Constantin Niță este un personaj învechit în politică. Unii îmbătrânesc albind capilar sau chelind de tot. Niță se îngroașă în ceafă, ceea ce-i conferă distincția unui dromader. N-am priceput alterarea gustului lui Ponta, pe care, după promovarea lui Șova în echipa lui, îl credeam pus pe întinerirea odăilor guvernamentale, când, hodoronc-tronc, iată-ne procopsiți cu acest răpitor de mâl adânc. Nici vechimea, dacă n-ar fi însoțită de învechirea în rele, n-ar fi un cusur și nici figura, de chiabur somnolent și îngâmfat, n-ar fi o nenorocire dacă n-ar concorda cu beteșuguri de caracter. Prima știre pe care am văzut-o de dimineață, fiindcă acum știrile nu se mai citesc, ci se lasă privite, mi-a arătat, la Mehedinți, câțiva bodyguarzi cu priviri feroce care îmbrânceau de pe trotuar niște cameramani. În fața trotuarului, în general accesibil, se găsea o clădire în care încăpuse, abia dat jos din luxoasa lui limuzină, ministrul Niță. Niță, înțeleg, e mai mare peste hidrocentrale și energie, de orice obârșie ar fi ea, produsă de vânt, de gârle sau de cărbuni. Ce l-a calificat pentru o așa îndeletnicire mi-e greu să pricep. Probabil nici Ponta n-a priceput, dar l-a pus. Exista, în USL, aripa PSD, un personaj viu intelectual, cu doctorate probate în chestiuni de energie, bătăios în cauze care păreau ale noastre, ale tuturor. Îl cheamă Iancu și, dacă n-o fi pățit ceva cu sănătatea, cu viața, ceva rămâne în neregulă fiindcă nu prea mai e de văzut. O fi fost promovat pe orizontală? Când vrei să scapi de unul îl promovezi la Tokyo secretar de ambasadă. A fost bun în bătăliile politice ale USL din vremea opoziției, perioadă în care Niță se încuscrea cu portocaliii din Brașov și se pupa pe nas cu Scripcaru.
Ce are de ascuns „domnul” Niță, scuze, ce are de pitit acest Niță, în afară de figura lui de grof, de-și pune gorilele să îmbrâncească ziariști și să măture trotuarul de privitori? Cobora din limuzină în chiloți și evita astfel o poză cu fizicul lui? Se dădea jos dimpreună cu secretara în lenjerie sumară? Purta cu el o paporniță cu bani care se vedeau prin țesătura de papură? E el însuși un secret de stat?
La Mehedinți, ministrul Niță, coborât în teritoriu, și-a dat – nu mai era nevoie – arama pe meclă. Urât gest. Scârboase metehne.