x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Producătorii de apă îmbuteliată, obligați să spună de unde vine apa și ce i-au făcut înainte să ajungă în sticlă

Producătorii de apă îmbuteliată, obligați să spună de unde vine apa și ce i-au făcut înainte să ajungă în sticlă

de Monica Cosac    |    12 Iun 2026   •   08:40
Producătorii de apă îmbuteliată, obligați să spună de unde vine apa și ce i-au făcut înainte să ajungă în sticlă

Ce se ascunde în spatele etichetei de apă de masă sau apă de izvor? Românii care obișnuiesc să cumpăre apă îmbuteliată din magazine ar putea afla, în curând, mult mai multe despre ceea ce beau.

Un proiect de lege depus recent în Parlament vine cu reguli noi de etichetare pentru apa de izvor și apa de masă, în încercarea de a elimina confuziile de pe piață dintre cele două tipuri de apă îmbuteliată și apa minerală (fie că este vorba despre cea plată sau carbogazoasă) și de a obliga producătorii să dezvăluie informații care, până acum, nu erau prezentate clar.

Inițiatorii susțin că, în prezent, mulți consumatori nu pot identifica de unde provine apa pe care o cumpără, iar informațiile despre tratamentele aplicate înainte de îmbuteliere sunt adesea greu de găsit sau lipsesc cu desăvârșire.

Propunerea legislativă privind „cerințele de informare prin etichetare pentru apa de izvor și apa de masă îmbuteliată”, pusă zilele trecute pe masa senatorilor de deputata Raisa Enachi, urmărește „asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor” și prevenirea practicilor care pot induce în eroare publicul cu privire la originea produsului.

Lipsa de transparență de pe piața apei îmbuteliate

Potrivit expunerii de motive, pe rafturile magazinelor se regăsesc laolaltă mai multe categorii de apă îmbuteliată - ape minerale naturale, ape de izvor și ape de masă -, însă nivelul informațiilor oferite consumatorilor prin etichete „nu este întotdeauna comparabil”. 

În timp ce pentru apa minerală naturală există reguli stricte privind prezentarea sursei și a caracteristicilor produsului, pentru celelalte categorii de apă informațiile despre proveniență și tratamentele aplicate înainte de îmbuteliere sunt adesea neuniforme și, de multe ori, inaccesibile consumatorului. 

Inițiatoarea susține că proveniența apei reprezintă un element relevant pentru decizia de cumpărare, mai ales în condițiile în care produse similare pot proveni din surse foarte diferite și pot fi comercializate sub denumiri care nu permit identificarea facilă a locului de captare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹ 

 

Obligația de a indica localitatea sursei de apă

Din acest motiv, una dintre prevederile proiectului este obligarea producătorilor să afișeze pe etichetă localitatea și județul în care se află sursa de captare a apei utilizate pentru fabricarea produsului. Conform documentului, această informație va deveni obligatorie pentru toate apele „de izvor” și apele „de masă” comercializate în România.

Mai mult, operatorii economici vor trebui să poată demonstra exactitatea informațiilor înscrise pe etichetă prin documente și evidențe oficiale. Cu alte cuvinte, nu va fi suficientă simpla menționare a unei localități: compania trebuie să poată dovedi că apa provine într-adevăr din sursa indicată.

O altă modificare importantă privește categoria produsului. Denumirea „apă de izvor” sau „apă de masă” va trebui afișată „pe fața principală a ambalajului” și în același câmp vizual cu marca produsului, astfel încât consumatorul să poată identifica imediat ce cumpără. 

De asemenea, prezentarea, etichetele și publicitatea nu vor mai putea crea impresii false cu privire la categoria produsului. Această prevedere vizează situațiile în care anumite mărci folosesc denumiri comerciale sau elemente grafice care pot sugera caracteristici diferite de cele reale ale apei pe care o comercializează.

 

Trebuie să spună și ce tratamente au fost aplicate apei

Proiectul introduce și obligații privind informarea consumatorilor despre tratamentele aplicate apei înainte de îmbuteliere.

Astfel, dacă asupra apei au fost aplicate tratamente care, potrivit legislației, trebuie declarate consumatorilor, acestea vor trebui menționate pe etichetă. În situația în care nu au fost aplicate asemenea tratamente, producătorul va putea utiliza o mențiune explicită privind lipsa acestora. 

„Informațiile referitoare la sursa de proveniență și la tratamentele aplicate înainte de îmbuteliere nu sunt prezentate întotdeauna într-o manieră uniformă și ușor accesibilă consumatorului”, iar acest lucru îngreunează compararea produselor și realizarea unei alegeri informate, afirmă inițiatorii în expunerea de motive.

Trebuie precizat că noile reguli se aplică exclusiv apei de izvor și apei de masă comercializate ca produse alimentare preambalate. Reglementarea va fi valabilă pentru toate produsele vândute pe teritoriul României, indiferent dacă sunt fabricate în țară sau provin din alte state membre ale Uniunii Europene ori din afara UE. 

