atare, insa, incercasem sa obtinem transformarea sumelor datorate de Bagdad in investitii in noua economie irakiana, in primul rand in sistemul petrolier.

Speram, de asemenea, ca autoritatile irakiene vor acorda romanilor, in contul datoriei, contracte avantajoase in procesul de reconstructie a Irakului. Intre timp, situatia din Irak s-a inrautatit si mai mult, iar Romania se asezase pe axa Washington-Londra, asa ca trebuia sa fie la fel de "generoasa' cu Bagdadul ca si Statele Unite sau Marea Britanie.

Romania a decis deci sa anuleze 80 la suta din datoria irakiana de 2,5 miliarde dolari, acordul fiind semnat in 18 august 2005, la Amman, de un secretar de stat de la finante (Dragos Neacsu) si de ambasadorul Irakului la Amman. Prin acord, datoria urma sa fie achitata, esalonat, in timp de 20 de ani, cu o perioada de gratie de 3 ani, incepand cu 1 ianuarie 2009 pana la 32 martie 2028.

Sumele datorate de Irak statului roman, au fost reglementate prin Hotararea Guvernului nr. 260/22.02.2006 pentru aprobarea Acordului bilateral din 18 august 2005.

Ca urmare, statul roman urma sa incaseze in perioada 01.01.2009 - 31.03.2028, suma de 977.1 milioane dolari SUA, avand in vedere ca Irakul beneficia de toate cele trei etape de reducere a datoriei externe, in cuantum total de 80% conform Minutei de intelegere semnata in noiembrie 2004 cu statele creditoare membre ale Clubului de la Paris: ultima etapa de reducere a datoriei de 20% fiind conditionata de indeplinirea de catre statul irakian a prevederilor Aranjamentului Stand-By incheiat de Irak cu Fondul Monetar International, etapa realizata de autoritatile irakiene la data de 17 decembrie 2008.

Pana in prezent, in baza Acordului bilateral, a fost incasata o suma de aproximativ 100 de milioane dolari, reprezentand primele opt transe din dobanda datorata de partea irakiana si doua rate de capital.

Iar conform unei hotararii de guvern din 2008, Fondul Proprietatea urma sa primeasca, in 2009, 5,49 milioane dolari; in 2010 – 12,44 milioane dolari; in 2011 – 43 milioane dolari; in 2012 – 68,34 milioane dolari... in 2028 – 12,32 milioane dolari.

Din datoria recunoscuta – de 977 milioane dolari, aproximativ 30 milioane urmau sa fie virati celor 25 de intreprinderi care aveau de luat bani de la operatorii irakieni, restul de 947 milioane mergand la Fondul Proprietatea. Fata de datoria neplatita, prin acord s-au recunoscut dobanzi de intarziere.

Intr-un alt plan, as mentiona ca in 4 iulie 2007, in Irak erau mai mult de 180.000 de civili de la firme americane – mai multi decat militarii (LA Times, 07.04.2007). Este adevarat, insa, costul razboiului ajunsese in 2007 la 550 mld. dolari (Bloomberg, 19.07.2007).

Chiar si asa, cu multe datorii, guvernul irakian, a semnat in septembrie 2011 (inaintea plecarii ultimelor trupe americane din Irak) un contract cu firma Lockheed Martin, pentru a cumpara 18 aparate militare F-16, si cu intentia de a mai adauga inca 18 ("Irak to buy US weapons worth around $ 3 bilion', www.msnbc.msn.com), pentru a lupta eficient impotriva insurgentilor.

Unii voiau SAU NATO SAU UE. Noi voiam SI NATO SI UE

La 11 martie 2003, in plina criza Irakiana, ma aflam la Londra, in vizita oficiala. De acolo, am facut o scurta declaratie pentru TVR1: "Punctul nostru de vedere este foarte clar: dorim sa sustinem o formula de compromis, care sa implice Consiliul de Securitate si Natiunile Unite, dar, in acelasi timp, sa evite o fragmentare a Europei, crearea unei false rivalitati intre Europa si Statele Unite si o situatie in care Romania sau alte state invitate sau candidate la NATO sau la Uniunea Europeana sa fie puse sa aleaga intre Uniunea Europeana sau NATO sau intre anumite tari din Uniunea Europeana si NATO. Eu cred ca este important sa subliniem ca busola trebuie sa continue sa arate nordul si, in felul acesta, sa putem sa stim care este directia corecta.

As adauga un lucru foarte important din discutiile pe care le-am avut. Noi am venit la Londra pentru a sprijini pozitia premierului Tony Blair de a cauta un compromis la un moment in care dificultatile par tot mai mari intre tarile majore, intre liderii comunitatii euro-atlantice si, din acest punct de vedere, cred ca noi putem sa avem un rol important, sprijinind aceste formule de compromis pe care Marea Britanie, in acest moment, incearca sa le realizeze pentru a evita solutiile cele mai rele, pentru a obtine o dezarmare pe cale pasnica, in final, a Irakului.'

