Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În octombrie 2023, în timp ce Israelul și aliații săi erau încă șocați de masacrul comis cu doar câteva zile înainte de către teroriștii din Hamas în sudul țării, Lloyd Austin, șeful diplomației americane la vremea respectivă, a fost întrebat dacă administrația Biden va impune vreo condiție în schimbul sprijinului militar extins către aliatul său apropiat din Orientul Mijlociu.
Răspunsul lui Austin a fost unul direct: „Nu”, secretarul de Stat al SUA bazându-se pe presupunerea că armata israeliană va „face ce trebuie” în războiul său contra milițiilor susținute de Teheran.
După douăzeci de luni, Israelul a ras Gaza de pe fața pământului, a bombardat mari părți din Liban, a ocupat noi teritorii în Siria și a lansat un atac direct asupra Iranului, în cadrul a ceea ce guvernul de la Ierusalim descrie drept „o luptă existențială” împotriva Republicii Islamice și a aliaților săi din regiune.
Pe parcursul acestor confruntări, liderii ultranaționaliști ai Israelului au respins dovezile tot mai numeroase privind crimele de război comise în Gaza, care au determinat Curtea Penală Internațională să emită un mandat de arestare pe numele premierului Benjamin Netanyahu, în noiembrie 2024.
Membri marcanți ai cabinetului israelian au pledat public pentru strămutarea forțată a populației din Gaza, precum și în favoarea dezmembrării Siriei. Netanyahu însuși a discutat, în interviuri acordate presei americane, despre posibilitatea asasinării liderului suprem al Iranului și provocarea unei „schimbări de regim” în Republica Islamică.
Ironia face ca această retorică să apropie Israelul de retorica inflamatorie specifică dușmanului său declarat, Iranul, cu diferența esențială că statul evreu deține arme nucleare și o armată capabilă să-i susțină declarațiile tot mai amenințătoare.
Impunitatea ca politică externă
Această escaladare extraordinară este „o consecință firească a impunității care a predominat în regiune în ultimii doi ani.”, susține H. A. Hellyer, cercetător principal la „Royal United Services Institute for Defence and Security Studies” (RUSI) din Londra.
Citește pe Antena3.ro
„Faptul că Israelul nu a suportat nicio consecință pentru încălcările repetate ale dreptului internațional transmite un mesaj foarte clar: acela că, dacă va decide să facă și mai mult, poate face asta. Și poate conta pe faptul că cei mai puternici actori ai comunității internaționale fie nu vor face mare lucru, fie chiar îl vor sprijini și încuraja.”, mai spune el, citat de „France 24”.
Consecința imediată a impunității Israelului în Orientul Mijlociu este suferința imensă adusă populației civile – nicăieri mai vizibilă decât în Gaza, acolo unde campania militară în plină desfășurare a Israelului a ucis peste 55.000 de oameni, potrivit autorităților sanitare locale, și a transformat fâșia îngustă de pământ într-un loc practic nelocuibil.
O altă consecință, cu implicații mai ample, este subminarea în continuare a ordinii internaționale bazate pe reguli, stabilite după Al Doilea Război Mondial, avertizează Karim Emile Bitar, expert în Orientul Mijlociu la Universitatea Saint-Joseph din Beirut și profesor invitat la „Sciences Po Paris”.
„Evenimentele recente au pus capacul pe sicriul dreptului internațional și al așa-numitei ordini internaționale liberale.”, spune el. „Mesajul transmis lumii este că, dacă ai forța de partea ta, poți încălca toate regulile, poți călca în picioare dreptul internațional și standardele stabilite din 1945 încoace, fără să existe absolut nicio formă de responsabilizare.”, mai spune Bitar, citat de aceeași sursă.
Nașterea unui alt Orient Mijlociu
Benjamin Netanyahu a descris acțiunile Israelului drept începutul unui „nou Orient Mijlociu”, expresie care „bântuie” regiunea cel puțin din 2003, atunci când SUA și aliații lor au încercat să o remodeleze, cu consecințe catastrofale.
„Există mult entuziasm printre criticii Iranului, care își imaginează că asistăm la «chinurile nașterii» unui nou Orient Mijlociu. Din contră, este însă vorba doar despre o spirală a violenței, alimentată de o atmosferă de impunitate, care permite acțiuni unilaterale, de tip justițiar, fără nicio repercusiune.”, remarcă Hellyer.
„Nu trebuie să fii un susținător al regimului iranian, al Hezbollah sau Hamas ca să vezi că aceste acțiuni sunt extrem de destabilizatoare pentru ordinea și securitatea regională.”, adaugă el.
