Fiecare din adevarurile cardinale pe care le-am invatat in adolescenta are si o continuare evitata sau citata cu multe precautii. Am fost invatati ca munca il innobileaza pe om, ca munca l-a facut pe om, dar in jumatatea rareori pomenita a acestui adevar aflam precizarea ca nu toate muncile si nu pe fiecare om in parte. Ca una e munca si alta truda. Cele mai multe munci il tin pe om intr-o conditie inumana de drum inchis.
Cu foarte multi dintre osanditi la o truda ai planetei e inoportun si chiar jignitor sa discuti despre modul in care isi duc existenta, schilodandu-si trupul si cenzurandu-si nevoile. Din interviurile artistilor, ale savantilor, ale personalitatilor, din varii domenii cu reusite in viata, retinem ideea muncii in regim de profesie si de placere. Nu toate muncile sunt si profesii, desi exista si munci grele care conduc la un grad respectabil de specializare. Cum ar fi bunaoara muncile de la ferma si din camp. Totusi, nu exista si o profesie de taran.
M-am uitat intr-o dupa-amiaza de duminica la sosea, la un angajat al Salubritatii care culegea de pe trotuar sacii cu gunoi domestic si, cu o dexteritate de invidiat, ii arunca in masina, aparent fara efort si detasat de operatiune. Am trudit si eu aproape doi ani la o masina de facut aschii pentru placi aglomerate pe un post de 'aschiator doi' care la fel de bine se putea chema aruncator de butuci in masina de tocat lemnul. Ajunsesem destul de repede la un gen de prestidigitatie cu greutati ce-mi asigura si un vag simtamant de mandrie meseriasa. Totusi, nu intr-atat de meseriasa incat sa-i vorbesc mandru unui reporter despre implinirea prin munca, despre satisfactiile mari pe care mi le procura cazna la butuci, despre perfectionism si autodepasire, despre indemnurile pe care ar fi sa le adresez tinerilor ca sa devina si ei niste manuitori de butuci emeriti, cu palmele numai bataturi si cu pielea ciuruita de aschii. Ca manuitor remarcat de butuci aveam ceea ce s-ar fi chemat totusi o chemare: aceea de a scapa cat mai curand de munca aia infecta, care ma indobitocea si care conducea la un tip de resemnare vecina cu fatalitatea.
Astazi pot spune ca munca m-a facut om si m-a ridicat, dar numai prin comparatie si prin celelalte slujbe care m-au adus de la truda fara nici un orizont la un orizont mai bun al stradaniei. Dreptul la munca nu obliga si la un optim de satisfactii. Muncile bune, usoare, productive, aparate de legi nescrise, dar functionale nu sunt un drept, sunt o cucerire si in multe cazuri un noroc. Lozincile pozitive si generaliste sunt ca si comunismul: fac binele tuturor pe spinarea fiecaruia.