Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă era marţi 13, avea un sens. Aşa, n-avem decât să ne agăţăm de superstiţii care încă nu există, de superstiţii... în formare, în creştere, în curs de dezvoltare. Pe străzi normalitatea minte că supravieţuieşte. Copii se trezesc devreme, se duc la şcoală, cu temele făcute sau cu exerciţii lipsă, intră în clasă, ascultă clopoţelul ca pe o muzică demodată, dar încă bună, se aşează în băncile lor provizorii şi strigă „prezent” când se citeşte catalogul, rămân la ore atât cât e nevoie, apoi se întorc acasă, făcând un popas în spatele blocului sau în colţul străzii ca să se pună la zi cu fleacurile anturajului. Oamenii mari se trezesc şi ei devreme, unii se duc la un serviciu rigid, unde programul le încorsetează toate visele, alţii se duc să muncească în stilul lor, adunând de peste tot probleme de rezolvat şi neînţelegeri de lămurit. Trece şi peste ei ziua, cu aceeaşi tristeţe, cu aceleaşi neajunsuri. Se face seară şi oamenii mari ajung acasă, unde singurătatea le ţine de urât, cât mai durează ştirile sau emisiunile de politică pe care le lasă să ruleze pe fundal, ca să fie regia completă. Bătrânii se trezesc şi mai devreme, la ei nici nu e nevoie să sune alarma ceasului, sunt setaţi să fie matinali şi să înfrunte toate orele de lumină în picioare.
Dacă stau la bloc, coboară cu greu câteva dintre trepetele din scară, ca să se ducă până la magazinul de aproape şi ca să constate, printre rafturi, că nu au destui bani ca să plătească tot ce ar avea nevoie să cumpere. Reduc drastic lista pe care şi-o scrijeliseră tacticos în minte şi acceptă, ţinând capul sus, momentele în care cei mai puternici şi mai grăbiţi care formează coada de la casă îi ceartă că se mişcă încet, că numără greu mărunţişul din portofelul vechi cu fermoar înţepenit. Dacă stau la curte, ies un pic în grădină ca să vadă cu ochii lor că nu mai există nici iarnă, regândesc ordinea în care trebuie să stea mătura, tomberonul şi ghiveciul cu flori uscate şi, încet, le trece ziua, încă o zi din ultima sută de metri a vieţii lor agitate. Seara îi acoperă ca o lacrimă pe aceşti bătrâni singuri care încearcă din răsputeri să-şi stăpânească disperările. Unii au copii plecaţi departe, alţii n-au deloc, iar alţii şi-au îngropat de multă vreme fiii.
Luni, 13. Ianuarie. Iarna fără iarnă ne loveşte din toate părţile. Nu de primăveri aveam nevoie acum, când inimile ne sunt îngheţate, din precauţie. Nu de zece, opt sau cinci grade aveam nevoie azi, când ochii noştri nu mai reacţionează decât la viscol, când pleoapele noastre obosite nu mai vor decât o ultimă şi sublimă ninsoare care să şteargă tot. Aproape tot. E târziu. Luni, 13. O dată de la care putea să înceapă lumea sau de la care ar putea să se ia de la capăt toate iubirile şi toate despărţirile. Încă o zi în care rutina îşi va vedea de treabă, în care noi ne vom preface că trăim. Încă un rând în marea carte a realităţii noastre, care, cu încăpăţânare şi cu hotărâre, de la un timp, de când nu mai e timp, a început să se scrie singură cu cerneala albastră pe care şi-au uitat-o poeţii în călimară, înainte să plece dintre noi...
Citește pe Antena3.ro