„Acestea au, de asemenea, implicații uriașe pentru ordinea și securitatea internațională, pentru că înseamnă că nu mai există deloc o ordine bazată pe reguli. Totul devine legea junglei. Iar asta ar trebui să ne îngrijoreze profund pe toți!”.
La rândul său, Karim Emile Bitar precizează că puțini oameni din lumea arabă sunnită vor „vărsa o lacrimă” pentru regimul iranian „și pe bună dreptate, având în vedere haosul și suferința provocate de actorii regionali susținuți de Teheran”.
Totuși, adaugă el, „există și o îngrijorare reală față de un Israel tot mai dezlănțuit, care, spre deosebire de Iran, are mijloacele să radă de pe hartă orașe întregi și ai cărui miniștri de rang înalt pledează acum deschis pentru epurare etnică în Gaza.”.
O consecință imediată, foarte probabilă, este declanșarea unei curse regionale a înarmării, în încercarea de a reduce decalajul față de Israel.
În cazul Iranului, analiștii indică o posibilă accelerare a eforturilor de a obține arma nucleară, ceea ce ar însemna exact opusul obiectivului declarat al operațiunii militare israeliene.
„Atacul Israelului face ca Iranul să se simtă extrem de vulnerabil. Descurajarea convențională a eșuat și cred că vom vedea tot mai multe apeluri interne pentru ca țara să urmărească dezvoltarea armelor nucleare.”, afirmă Daryl Kimball, de la „Arms Control Association” din SUA, remarcând că, în pofida afirmațiilor israeliene, evaluările serviciilor de informații occidentale indică faptul că Teheranul nu încearcă în prezent să își militarizeze programul nuclear.
Kimball spune că există deja voci în Iran care solicită retragerea țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară, ce interzice statelor non-nucleare să urmărească obținerea armelor atomice.
„Bombardarea Iranului nu face decât să le întărească hotărârea de a încerca de o sută de ori mai mult, deoarece vor concluziona că nu există o ordine internațională bazată pe reguli, ci doar amenințarea forței și a distrugerii reciproce garantate.”, e de părere și Hellyer.
Autoapărarea „preventivă” și falia din interiorul Occidentului
Expresia „chinurile nașterii unui nou Orient Mijlociu” a fost folosită pentru prima dată de către fostul secretar de stat american, Condoleezza Rice, în 2006, pentru a descrie războiul dintre Israel și Hezbollah – unul dintre numeroasele conflicte ce își au originea în tulburările regionale declanșate de invazia americană din Irak.
„La acea vreme, cel puțin se afirma că scopul era promovarea democrației și a drepturilor omului în regiune, chiar dacă, în mare parte, era vorba doar despre un paravan.”, susține Bitar.
„Acum nu mai există nici măcar această aparență. Ne-am întors la politica de putere în stil bismarckian, în care forța primează asupra dreptului și lumea este condusă de lideri autoritari naționaliști, după modelul Putin și Trump.”, remarcă expertul în Orientul Mijlociu.
În climatul actual, adaugă el, „puținii oameni care mai vorbesc despre respectarea dreptului internațional sunt priviți ca niște idealiști, fără contact cu realitatea.”.
Deși atacul Israelului asupra Iranului a fost condamnat în multe părți ale lumii, reacțiile liderilor occidentali au fost mult mai nuanțate, invocarea „dreptului Israelului la autoapărare” prevalând deseori în fața referirilor la dreptul internațional.
La doar câteva ore după declanșarea primului val de atacuri israeliene, președintele Franței, Emmanuel Macron – al cărui summit planificat în vederea găsirii unei soluții la tensiunile dintre cele două state a fost anulat de izbucnirea conflictului – a pus responsabilitatea, în mod clar, pe umerii Iranului și a declarat că Franța este pregătită să apere Israelul, dacă va fi necesar.
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a mers și mai departe, susținând că Israelul „face treaba murdară în numele nostru, al tuturor”, confruntându-se cu regimul iranian, declarație care a stârnit indignare într-o țară unde discursul oficial este, în mod tradițional, axat pe dezescaladare.
Într-un articol de opinie publicat în „The Guardian”, profesorul de drept internațional Ben Saul a precizat că sprijinul acordat „dreptului Israelului la autoapărare” nu are fundament legal în actualul conflict și creează un precedent periculos.
