Zvonerii spumega-n turbare maxima. Tema care-i inteapa cel mai tare la nerv in aceste zile priveste sarabanda antrenorilor. Glugarii nu-si gasesc linistea daca nu inventariaza pentru fiecare echipa cel putin cateva duzine de posibilitati care se poate si alte cateva duzine de posibilitati care nu se poate. Unul dintre titlurile care m-au amuzat teribil in presa de ieri se referea la "haosul de pe banca Stelei". Pai, de unde atata haos in pustiul care caracterizeaza de la o vreme banca Stelei? Eu stiu ca pustiul este caracterizat, dimpotriva, de asezari calme, vaste si durabile, uneori chiar criminale. Haosul se veseleste, mai degraba, prin tartacutele unor parati care-si permit sa decida in fotbal pe proprie iresponsabilitate.
Exemplul Stelei nu este singular. Astfel de spectacole-cortina se joaca pe multe alte scene ale fotbalului nostru. Si, la vreme de vacanta, ai zice ca-s numai bune pe post de lifting dupa un campionat extrem de zbarcit. Numai ca, in spatele acestor spectacole-cortina, se coc netrebnicii cu mult mai ale dracului decat cele cu care ne-am mai intepat.
Completarea catalogului pentru viitoarea editie a campionatului primei ligi ii pune la grea incercare pe dirigintii fotbalului. Licentierea a creat deja dureri de cap pentru primele divizionare. Intre timp, repetentia vizeaza, iata, si echipe care-si obtinusera dreptul promovarii. Se pare ca Oradea se vede nevoita sa cedeze locul Mioveniului. Aplicarea regulamentului, indiferent de consecinte, ar insenina oarecum asteptarile. Dar cand verdictele definitive intarzie prin catacombele deciziei nu ma astept la nimic bun. Fiindca timpul reclamat pentru reanalizarea oricarei spete se traduce in limbajul smenarilor ca timp de manevra. Ca timp al licitarii unor interese care au facut ceafa groasa multor garizi din fotbal. Afirmatiile mele sunt imprumutate chiar de la inculpati. Marian Iancu se adresa LPF, in cazul legat de "valiza" lui Becali, cu indemnul de a actiona in raport cu faptele de coruptie: "Va atragem atentia ca orice gest de clementa sau intarziere a aplicarii sanctiunilor regulamentare pot fi interpretate ca favorizare a FC Steaua sau ca o achiesare tacita la gravele abateri disciplinare". Discursul lui Marian Iancu ramane valabil si in ceea ce il priveste acum. Si Dragomir poate proba o declaratie din acel timp: "Nu sunt apropiat de elefantul ala de Iancu. Mai ales ca m-a si atacat in presa". Peste putin timp vom constata cat de adevarati sau cat de mincinosi au fost cei doi.