x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mircea Diaconu, românul isteţ şi fermecător

0
Autor: Florin Condurateanu 10 Dec 2020 - 08:07
Mircea Diaconu, românul isteţ şi fermecător


Mircea Diaconu, în fruntea distribuţiei din cele mai multe filme, a devenit ca un neam de-al fiecărei familii româneşti. Cu zâmbetul lui inegalabil, de deştept descurcăreţ, cu haz, inimos şi însorind totul în jurul lui, Mircea Diaconu a devenit portretul-robot al românului cel de toate zilele. În „Buletin de Bucureşti”, în „Aurul, dolarii şi ardelenii”, în „Mere roşii”, în „Filantropica”, pe scenă în „Scrisoarea pierdută”, Mircea Diaconu te făcea să-l îndrăgeşti, iar patriotismul care a înflorit mereu din el te punea pe gânduri după fiecare frază rostită de marele actor şi profesor de artă teatrală. Îmi destăinuia în emisiunile mele de la Antenă că îl enervau teribil personajele din filmele de dinainte de 1989 pentru că personajele n-aveau niciun milimetru de defecte, erau din plastic, tocmai concepute artificial ca perfecte, nu mai aveau carne omenească. Şi atunci actorul le mai inventa câte un tic, de exemplu, să se bage prea tare în sufletul omului din faţă, să se apropie de mai să-i răpească răsuflarea, îşi mai năclăia ridicol părul cu briliantină picurată în preaplin.

Mircea Diaconu a reuşit ca independent, fără niciun partid în sprijin, să fie ales în Parlamentul Europei, a pornit singur în acel Aro vechi al lui prin toată ţara, vorbind cu oamenii prin parcuri şi pieţe, ascultându-le ofurile şi apoi pledându-le cauza în forurile europene. „În faţa primăriei unei comune m-am oprit şi scuturam firimiturile de la covrigii cu care mă îndestulasem, când o săteancă şi alţi doi ţărani m-au luat în braţe, făcându-mi cel mai mare compliment: «Eşti de-al nostru!»”.

Mi-a povestit în interviu că juca la Teatrul Bulandra şi locuia cu chirie la mansarda unui bloc vechi de peste drum. După spectacole, fugea acasă şi scria într-un caiet de dictando gândurile şi simţirile pe care la trăise în acea zi. Într-o noapte, s-a isprăvit ciotul de creion şi a ieşit pe străzile pustii să cerşească un creion. O patrulă i-a dat un creion prăpădit şi s-a dus să-şi aştearnă pe caiet talentul de român sensibil şi iubitor de Neam. 

 

 

Citeşte mai multe despre:   mircea diaconu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de