Toți cei care, în Piața Universității sau acasă, în scris sau oral, purtând pancarte sau doar o durere în suflet, exprimă nemulțumirea, chiar revolta împotriva uriașei mânării care se petrece în Apuseni sunt “plătiți”. Plătiți să ce? Să-și apere avutul? Să încerce, uneori naiv, fără profesionalismul exersat al celor care au vândut tot, de la industrie la flotă, de la păduri la sonde, iar acum au trecut la înstrăinarea subsolului, să oprească jaful? Asta-i trădare de țară? Din mai toate intervențiile politice și manipulările de presă care ne-au potopit în aceste zile rezultă că sentimentul de îngrijorare față de țara ta, prăjită de atâtea ori, e suspect. Sentimentul patriotic trebuie investigat de procurori iar iubirea de țară dată pe mâna SRI. Un doct aseară, vorbind cu o precipitare studiată despre cei care se opun proiectului Roșia Montana spunea apăsat că “în spatele” ieșirilor în stradă sunt forțe “interesate”. Interesate să ce? Din exploatarea, cu sau fără cianuri, cu sau fără zecile de tone de exploziv care, timp de șapte sau 15 ani vor zgudui zilnic Apusenii, România nu se alege – este atât de evident – cu nimic. O spun economiști de marcă, mari profesori nemânjiți de șpăgile care par a mânji tot, de la politică la presă, de la analiști la băgătorii de seamă vocali. Nimic, nimic. Din acest proiect, România ia zero, zice profesorul Ilie Șerbănescu. Ba mai rămâne și cu o parte a teritoriului făcută zob. Vorba ceea, și …. și cu banii luați.
Dar să mă întorc la noua rețetă de manipulare otrăvită, cândva aparținând lui Băsescu (arendașul din Deal și-a însușit acum o tehnică și mai a dracului), azi trâmbițată pe toate canalele. Cei care protestează – nu cei care dau pe nimic România! – sunt “cumpărați”. Niște firme oculte îi finanțează să se opună proiectului pe care Ponta, până a se sui unde este, îl definea ca trădare de țară iar azi nu mai are liniște până nu pune în aplicare trădarea de țară. Am informații, zice din gât o somitate cu barbă, înfundat cu bani prin toate sfincterele încât îl bănuiesc că atunci când merge să se ușureze se screme constipat bancnote, am informații, clipește el cu înțeles, că în spatele protestatarilor sunt “oengeuri” care… Care ce? Întreabă, academicule, milioanele de români care slugăresc prin toată lumea, dacă-și vor regăsi slujbele la compania miliardarului care angajează câteva sute de amărâți! Întreabă-i cine i-a “cumpărat”?
Tehnica exersată a manipulării face din trădători patrioți, iar din patrioți oameni vânduți. Opunându-ne azi Roșiei Montana, mâine gazelor de șist, zice Ponta, dăm un “semnal negativ” investitorilor străini. Zău, musiu? Păi numai de investitori din aștia avem baftă?
Regimul Băsescu-Ponta brevetează o nouă invenție: patrioții cumpărați. Orice semn de apărare a avuției copiilor noștri e “o vulnerabilitate”. A-ți iubi țara devine suspect. În orice om care exprimă îndoieli stă pitit un trădător. El trebuie stârpit. Nu-l trimitem la Canal, ci-l dăm pe mâna canalelor de televiziune. Doar hoții sunt dezinteresați. Stați capră că nu durează mult iar cianurile nu irită orificiile, pare a fi noua filosofie a “păcii sociale”.