Omul lui Bush

Pensionarul Frecea Marin a inteles tarziu de tot, la saptezeci si cinci de ani, care e sensul vietii.Lucrurile s-au petrecut in felul urmator. Domnul Frecea Marin i-a scris presedintelui SUA ca nu e de acord cu politica americanilor in Irak, iar cand a primit plicul cu antetul Casei Albe, in care Bush ii raspundea ca va analiza opinia sa, a inteles ca acesta era sensul vietii, sa nu mai discute una si alta cu pensionarii din Parcul Obor, ci sa trateze lucrurile la cel mai inalt nivel, cu sefii de state si primii-ministri.

Pensionarul Frecea Marin a inteles tarziu de tot, la saptezeci si cinci de ani, care e sensul vietii.Lucrurile s-au petrecut in felul urmator. Domnul Frecea Marin i-a scris presedintelui SUA ca nu e de acord cu politica americanilor in Irak, iar cand a primit plicul cu antetul Casei Albe, in care Bush ii raspundea ca va analiza opinia sa, a inteles ca acesta era sensul vietii, sa nu mai discute una si alta cu pensionarii din Parcul Obor, ci sa trateze lucrurile la cel mai inalt nivel, cu sefii de state si primii-ministri. Adevarul e ca ideea i-a dat-o lui Frecea Marin un alt pensionar, Ghionescu Titi. Acesta coresponda de mai multa vreme cu Putin si cu Chirac, dar de la cine avea pontul nu i-a spus. A lasat insa de inteles ca in cartier foarte multi pensionari descoperisera sensul vietii, scriindu-le epistole, care mai lungi, care mai scurte, in limba romana, dar si in limbile minoritatilor conlocuitoare, de la noi si din alte tari, unor presedinti si regi.

Regii se vede treaba ca erau mai ocupati si nu raspundeau toti, presedintii insa, chiar si cei din unele tari africane francofone, erau destul de prompti. Cel mai placut in toata povestea asta era faptul ca nu conta ce le scriai. Fie ca nu-i aprobai, cand invadau tarile invecinate, fie ca le comunicai adevaruri regionale neplacute, cum ar fi fost faptul ca in Ferentari unii umpleau sticlele de Coca-Cola cu sucuri de zmeura falsificate, toti premierii, presedintii si regii il asigurau pe Frecea Marin ca vor analiza cu toata atentia punctul sau de vedere. Dupa un timp, vazand cat de binevoitori sunt mai-marii lumii - in orice caz, mult mai binevoitori decat functionarii de la circa financiara si de la oficiul de pensii - Frecea Marin a prins curaj si a inceput sa-i povesteasca lui Bush cum merg treburile in Romania, precum si o seama de intamplari cotidiene din Parcul Obor, care ar fi trebuit, totusi, sa preocupe guvernul american. Cum ar fi, bunaoara, scumpirea gazelor. Domnul Frecea il informa pe Bush ca populatia cu venituri mici isi punea mai multe sperante in Gigi Becali decat in Casa Alba, ceea ce intr-un fel era rau, dar in alt fel era bine.

Raspunsul lui Bush a fost ca de obicei datator de speranta. Presedintele celui mai puternic stat din lume il asigura pe pensionarul roman Frecea Marin ca va analiza situatia si va trage concluziile care se impuneau. Frecea Marin era foarte multumit de raspunsul lui Bush, desi nu stia o boaba englezeste.

Frecea Marin a comparat insa scrisoarea cu celelalte o suta paisprezece primite pana atunci de la Bush si a decis ca totul era in regula. Scrisoarea era exact la fel ca toate celelalte o suta paisprezece. Cand pensionarii din parc, care nu-i stiau secretul, se vaitau ca nimeni nu ia aminte la soarta lor, domnul Frecea Marin ii privea cu intelegere si le spunea ca, undeva, cineva mare de tot era la curent cu problema. Oamenii se gandeau ca acel cineva de undeva era probabil Dumnezeu. De unde sa stie, bietii de ei, ca Frecea Marin era atat de intim cu George Bush si ca, din spirit de prevedere, incepuse sa-i scrie si lui Blair?