Noblesse oblige

Proprietarul unei balti cu crapi si carasi i-a spus unui academician, care avea abonament la pescuit si pleca duminicile acasa cu portbagajul plin cu peste, c-ar invita vreo treizeci de savanti de-ai dumnealui la un mic concurs. Gratis, a mai zis domnul Stanica, entuziasmat de inspiratia care tocmai ii trecea prin cap. Asa, de amorul artei si al stiintei. Si cu unditele mele. Sa vada si stimatii academicieni cum ne descurcam in viata noi, astia fara carte. Prindeti sau nu prindeti, eu, Stanica Boeru, dau un bors la sfarsit. Sa fie toata lumea mul­tu­mi­ta si sa spuna la dumneavoastra, la serviciu, cum se spune, Patria, nea Boerule, iti e recunoscatoare!

In prima duminica, balta s-a um­plut de profesori, de cer­ce­ta­tori si de nevestele acestora. Omul cu abonamentul era chiar vicepresedintele Achimoaia. Pe mine nu ma socotiti la concurs, le-a zis el colegilor, cu legitima ipocrizie academica, fiindca-s de-al casei. Nu stiu ce mare chimist oi fi, dar superpescar sunt. Ma cunosc toti crapii personal, iar aia care se dau prinsi o fac fiindca n-au nici o sansa sa-mi scape.

Invitatii au ras cuviincios, Stanica le-a urat fir intins, iar profesorul Achimoaia, modest ca orice as al unditei, a luat el locul pe care nu l-a vrut nimeni, langa un papuris, unde, prindeai sau nu prindeai, undita precis ti-o agatai. De fapt, singurul loc unde trageau crapii la umbra cand se incingea balta. Portbagajul, Achimoaia aici si-l umplea. Dar cum sa-i lase el pe niste amatori sa prinda mai mult ca el? Concursul era concurs, insa onoarea trebuia aparata. Sau, cum zicea Stanica, mandru ca el, om cu numai patru clase, pricepea ce inseamna acel "noblesse oblige" rostit la finele fiecarei duminici de academician "obletul obliga"!

S-a intamplat ceea ce stiu toti asii pescuitului cu undita ca trebuie sa se intample odata si odata, dar nu si cand. Amatorii scoteau crap dupa crap urland "L-am luat!", iar pluta lui Achimoaia, "doctor docent in balta Zavoiul", motaia de trei ceasuri nemiscata. A schimbat Achimoaia rama, a pus mamaliga de-a lui, dupa reteta, a tras chiar si cateva injuraturi pescaresti din acelea cu "prajte-ar nenea" si "manca-ti-as icrele" si nimic. Nimic, nimic, nimic, in vreme ce Lili, obraznica de dactilografa, care venise de capul ei, tipa de parca avea orgasme repetate: Aoleo, mama: Auleo, mamica!, si-l obliga pe secretarul Academiei sa-i numere las crapii si carasii, de parca el ar fi fost dactilograf, iar tatoasa sefa. Si, culmea, secretarului ii mai si placea sa fie las, dovada ca, la fiecare crap, striga "Asa, Lilisor, le aratam noi meserie!".

Poate ca Achimoaia ar fi socotit incidentul la "pierderi planificate", daca nu s-ar fi perindat toti pe la papurisul lui ca sa se mire ca-i singurul fara peste si sa-si manifeste sincer compasiunea. E si asta o performanta, sa fii ultimul cand toti te vad primul, si-a zis Achimoaia. Dar exact la incheierea concursului a tras si la el un peste. Nu insa un crap, ci o scarba de puiet de patru centimetri si trei grame si jumatate. Va rog sa ma scuzati, i-a zis cu umilinta Stanica lui Achimoaia, aruncand profesional si cu multa ceremonie chiticul in balta. Aveti cuvantul meu ca n-o sa se mai repete.