x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Om de tramvai

0
Autor: Tudor Octavian 28 Sep 2011 - 21:00
Motivele pentru care n-am masina ori, mai corect zis, nu mai conduc de trei decenii si mai bine sunt mai multe. Unul singur conteaza cu adevarat: nu simt nevoia. S-ar pu­tea sa fie un gen de betesug inte­lectual, dar il suport cu demnitate. Daca ar exista si masini care sa se ocupe ele de mine, as cumpara una. Asa, insa, sa ma ocup eu tot tim­pul de o masina n-am chef. E un tip de dependenta care ma com­plexeaza. Multi oameni gan­desc probabil ca mine, totusi, isi iau masina, ca sa nu fie obligati sa se explice de ce n-au.

In mai multe randuri, in tramvai sau in autobuz, am fost abordat politicos, dar si cu o unda confuza de vrajmasie, cu aceeasi intrebare: Cum, la valoarea dumnea­voastra mergeti cu tramvaiul? In­trebarea ar fi fost sa spuna ca aveam o problema, in realitate problema fiind la cei care mi-o adresau. Nu-s putini oamenii care conditioneaza o calitate umana de costul lucrurilor din folosinta. E ceva adevar in judecata populara, insa nu tot adevarul. Am si eu in vedere o seama de obiecte si bunuri pamantesti conform cu care consider calitatea si insem­na­ta­tea publica a persoanelor cu care am de a face. Dar care sunt acestea, e doar treaba mea.

Ori­cum, n-am pareri de nici un fel despre masinile de pe piata, iar daca am uneori iesiri critice, e contra marlanilor care le conduc si care fac din marca masinilor lor un drept la nelegiuri.

Una din beizadelele scapate cu viata din masina cu care prietenul sau omorase un homles ratacit pe o autostrada s-a exprimat in felul urmator: Putea sa fie calcat de o Dacie, dar asa a murit fericit, fiindca l-a calcat un Bentley. Cinismul mascheaza adesea o trufie cu suport criminal. In toata lumea, automobilul de lux e incarcat de o simbolistica sociala. Ciudat e ca la noi pietonul din vo­catie sau de nevoie leaga conditia sa de pieton de o anume declasare. Ce motive ascunse ori vinovate am eu, omul care pot sa-mi cum­p­ar oricand o masina, ca sa ca­la­toresc la fel de separat ca si clasa gazetareasca de care apartin, sa nu mi-o cumpar? Pe cine sfidez eu cu mersul pe jos si cu tramvaiul? Iar daca motivele mele nu-s ascunse, ci logice si pe intelesul tuturor, nu cumva cei care se mira ca n-am masina sunt in greseala?

Intr-o vreme, intre replicile nervoase schimbate in inghesuiala din tramvai, una, o mitocanie sadea, era foarte populara: Nu-ti convine, ia-ti masina mica! Intrebarea "Cum, la valoarea dumitale mai mergi cu tramvaiul?!" e refle­xul unei gandiri de clasa: in Romania, cu tramvaiul circula omul de tramvai, iar cu masina mica, omul de valoare, nu conteaza ca si-o cumpara muncind din greu sau din furat. Nu conteaza mijloacele, ci rezultatul. Ce valoare mai e si aia cand insul merge cu tramvaiul?

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de