x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ouă de geniu.

0
Autor: Tudor Octavian 01 Iun 2011 - 21:00

Un mare rau, resimtit pe moment ca un rau fara leac, poate fi des­chi­derea catre un bine mare si de durata. Tin minte toate vorbele ura­te ce mi s-au spus. Si pentru ca mi s-au asezat adanc si dureros in me­morie, am putut ulterior sa-mi dau seama si cat m-au motivat ele in meserie si, in general, in viata. Un redactor obscur, de la revista Lu­ceafarul de prin 1960, care ras­pundea de o sectie care nu conta, dar care ii asigura o leafa de sef, mi-a citit o povestire, iar la sfarsit, straduindu-se parca sa-mi spuna un adevar crud – si cumva sa nu ma blocheze definitiv cu acesta –, a ridicat ochii in tavan si a baiguit ceva de genul: Cum scrii tu, mai, ba­iete, e publicabil, nu zic nu, dar nu prea ai boase.

Testicule, boase, oua sunt cu­vinte cu un inteles dublat de mister si de legenda, in adolescenta si pana tarziu. Dar ratatul ala mi-a zis-o soldateste, ca si cum in lu­mea literara a le avea sau a nu le avea era totul. Ce ar fi trebuit sa pri­­cep eu, din diagnosticul sau go­la­­nos si aparent camaraderesc, pa­rea sa tina de o taina suprema in cr­e­­­­a­­­tie. Nu era suficient sa fii un bar­­bat ca toti barbatii, boasele ta­len­tului erau altceva.

Din acea zi nu am facut altceva decat sa ma intreb cum sunt eu, cum sunt ceilalti, sa-i privesc pe scriitorii cei mai laudati, marcat pu­ternic de ideea ca ei sunt daruiti de la natura cu un mare plus de vi­ri­litate artistica. Daca omul mi-ar fi spus sec ca 'nu ai', ar fi fost parca mai suportabil decat 'nu prea ai'. Un lucru clar permi­te si o solutie clara. O ambiguitate te is­to­veste sufleteste, mai ales cand n-ai la cine sa te duci ca s-o cla­rifici. Doar nu era sa merg la un consult, la o policlinica. Faptul ca la unii se vedea din scris cat de mas­culi literari erau a constituit gri­ja mea pe termen lung. M-a ti­nut, cum s-ar zice, in priza, pana ce am ajuns la o deslusire suportabila, pa­na ce metafora cazona a di­mi­­nuat si locul ei l-au luat ade­va­ra­te­le griji de scriitor: intelesul scri­su­lui. Nu ai deloc substanta, nu prea ai substanta, ai multa sub­s­tan­ta, ai spirit, vigoare, ai ce-i da ci­ti­torului. In definitiv, si cititorul poa­te fi unul fara boase. Citeste, ci­tes­te, si nu ramane cu mai nimic. Poti sa-i dai si aur, el tot cu alama se simte bogat. Urmarindu-l pe re­dactorul cu pricina, ani buni dupa in­tamplare, am avut o stra­lu­mi­na­re: el era de fapt cel care nu avea boa­se.

Problema era la el. Il preo­cu­pa. Si le numara si nu-i iesea niciodata la socoteala doua, ci in jur de doua, mai mult sau mai pu­tin doua, aproape doua, nu prea doua. Din care cauza deschidea dis­cutia pe subiect, doar, doar ga­sea un debutant mai slab de inger, care sa-i spuna ce nu-i spusesera niciodata colegii si editorii cu­le­ge­ri­­lor sale de reportaje 'literare': Vai, domnul sef de sectie, dar ce oua de strut aveti intre picioare! De aceea, carevasazica, umblati dum­­­n­eavoastra asa cracanat, din cau­­za geniului! Ce norocos sunteti!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Serviciul de email marketing furnizat de