Nu, tristeţea nu e la modă!

Indraznesc sa-i contrazic pe cei care cred ca tristetea e la moda! Poate doar moartea sa se mai poarte, din toate sentimentele de disperare pe care le gusta omul, de-a lungul vietii. Tristetea, nu! E deja un cliseu, e periculos sa te declari trist, iti trebuie curaj sa-ti asumi acest loc comun, sa-ti recunosti slabiciunea de a nu putea face fata cu zambetul pe buze lumii si evenimentelor din jur.

Ce e la moda, in zilele noastre? In afara de masini puternice si calatorii exotice, in afara de imagini cat mai decoltate si de fraze cu cat mai multe virgule intre subiect si predicat? Greu de ales! Nici iubirea nu mai prezinta interes. E demodata, da, e depasita. Ce s-ar mai putea descoperi nou, in aceasta arie, ca sa atraga iarasi atentia? Nimic, e clar, iubirea asta, pe care o hulim si o strangem in brate in fiecare dimineata, e un fel de generatie expirata, e un obicei pe care l-am invatat pe dinafara asa cum ni s-a prezentat, asa cum ni l-au lasat batranii, cu bune si cu rele, cu patetism si cu superficialitate, cu juraminte pentru intreaga viata si cu lacrimi valabile cinci minute.

Despartirile? Nici astea nu mai au haz. Stie toata lumea scenariul: el vine, ea pleaca sau ea vine, el pleaca, niciodata nu iau acelasi lift, ca sa lamureasca neintelegerile, niciodata nu se intalnesc la usa cladirii, niciodata nu prind acelasi semafor rosu. Si se despart, desi fericirea le era atat de la indemana! Ea suspina, el analizeaza problema putin mai detasat, isi revin amandoi sau nu-si revin, oricum toate gesturile sunt usor de anticipat, de schitat in detaliu, chiar si de pe marginea scenei pe care se desfasoara spectacolul.

Fericirea? Se spune ca nici nu exista! Cum sa fie la moda? E chiar condamnabila, nu e moral sa radem, cand altora nu le e bine, sigur e ceva in neregula cu noi daca suntem prea veseli in zi de sarbatoare, ori ne prefacem, ori am luat-o razna. Depresia? S-a dus vremea ei! A fost intr-o perioada un subiect la moda, dar acum se insista pe sinucidere si intotdeauna consecinta e mai interesanta decat cauza. Pe cine intereseaza denumirea medicala a bolii sau simptomele, analizate individual? Poate doar pe cate un psiholog de buna-credinta, care apare la televizor ca sa convinga populatia sa-si spuna problemele si sa nu se inchida intr-o carapace periculoasa, care poate duce chiar la moarte.

Revenind la prima dintre stari, repet: tristetea nu mai e la moda. Nu neg ca ne-am obisnuit sa luam totul in serios, sa facem drame din orice lacrima care ne apare in coltul ochiului, sa ne credem cei mai nefericiti dintre oameni daca ne trece o pisica neagra prin fata masinii. Dramatizarea e un mod de a trai. E scutul cu care se apara cei cu inima slabita si insingurata. Nu e o vina, nici pe departe. Luam viata in tragic, ma recunosc in descrierea aceasta, dar e si acesta un fel de a ne responsabiliza, si prin pesimism putem dovedi ca ne pasa. Daca lumea se imparte intre oameni tristi si oameni fericiti, va recomand un abonament la tristete. Contrar aparentelor, nu obliga la nimic.