Memoriile unui covrigar

Trei ani – ii marturiseste un cunoscut sociolog duduii care ii ia un interviu despre reusita sa in viata – am impletit si am copt covrigi. In primele zile, am urat covrigii, mi-am urat tineretea si soarta si am decis sa plec din tara de indata ce voi pune deo­parte niste bani. So­lu­tia sa-i castig era chiar co­vrigaria. Ma indopam cu placinte si gogosi, cu ce bagam in cuptor si pu­neam ban peste ban. Sunt

me­serii, mi-a zis candva tata, unde-i bine sa intri gata tampit, ca sa nu te tampesti.

Dupa numai doua sap­ta­mani, covrigii se impleteau singuri. Nici nu-ti imaginezi ce dexteritati dau la iveala mainile omului cand fac la infinit aceleasi si aceleasi mis­cari. Mainile isi vad de treaba, iar tu esti liber sa-ti vezi de ale tale. De pil­da, sa gandesti la ce-ar putea sa fie via­ta ta dupa ce n-o sa mai fii co­vri­gar si sa scapi de povara urii, sa nu te mai dispretuiesti.

O dexteritate suprema te face un om liber. Nici la circ nu e altfel. Iti faci numarul, iar daca ai atins per­fectiunea, la terminarea lui, nu nu­mai ca nu esti obosit, dar ai acea mul­tumire sufle­teasca aparte, care e si odihnitoare. Iti odihnesti min­tea, nu conteaza cat de obosit e trupul. La sfarsitul lunii, patronul m-a laudat: Ma, tu te-ai nascut co­vrigar! Si mi-a marit leafa. Am sa-i parafrazez pe medici si o sa zic: nu exista meserii, exista numai me­se­riasi. Munceam din greu, vara mai ales era o cazna fara ca­pat, insa truda mi-a dat asa, un gen de indreptatire, la care pana atunci nu avusesem acces: sa ma gan­desc la o facultate. Voiam sa plec din tara, sa plec cu o facultate, nu doar cu o experienta de covrigar. Patronul si-a dat seama ca n-o sa ma tina vesnic la gura cup­torului si mi-a facut un program mai scurt, ca sa invat. La cat spor aveam la cuptor, nu putea el sa vanda cat puteam eu sa im­ple­tesc si sa coc. La finele primului an de covrigar, eram de acum student la fara frecventa si scoala mergea bine. Eram bun de profesor. Nu pro­fesor de liceu sau la facultate, ci profesor la covrigari. Sa-i invat esentialul, ca omul destept e des­tept oriunde l-ai pune, iar cu un ma­ximum de des­teptaciune do­vedesti cand faci sa fie desteapta ori­ce munca. Munca l-a facut pe om, la modul general. La modul par­ticular, omul face munca. Cand ma re­comandam 'de profesie covrigar' nu glumeam.

Am plecat, cum spuneam, in lume, dupa trei ani de covrigarit, am facut multe pana sa ma dedic so­ciologiei, insa, pe masura ce im­batranesc, cei trei ani in care si-n mine s-a copt ceva, ambitii, treziri, in­telegeri, sunt din ce in ce mai vii in memorie. Ma visez uneori in fa­ta cuptorului, cu mintea mea de acum, si somnul mi se umple de mandrie. Poate ca si ce sunt eu as­tazi are importanta, dar nu si un con­tur precis. Nu stiu care este po­zitia mea in bransa. Poate e un­deva sus, dar unde anume nu stiu. Ce stiu sigur e ca si azi as mai putea fi cel mai bun impletitor de covrigi din Romania. Dragostea si ura dintai nu se uita.