x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Neghiobia împrimăvărează frumos fotbalul

Neghiobia împrimăvărează frumos fotbalul

de Dan Dumitrescu    |    18 Mar 2012   •   21:00

A innebunit fotbalul. Si e de bine. Fiindca nazbatiile de mare fala care-i imprimavareaza existenta au un farmec incontestabil. Si mai au aceste nazbatii capacitatea de a ne scoate din starea de lehamite provocata pana acum de monotonia neghioaba a unei mediocritati cu exprimare extrem de cuminte. Chiorii isi congelasera statui fudule din defiliarea tantosa prin tara orbilor, micutii fu­sesera luati de somn cu capul pe taietor, iar doctoranzii in impostura isi luasera maidanul la purtare fara nici o jena, cu mare tupeu.

In aceste conditii, orice resuscitare a com­petitiei prin combustie valorica avea sansa porcului de Ignat. De aceea spun ca nefacutele care au inviorat in ultimul timp fotbalul gadila draceste interesul pentru acest campionat cotonog. Iar deranjul cel mai provocator vizeaza, bine-nteles, podiumul clasamentului.

Dinamo si-a consumat prosteste osanza care-i conserva pozitia de lider. Punctele pierdute la Tg. Jiu pareau sa fi avut justificare. Grigoras a facut din Pandurii o echipa care practica fotbalul in cunostinta de cauza. Iar plusul de pretentii deplasat de Dinamo in Oltenia putea fi anulat, cel putin la nivelul discutiei, prin dejavantajul de a evolua in deplasare. Portofoliul unor astfel de scuze nu a mai fost insa valabil si la meciul cu Sportul Studentesc. Fiindca pe teren propriu, in fata unei echipe care se remarca doar prin gestionarea exemplara a saraciei, pentru Dinamo singura necunoscuta ar fi trebuit sa ramana dimensiunea scorului.

Debutul meciului cu Sportul parea sa confirme scenariul. Golul lui Catalin Munteanu, marcat foarte repede, parea sa anunte un jet irezistibil al dinamovistilor. Cumintenia unui astfel de pariu a fost data insa peste cap de realitatea jocului. Echipa care si-a construit metodic si binemeritat victoria a fost in cele din urma Sportul Studentesc. Adevarul acesta, altfel incotenstabil, este insa incomplet. Fiindca trebuie sa recunoastem si faptul ca Dinamo si-a subtiat in timp pretentiile de joc prin amatorism managerial.

Rapidul consoneaza cu Dinamo in interpretarea trista a deziluziei. Mai mult, suntem fortati sa observam ca si Rapidul si-a facut vocea tristei balade tot prin eforturi proprii, fara prea mare presiune din partea adversarilor. Un plus amenintator pentru giulesteni vine dinspre Razvan Lucescu. Fiindca in timp ce Liviu Ciobotariu si-a asumat esecul, fie si numai declarativ, Juniorul ramane in ametirea inalturilor cu care ne-a obisnuit. Afirma ca a facut lucruri extraordinare pentru Rapid (corect, dar in alt timp!) si ca se afla pe un drum ascendent. Nu-mi permit sa comentez o astfel de afirmatie. Fiindca nu ma pricep la smecheria asta a ascensiunilor la vale.

CFR Cluj a preluat vremelnic sefia clasamentului. Isprava face loc ge­neros bucuriei. Justificat. Fiindca reusita clujenilor are dubla implinire. Victoria impotriva Pandurilor intra in fericita combinatie cu esecul partenerilor de podium. Dar si in acest caz intamplarea a lucrat la rea­litatea de fapt mult mai mult decat fotbalul in sine. Despre gratia cu care Dinamo si Rapid s-au impiedicat pe proprie raspundere am vorbit. Dar si Grigoras are dreptate atunci cand afirma ca echipa sa a etalat la Cluj un extraordinar apetit pentru automutilare.

×
Subiecte în articol: editorial