Modelul Chivu

Pe lângă problemele de natură sportivă, Dinamo se confruntă şi cu perspectiva sumbră a falimentului. Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 a deschis, pe data de 26 aprilie, la Tribunalul Bucureşti, procedura falimentului împotriva clubului de fotbal din Ştefan cel Mare.

Cristian Chivu joacă fotbal într-un campionat al performanţelor autentice. Al superlativelor. Şi nu populează de nici un fel forfota trupeţilor de rând din acest campionat. Cristian Chivu are nume de exemplu în Italia. A reuşit să se impună, să creeze modelul fără a-şi fi propus în mod expres acest lucru. Omul a semnat contracte de muncă, ştia că are o treabă de făcut şi, fiindcă aşa i-a fost apucătura, tot ceea ce a făcut, a făcut ca lumea. Deşi nu i-a fost deloc uşor. Pentru că, deseori, Cristian Chivu a fost verificat de soartă prin încercări de mare cumpănă.

Cristian Chivu se află acum la finalul unui an competiţional de excepţie. Jose Mourinho, Interul şi Cristian Chivu vor juca astăzi în finala Cupei Italiei, în compania Romei. Apoi, la 22 mai, Jose Mourinho, Cristian Chivu şi echipa lor vor juca finala Champions League, la Madrid, în compania nemţilor de la Bayern München. Iar între timp, ca să nu-şi iasă din formă, Jose Mourinho, Interul şi Cristian Chivu vor continua, având-o contracandidată principală tot pe Roma, cursa pentru câştigarea unui nou titlu de campioni ai Italiei.

Un asemenea program pentru o echipă de club are greutate mai mare decât angajarea unei naţionale în lupta pentru câştigarea trofeului mondial la un turneu final. Iar Chivu este acolo, în această luptă de mare onoare. Şi pentru că este român, ne permitem şi noi să împrumutăm din reuşitele lui, fraudulos sau cu bună credinţă, satisfacţii care mai îndulcesc un trai ponosit.

Nu încerc să-i pictez icoană păgână lui Cristian Chivu. Omul rămâne, ca şi noi, muritor de rând. Mărturisesc însă, aşa cum de altfel am mai făcut-o, că l-am admirat întotdeauna pe Chivu. L-am admirat şi l-am respectat, poate cu un plus de subiectivism, tocmai pentru că nu am sesizat niciodată la Chivu dorinţa de a epata, dorinţa de a atrage cumva atenţia asupra sa. Dimpotrivă! Călcătura lui prin viaţă a fost una naturală, a omului de rând, neforţat de vreo reţetă a modestiei convenţionale.

Cristian Chivu va trece în perioada următoare probe dificile de performanţă, probe de adevărat alpinism al performanţei. Aş fi fericit dacă el ar reuşi să fie victorios pe toate cele trei fronturi în care Interul s-a angajat. Dar chiar de va fi să nu se-ntâmple după dorinţă, bucuria reuşitelor de până acum rămâne, aşa după cum va rămâne şi modelul Chivu. E drept, deocamdată, marile sale reuşite au fost doar de export.

Dar câtă vreme Cristian Chivu va continua să îmbrace şi tricoul naţionalei, parcă dezastrul cu care ne confruntăm pe plan intern nu este deplin. Iar apropo de dezastru şi de intern, aş mai avea o căutare, pentru că eu nu sunt la fel de generos precum Chivu. Nu ştiţi cumva pe unde s-au ascuns leprele care-l botezaseră Swarovski pe Cristian Chivu? Nu ştiţi cumva ce boscheţi populează gloabele care-l considerau pe Chivu şi pe impresarii săi nişte idioţi fără pereche pentru că nu au acceptat Realul sau Barcelona şi au preferat Italia? Vă spun eu. S-au parcat cu toţii în prostia care-i cuprinde de minune.