El a descris atacul Israelului asupra Iranului ca făcând parte dintr-un tipar de violență „anticipativă” ilegală împotriva altor state, alături de distrugerea recentă a unor baze și echipamente militare siriene, în pofida faptului că „noile autorități din Siria nu au atacat Israelul”.
„Riscul abuzului de autoapărare «anticipativă» este pur și simplu prea mare și prea periculos pentru a fi tolerat de către comunitatea internațională.”, a scris Saul, subliniind că Rusia a invadat Ucraina, „parțial din teama speculativă față de extinderea NATO”.
El a adăugat: „Multe țări au relații ostile între ele. Dacă permitem fiecărui stat să decidă unilateral când să degradeze capacitățile militare ale altuia – chiar și în absența unui atac – deschidem calea spre haos global și spre moartea nejustificată a numeroși civili nevinovați.”
Desprinderea de sistemul bazat pe reguli
Într-un interviu acordat publicației „Middle East Eye”, Sir Richard Dalton, fost ambasador britanic la Teheran, remarcă faptul că administrațiile americane din trecut au refuzat să dea undă verde unui atac israelian de amploare asupra Iranului, dar că Netanyahu „a obținut mai multă influență asupra SUA - de la revenirea lui Donald Trump la putere -, iar Israelul a devenit tot mai mult o entitate care nu mai răspunde în fața nimănui”.
Dalton afirmă că alte state occidentale au fost „incredibil de slabe în a trage Israelul la răspundere” pentru comportamentul său din ultimele 20 de luni, atitudine pe care o pune, în parte, pe seama erodării respectului față de dreptul internațional.
„Nu se mai uită la aspectul legal. Nu mai analizează în ce circumstanțe un atac preventiv asupra unui inamic potențial este legal sau nu, potrivit dreptului internațional. Lovitura Israelului a fost o agresiune ilegală. Suntem însă dispuși să vorbim franc în acești termeni, doar atunci când vine vorba despre Rusia, nu și despre Israel.”, spune el.
Deși marile puteri occidentale nu au reușit să oprească escaladarea violenței, instituțiile internaționale create după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru a susține o ordine globală bazată pe reguli nu au rămas inactive.
De la începutul războiului din Gaza, atât Curtea Penală Internațională (CPI), cât și Curtea Internațională de Justiție (CIJ) au acționat cu rapiditate. Cea din urmă a emis, în 2024, o serie de hotărâri care avertizau asupra riscului de genocid în Gaza și cereau oprirea imediată a operațiunilor militare israeliene din sudul enclavei.
Cu toate acestea, niciuna dintre aceste curți nu are capacitatea de a impune respectarea dreptului internațional, dacă marile puteri refuză să colaboreze.
Când CPI a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian, Benjamin Netanyahu, fostul președinte american, Joe Biden, a calificat decizia drept „scandaloasă”.
Succesorul său de la Casa Albă a mers și mai departe, semnând, în ianuarie, un ordin executiv, care autorizează sancțiuni împotriva instanței, acuzând-o de „acțiuni ilegitime” îndreptate împotriva SUA și a „aliatului său apropiat, Israel”.
Administrația Trump a retras, de asemenea, SUA din mai multe organisme ale ONU și a redus drastic finanțarea organizației, creând o situație în care, potrivit istoricului Brian Brivati, de la „Kingston University”, „un pilon al ordinii postbelice atacă un alt pilon”.
„Principalul fondator al ONU subminează acum instituția din interior, folosindu-și dreptul de veto în Consiliul de Securitate pentru a bloca orice acțiune și, în același timp, privând organizația de resursele necesare.”, scrie Brivati, într-un articol publicat pe platforma online de știri și comentarii „The Conversation”.
„Combinația dintre un stat puternic, care acționează cu impunitate, și o superputere care paralizează mecanismele de responsabilizare marchează un moment de cotitură la nivel global!”, semnalează el.
„Alte puteri, precum Rusia și China, profită de această oportunitate pentru a se desprinde de sistemul occidental bazat pe reguli.”, mai scrie Brivati.
Degradarea acestui sistem ar putea avea consecințe catastrofale pentru stabilitatea globală, avertizează și H. A. Hellyer, de la RUSI, subliniind importanța regulilor și a cooperării internaționale în fața provocărilor majore.
„Vor exista întotdeauna noi crize și conflicte – inclusiv, și poate mai ales, în fața urgenței climatice.”, spune el. „Iar pentru a le gestiona sau atenua efectele, avem nevoie de drept internațional și de o ordine globală bazată pe reguli.”, precizează cercetătorul britanic.
