Va demisiona Traian Băsescu, îmbrâncit interior de remușcări și chinuit moral de fărădelegile comise? Izbit mortal de o evidență știută de toată lumea și mai ales de el, prin oficializarea, chiar și chinuită, a recensământului populației, mai poate avea Băsescu obrazul de a se înfățișa lumii? Va roși, traversat de un arc voltaic, la prima privire cu care îl săgetează un alegător? Sau o va ține gaia-mațu cu lovitura de stat și va sări la gâtul celor care-i amintesc aproape politicos că a fost demis, cum a făcut-o premierul Ponta, pe care l-a catalogat brusc drept “iresponsabil”? Să demisioneze? “E ca și cum ar recunoaște că datoria externă a crescut în timpul mandatului său de la 21 la 101 miliarde euro sau că a furat flota”, scrie, pe site-ul ampress.ro, Teodor Rat, consilier în Ministerul Apărării. Atcineva notează ironic amănuntul că instituția demisiei n-a fost predată în școlile securisto-bolșevice absolvite de Băsescu.
Și totuși Băsescu trebuie să plece. Nu mai târziu, ci acum. Scriam ieri că Parlamentul are obligația s-o facă. I-am trimis acolo, pe parlamentari, pentru a ne scăpa de el. A fost punctul forte cu care USL a câștigat zdrobitor și localele și parlamentarele și tot. Uitând asta și făcându-se azi, după publicarea rezultatelor recensământului, că plouă, s-au ars. S-au ars definitiv cu noi. Pe Ponta l-a costat enorm (habar nu are cât, îmbrobodit de lingăii din jurul lui), coabitarea. Are șansa să șteargă apartenența la scuipătura cu care Băsescu a mânjit viața alegătorului majoritar. Acum, nu mâine, nu niciodată. Băsescu trebuie să plece nu alungat de popor. Dacă va pleca alungat de popor, mai ales că se apropie vremuri și mai grele, scumpiri dureroase, atunci nu-i exclus să plece dimpreună cu cei care acceptă coabitarea insultătoare pentru voința populară. Și aici nu mă refer doar la Ponta. Mă refer în primul rând la Parlament. Nu-i exclus, domnilor, spun asta mai ales celor din PSD, aplecați spre o conviețuire dulceagă și reciproc avantajoasă cu arendașul din Deal, dar e valabil pentru toți parlamentarii, să suferiți o amputare de mandat venită nu de la Băsescu, ci de la popor. Mai direct spus, un șut în fund venit din stradă. Mișcați-vă iute și dați, chiar cu întârziere, această satisfacție, până la urmă de orgoliu, celor mulți, foarte mulți, incredibil de mulți care v-au votat. Nu mai există nicio scuză, nu mai există niciun paravan după care să vă pitiți lașitatea.