x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Messi, marele înfrânt al CM din Brazilia

Messi, marele înfrânt al CM din Brazilia

de Dan Dumitrescu    |    15 Iul 2014   •   11:35

Marea paranghelie braziliană și-a cântat marșul fără a tezauriza în memoria colectivă cine știe ce valori. Fiindcă nu pot avea consistență durabilă verdictele unei competiții modeste, fiindcă nu poți construi statui din molozul unui fotbal obosit și plictisitor. Fleica succesului sau scoverga eșecului au devenit astfel doar hrană de drum pentru făptașii evenimentului. Euforia unora sau amărăciunea altora nu vor dura mai mult decât pricinile pe care le-a stârnit acest mondial brazilian.

Nemții au luat ce-au meritat. Dar cred că bucuria victoriei finale nu are pentru ei un termen de garanție prea îndelungat. Nemții vor parca în statistici acest titlu mondial și își vor vedea mai departe de treburile lor, treburi cu mult mai serioase. Este posibil ca tocmai înfrânții să-și conserve ridurile pentru o perioadă mai lungă de timp. Mă gândesc, în primul rând, la Messi. Și mă gândesc la el pentru că omul ăsta nu prea știe de glumă. Iar ceea ce i s-a întâmplat în Brazilia poate să-l marcheze mult timp de-aici înainte. Foarte multe ediții ale turneelor finale CM au rămas în istorie prin aceea că au propus nume absolut prestigioase în galeria marilor fotbaliști ai lumii. Acest turenu final, așa cum spuneam, nu numai că nu a construit astfel de statui. Mai mult, el a demolat. Și va rămâne în istorie prin demolări răsunătoare. Pentru că a fost pus astfel la cale de niște nemernici care nu iubesc fotbalul, de niște sclavi ai interesului economic.

Messi nu a fost lăsat în fotbalul lui, singurul loc în care se simte cel mai bine. Messi a fost luat la purtare, ca etichetă a bunei vâzări, prin lumea afacerii. Sponsorii blatteriști l-au scos pe Messi în față, ca om al meciului, și atunci când brazilianul nu merita acest elogiu. Iar contestatarii nu s-au repezit împotriva adevăraților vinovați, împotriva sponsorilor. Loviturile au fost încasate de fotbalistul care numai de astfel de încărcări nu avea nevoie.

Argentinianul a avut o evoluție tristă și în finala CM. Dar sponsorii tot nu l-au iertat. Au decis ei să-l declare un fel de balon de aur al CM. Un balon de aur care nu se regăsește însă în echipa mondialului, echipă alcătuită pe baza indexului Castrol. Iar această controversă, controversă a sponsorilor, este decontată tot pe cârca lui argentinianului. Messi, un om special (nu mă aventurez să explic de ce este el atât de special), nu are însă nesimțirea de a trece fără suferință peste astfel de jocuri mizere, peste reproșurile pe care nu el le merită, peste niște reproșuri care ar trebui să fie reformulate ca înjurătură adresată unor veroși ai intereselor financiare. Messi suferă și, deși nu are nici o vină, se poate considera marele înfrânt al CM din Brazilia.

×