Un aspect important este că legea nu modifică regimul juridic al apelor minerale naturale, inițiatoarea subliniind că acestea sunt reglementate deja prin legislația europeană și națională. 

„Inițiativa legislativă nu urmărește modificarea regimului juridic al apei destinate consumului uman și nici a regimului juridic al apei minerale naturale, reglementate prin acte normative distincte la nivel național și european. Obiectul reglementării îl constituie exclusiv instituirea unor obligații minime și uniforme de informare prin etichetare pentru apa de izvor și apa de masă, în ceea ce privește categoria produsului, originea acestuia și tratamentele aplicate înainte de îmbuteliere”, se arată în expunerea de motive.

 

Amenzi de până la 25.000 de lei

Verificarea respectării noilor obligații va reveni Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Inspectorii instituției vor avea competența de a controla etichetele și de a constata contravențiile prevăzute de lege. 

Proiectul introduce și un regim de sancțiuni financiare:

• lipsa afișării corespunzătoare a categoriei produsului va putea fi sancționată cu amenzi între 5.000 și 15.000 de lei; 

• omiterea sau indicarea eronată a informațiilor privind localitatea și județul în care se  află sursa de captare va putea atrage amenzi între 10.000 și 25.000 de lei; 

• nerespectarea obligațiilor privind declararea tratamentelor aplicate apei va fi sancționată cu amenzi între 5.000 și 15.000 de lei. 

Cea mai severă sancțiune este rezervată tocmai pentru informațiile privind originea apei, ceea ce înseamnă că inițiatoarea consideră proveniența apei îmbuteliate ca fiind elementul esențial al noii reglementări.

Impact redus pentru industrie

Impactul economic asupra producătorilor de apă îmbuteliată va fi limitat, susține inițiatoarea. Potrivit expunerii de motive, operatorii economici vor trebui în principal să adapteze informațiile și grafica etichetelor, fără modificări ale proceselor de producție sau ale standardelor de calitate. 

În plus, pentru a evita costurile bruște, este prevăzută o perioadă de tranziție destul de lungă. Astfel, noile reguli de etichetare vor deveni obligatorii la 12 luni după intrarea în vigoare a legii, iar produsele deja aflate pe piață vor putea fi comercializate până la epuizarea stocurilor, dar nu mai târziu de 18 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Inițiatoarea proiectului legislativ susține că măsura va reduce riscul de confuzie dintre diferitele categorii de produse și va crea condiții pentru o comparație mai corectă între mărcile existente pe piață.

Piața globală a apelor îmbuteliate este evaluată la aproximativ 390 - 400 de miliarde de dolari în 2026 și se estimează că va depăși 700 de miliarde de dolari până în 2034, potrivit Fortune Business Insights. În România, piața valorează circa un miliard de euro, românii consumând anual peste 2,4 miliarde de litri, cu o preferință clară pentru apa plată (aproximativ 70% din vânzări).

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 6 februarie 2026 a fost publicată Lista apelor minerale naturale recunoscute de statele membre, Regatul Unit (Irlanda de Nord) și de țările SEE, iar pe lista apelor minerale naturale recunoscute de România se regăsesc 78 de denumiri comerciale, cu sursele și locurile de exploatare pentru fiecare dintre izvoare. 

 

Apa minerală naturală provine din zăcăminte subterane protejate

Deși deși toate cele trei tipuri de apă - de masă, de izvor și minerală (plată sau carbogazoasă) - vin la PET, regulile de exploatare și tratamentele permise sunt radical diferite pentru fiecare categorie. 

Din punct de vedere al intervenției umane (tratarea), există o regulă de aur: cu cât apa este mai „nobilă” (minerală naturală), cu atât intervenția omului trebuie să fie mai mică.

În timp ce apa minerală este protejată prin lege (provine dintr-un zăcământ subteran protejat și are compoziție minerală relativ stabilă) și trebuie să rămână exact așa cum a creat-o natura, fiind strict interzisă orice metodă de dezinfecție (clorinare) sau adăugarea de minerale artificiale, apa de masă este un produs procesat industrial pentru a atinge standardele de potabilitate.

Practic, apa de masă poate proveni din orice sursă (inclusiv din lacuri sau de la chiuvetă, din rețeaua publică) și poate fi supusă oricărui proces de potabilizare: osmoză inversă, deionizare, clorinare, ozonare sau microfiltrare.

Apa de izvor trebuie să fie pură microbiologic la sursă, similar apei minerale. Nu sunt permise tratamente chimice (precum clorinarea), dar se pot aplica tratamentele fizice. 

În general, dacă pe etichetă vezi un peisaj montan, dar denumirea de pe etichetă este „Apă de masă”, acea apă este purificată industrial și nu are o legătură directă cu puritatea unui izvor montan, spre deosebire de o apă pe care scrie „Apă minerală naturală”. 


 

×
Subiecte în articol: producători apa imbuteliata sticla