Manel in costum

Nimeni nu stie de unde a rasarit baiatul asta si cum s-a lipit el de domnul Dumitru. Dar toti sunt convinsi ca totusi cineva stie.

Nimeni nu-l intreaba unde doarme si ce mananca. Nici macar domnul Dumitru nu se intreaba ce-i cu Manel. Cineva trebuie sa se duca dupa tigari sau dupa bere. Intr-o dimineata, l-au vazut iesind cu ochii carpiti din magazia unde-s depozitate alandala tot felul de lucruri si de boarfe si si-au inchipuit ca i-o fi zis careva: "Ma, stai si tu acolo!". Cand vine vorba de Manel, totul pare subinteles, dar, care o fi adevarul cu el, nu se intreaba la modul grav nimeni. A aparut si intr-o zi o sa dispara, fara ca nimeni sa se intereseze ce s-a intamplat cu Manel.

De la tigari si de la bere opreste restul, ceea ce iarasi e normal. Totul e normal la el, cu exceptia hainelor, care spun ca e un vagabond si ca probabil nici nu-l cheama Manel. Intr-o seara, cand toti angajatii s-au strans in birou la domnul Dumitru, iar Manel face o multime de curse dupa bere, pizza si tigari, patronul il ia pentru prima oara la rost, dar cu blandete, ca sa le fie clar tuturor ce are de gand: "Ma, Manele, de ce umbli, ma, in zdrente? Ia-ti, ma copilule, din magazie ce vrei, daca-ti vine bine. Sau, stii ceva, o sa-ti cumpar un costum. Ai avut vreodata un costum?". Manel scutura din cap vesel, ca la o gluma noua a patronului. Cu celelalte s-a obisnuit, insa gluma cu costumul chiar ca-l inveseleste. Nici angajatii nu iau discutia in serios. Nu ti-l poti imagina pe Manel in costum. Unii oameni par sa se fi nascut gata imbracati in vechituri. Si, apoi, unde sa tina Manel costumul si la ce ocazii sa-l poarte? Sa se imbrace la costum si cravata ca sa se duca pana la colt, dupa tigari? Ce poanta buna!

Dupa un chef crunt, patronul face un accident cerebral si moare. Discutand de una si de alta, cum sa-l ingroape si ce-o sa se aleaga din afacere, angajatii il zaresc pe Manel stand pe vine intr-un colt al camerei. Baiatul stie ca in curand o s-o ia iarasi din loc si e trist. De fapt, nu trist, ci nitel dezorientat. Toata viata a hoinarit, dar la domnul Dumitru isi gasise un rost. "Oameni buni - discuta intre ei angajatii - a zis nea Dumitru c-o sa-l imbrace din cap pana-n picioare, inseamna ca asta a fost ultima dorinta a mortului."

La cimitir, Manel arata ca un belfer: pantofi, palarie, cravata, costum de opt milioane si palton cu guler de blana. E frig, paltonul ii tine de cald, insa Manel nu s-a mai spalat de asta-vara si tot timpul ceremoniei funebre se scarpina. La sfarsit, Manel nici nu se mai duce la firma. Magazia e incuiata, domnul Dumitru e mort, asa ca Manel pleaca direct in Centru, la cersit. Cu palton, palarie si cravata, sperie lumea. Nimeni nu-i da un ban. "La munca!" ii spun unii. "Vinde-ti toalele!", ii spun altii. Cu mintea lui mica si ravasita de evenimente, Manel intelege ca in costum o sa moara de foame. In plus, trebuie sa se scarpine tot timpul. Un tarabagiu il intreaba: "Ba, nu-ti vinzi costumul ala, ca te iau sa dormi la depozit?". "Ba-l vand", zice Manel, mandru ca a rezolvat situatia.