Intrebat fiind daca pozitia Romaniei fata de criza din Irak nu va afecta procesul de aderare la Uniunea Europeana, am precizat ca exista o declaratie extrem de puternica a premierului Tony Blair. "El s-a angajat ca Marea Britanie sa vegheze ca Romania sa nu fie oprita sau incetinita in procesul de integrare europeana, in perspectiva obiectivului sau de a deveni membru al Uniunii Europene in anul 2007. A fost o declaratie publica extrem de transanta si eu cred ca lucrul acesta a fost foarte important. De altfel, am avut acelasi tip de asigurari, saptamana trecuta, din partea Suediei, din partea altor tari membre ale Uniunii Europene. Nu cred ca sunt pericole in aceasta directie, chiar daca unii au speculat pe aceasta tema'

Dupa doua zile, de la vizita mea in Irak, a avut loc dezbaterea si adoptarea legii pentru aderarea Romaniei la NATO (26 februarie 2004). Spuneam, in alocutiunea mea, rostita cu acel prilej: "Ma aflu in fata dumneavoastra cu convingerea ca actul istoric pe care Parlamentul Romaniei este chemat sa-l consfinteasca astazi este noua calitate a identitatii Romaniei in lume si o noua demnitate atat de meritata pentru armata romana.

Parlamentul Romaniei dezbate astazi proiectul Legii pentru aderarea Romaniei la Tratatul Atlanticului de Nord, document care atesta ca Romania a trecut definitiv in partea cea buna a istoriei sale. Este un moment pe care l-am asteptat de mult timp cu totii, o implinire la care au contribuit toate fortele politice, guvernarile de dupa 1989, intreaga societate romaneasca.

A venit vremea sa fim mai indrazneti atunci cand redescoperim vocatia si meritele noastre ca natiune, ca spirit, si sa facem astfel ca an de an, cu fiecare pas spre aderarea la Uniunea Europeana si NATO, partenerii nostri sa inteleaga si sa respecte meritele si ambitia romanilor.

Pentru toate aceste argumente, evenimentul de astazi se constituie intr-un moment solemn. El egaleaza marile momente ale istoriei noastre nationale, momente in care fondatorii natiunii romane, apoi marii oameni politici si democrati ai secolului trecut au decis, in numele romanilor, calea lor spre mai bine si de fiecare data decizia lor a fost in numele unui mai bine impreuna cu Europa, impreuna cu familia in care astazi Parlamentul decide sa alature, oficial, Romania.

Rezultatul votului de astazi al Parlamentului este o implinire a unei responsabilitati pe care Romania si-a asumat-o in ultimii ani, aceea de a contribui activ la misiunile Aliantei, ca un aliat de facto in spiritul valorilor democratice si al Tratatului Atlanticului de Nord.

Votul dumneavoastra de astazi a ramas sa consacre trecerea de la statutul de aliat de facto la cel de aliat de iure al Aliantei Nord-Atlantice.'

Adaugam insa, cu acel prilej, "Progresele pe care Romania le-a facut in pregatirea deciziei de la Praga si mai apoi, in pregatirea aderarii efective la NATO, sunt convergente cu cele pe care le facem in cadrul negocierilor cu Comisia Europeana si in relatia noastra cu alte institutii si parteneri europeni. De aceea este important, poate, sa fac unele precizari privind aceasta convergenta, pentru ca nu ne poate fi indiferenta calitatea inegala a statutului Romaniei fata de cele doua repere fundamentale ale familiei europene si euroatlantice, Uniunea Europeana si NATO.

Ieri am prezentat presedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, comisarului Gunther Verheugen si presedintelui Pat Cox lista concisa de actiuni concrete pe care Guvernul Romaniei le va intreprinde pana in luna iunie, cand este programat Consiliul de Asociere Romania-Uniunea Europeana. Acest angajament, agreat de reprezentantii Comisiei, este structurat pe prioritatile de reforma care vor consolida capacitatea Romaniei de a incheia negocierile de aderare in cursul anului 2004.

In acest moment putem spune ca Romania si Comisia Europeana au un plan comun pentru indeplinirea acestui obiectiv si contam pe interactiunea continua cu structurile europene, pe sprijinul si pe cooperarea lor. Reusita acestui program in termenul convenit va reprezenta o ancora solida pentru aderarea la Uniunea Europeana in 2007...

Discutiile avute ieri la Bruxelles, dar si cele anterioare cu presedintia Uniunii Europene, cu alti parteneri europeni, ne dau increderea ca proiectul nostru national de a respecta calendarul aderarii este posibil si este in puterea noastra sa-l indeplinim. Cu mai multa energie, cu mai multa hotarare pe domeniile critice, cu o mai mare sustinere politica din partea fortelor politice si a societatii civile, incheierea negocierilor cu actuala Comisie Europeana este posibila.

Aderarea la NATO este un indemn pentru toti sa punem valoarea consensului politic in prima linie a solidaritatii noastre nationale.'

Aveam ambitia de a demonstra ca pentru noi, ca parte a Europei, aderarea la NATO nu este intrarea intr-un labirint, ca este o parte din drumul deschis pana la aderarea la Uniunea Europeana si subliniam, in Parlament: "Ca viitor membru al NATO si al UE, tara noastra va fi un promotor constant al unei aliante cu capabilitati aparte si cu rol viguros intr-o Europa puternica la nivel global.'

(Va urma)


Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de