x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mătură în uşa ţării

0
Autor: Ana-Maria Păunescu 08 Sep 2013 - 15:38
În Maramureşul nostru drag, există, ca în regiunile care încă nu şi-au pierdut autenticitatea, obiceiuri care supravieţuiesc cu încăpăţânare vremurilor murdare care ne inundă paşii. Când oamenii nu sunt acasă, dar au în plan să se întoarcă în scurt timp, ca să-şi prevină eventualii musafiri că ar bate degeaba în geam, pentru că oricum nu le deschide nimeni, ei pun o mătură în uşă. O aşează oblic, dintr-un colţ spre colţul opus şi pleacă unde au treabă.

Luând în considerare toate evenimentele ultimelor perioade, adăugând lehamitea care ne-a cuprins pe toţi, de când am început să înţelegem cât de puţine mai pot fi salvate din patrimoniul spiritual al neamului nostru, poate că ar fi cumva utilă extinderea acestui obicei maramureşean: hai să punem o mătură în uşa ţării! Să ştie şi cei din jur, indiferent de naţionalitatea lor, că, momentan, în România nu mai locuieşte nimeni, că nu suntem acasă, că am avut, brusc, cu toţii, un pic de treabă. Când vor vedea că nu ne întoarcem, vor înţelege, poate, că ne-am rătăcit pe drum, sau că am ales să o luăm pe o cale ocolită şi că mai întârziem. Nu mult, maximum câteva vieţi.

Ce contează, chiar aşa, o întârziere de câteva vieţi? Pentru noi, muritori nefericiţi ai unei piese absurde de teatru, nu mai înseamnă nimic. Puneţi mătură în uşa ţării, voi cei care daţi explicaţia absurdă că nu se schimbă nimic în bine pentru că... suntem încă în etapa de căutare de soluţii. Căutaţi-le, nu aveţi decât, dar faceţi-o cu uşa închisă! Destul ne-am făcut de râs peste tot, cu inconsecvenţa de care am dat dovadă. Destul ne-am umilit în stânga şi-n dreapta pentru a satisface ambiţii care nu ne privesc.

Nu o fi, oare, de ajuns? Nu o fi, oare, chiar prea mult? Puneţi mătură în uşa ţării, să o vadă şi cei de la instituţiile europene, cu care refuzăm cu îndârjire să fim parteneri. Noi avem principii clare: ori conducem, ori suntem servitori! şi, cum nu prea ne lasă nimeni să urcăm în locomotivă... ce ne rămâne? Un loc în ultimul vagon, cu puţin noroc loc la geam, cu vedere la bogăţiile pe care le vindem pe nimic, cu vedere la idealurile pe care le trădăm, cu vedere la chipurile celor pe care îi dezamăgim în fiecare clipă.

Puneţi mătura în uşa ţării, să nu ne mai caute nimeni, să nu ne mai găsească nimeni, să nu ne mai găsim nici noi înşine, să băgăm, oficial, România în concediu fără plată. Aici nu locuieşte nimeni. Aici nu mai locuieşte nimeni. Suntem nişte fantome care nici măcar nu mai inspiră frică. Ne-am jucat cu şansele pe care ni le-a oferit viaţa. Am cheltuit prea repede creditul de pe cartela supravieţuirii. Mă tem să nu cumva să se fi făcut târziu pentru a mai schimba ceva.

Dumneavoastră, căutători de soluţii, ce faceţi? Nu mai spuneţi nimic? Nu aveţi veşti pentru popor? Nu cumva v-a expirat timpul pentru cercetare? Nu cumva a venit momentul să şi faceţi ceva cu datele obţinute? Îmi vine şi să râd şi să plâng. Nu ne putem autodesfiinţa. Aşa că e posibil să ne salveze un ultim gest de demnitate: puneţi mătura în uşa ţării. Să nu mai forţeze nimeni intrarea. Să facem economie de refuzuri. Să nu ne mai caute vecinii. Deocamdată, nu suntem acasă. Asta ca să nu spunem direct că aici nu mai locuieşte nimeni.

 

 

 


Serviciul de email marketing furnizat de