x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O sărăcie pe care ne putem baza

O sărăcie pe care ne putem baza

de Adrian Cercelescu    |    02 Oct 2011   •   21:00

Criza a intrat in etapa misticismului. Fiti atenti ce spun economistii si politicienii, si o sa vedeti ca totul poate fi tradus cam asa: 'De-acum incolo, cum o vrea Germania', 'Franta apara si pazeste de Grecia', 'Mare e puterea Fed-ului' (singura entitate capabila sa transforme un tren de hartie intr-un tren de hartii de 100 recunoscute de toate bancile de pe lumea asta), 'China ajuta!'. Pe fondul acestor revelatii, insusi profetul crizei – omul care a anuntat ca ne ducem dracu’ cu un an inainte sa ne ducem – cocheteaza cu apocalipsa, zice de razboaie postdefault care sa ne pedepseasca pentru pacatul datoriilor suverane. Te apuca disperarea si nervii: Domne, da’ chiar nu mai exista speranta? Chiar vom ajunge si faliti, si in transee? Oare tot ce ne-a ramas de facut e sa ne bem repede banii de intretinere, pentru a nu cadea in gheara inamicului? Nu! Cine a zis 'Nu'? Ei bine, unul de-al nostru. Lumea ne vorbeste de rau, ne expulzeaza, ne baga la puscarie pe motiv de pasaport visiniu, dar uite ca tot noi ii aratam Calea.

Poate va aduceti aminte ca una dintre explicatiile recentei rascoale din Anglia a fost ca niciodata atat de multi oameni n-au vazut in vitrina atat de multa marfa, avand in buzunare atat de putini bani. Fireste, la un moment dat, ei au pus mana pe caramida: zdrang!, si bariera spre bunastare cade. Si asta pentru ca nimeni n-a stiut sa le explice cum ne-a explicat noua vineri Sulfina Barbu: 'Trecem cu totii, varstnici si tineri, deopotriva, prin vremuri dificile, cu o situatie econo­mica stabila, dar inca fragila (senzational eufemism in versuri pentru 'buza prapastiei' – n.n.), care ne forteaza sa alegem intre un trai un pic mai bun, dar de scurta durata, si securitatea unor venituri modeste, dar pe care sa ne putem baza luna de luna'. Practic, ce ne-a promis Sulfina Barbu, fara teama ca Guvernul nu va fi in stare sa ne si dea? Facand rezumatul: O saracie pe care te poti baza.

Aud ca grecii nu sunt inca hota­rati daca sa se indatoreze pe 100 de ani sau definitiv. Cred ca ar trebui sa se renunte putin la amanunte, pentru a se acorda atentie strategiei. Asa cum unele tari au fata de noi un avans economic de 50 de ani, asa si noi avem fata de ele un avans al foamei, deci merita sa se invete din experienta noastra inaintata. Putin respect, ce naiba: suntem tara care a uimit FMI-ul. Pur si simplu nu le venea sa creada ca poti sa combini taierea de leafa cu cresterea de taxa, iar Guvernul sa ramana piatra pe piatra.

Sigur, aplicarea 'solutiei Barbu' o sa ia ceva mai mult timp tarilor care in ultimele doua sute de ani au in­vestit intr-un 'trai un pic mai bun', prabusirea mondiala surprin­zandu-le in ultimul hal de bogatie. S-ar putea ca pompierii sa aiba acolo mai mult de lucru. Noi insa vom ajunge printre cele mai sigure tari. N-o sa vezi scene de Mad Max pe Calea Victoriei, cu armate de motociclisti salbatici pandind duba blindata care aduce kil-ul de zahar in piata Matache. Ar fi imposibil tehnic: o coada la zahar cat Calea Victoriei i-ar impiedica sa se miste.

×