Paştele oamenilor cu mandate

Românii au ales după cum le-a fost voia între sărbătoarea ritualică a Paştelui şi pretextul unui week-end prelungit. A petrecut fiecare după cum i-au fost putinţa, credinţa sau bună-cuviinţa. Libertatea de a alege a funcţionat aproape perfect. Fie în forma ei autentică, fie ca pretext al unor constrângeri pe care omul, în sărăcia lui, se sfieşte să le recunoască.

Politicienii, ăia cei mai lacomi de popularitate, deghizaţi în enoriaşi cuminţi, au făcut din nou un blat ordinar cu obiceiurile tradiţionale. Făţarnicii s-au dat de gol, demonstrându-ne, mai clar ca niciodată, că turismul ecumenic nu este pentru ei nimic altceva decât turism electoral. Şatra prezidenţială, bogat populată cu atârnătorii din dotare, a ales ca loc de fotografie zona Sucevei. Acolo unde Traian Băsescu, un ludic de altfel, s-a jucat cu ziariştii de-a v-aţi ascunselea. A învăţat şmecheria de la un prieten. Italianul acela care şi-a gazonat chelia şi care se pitea după statui ca să fie glumeţ cu Angela Merkel. Apoi, împreună cu Elena din familie, preşedintele a zburat spre Litoral ca să se bregovic puţin şi cu cealaltă Elenă, cea de la Turism. De data asta, jocul de-a v-aţi ascunselea a devenit o treabă serioasă. Traseul preşedintelui trebuia ales cu grijă, pentru că ar fi fost nasol ca el să se intersecteze cu un alt milog al votului popular, Mircea Geoană. Omul din fruntea trebii de la PSD face eforturi disperate pentru a scăpa din închisoarea de rumeguş care-l caracterizează. Dar nu-i iese nici din întâmplare. Dimpotrivă! Fiecare glumiţă pe care Geoană o încearcă în tentativa de a deveni mai simpatic stârneşte râsul. Dar nu pentru că personajul nostru ar putea fi acuzat de umor, ci doar pentru că astfel de ieşiri lustruiesc până la sublim rigiditatea lui naturală.

Oamenii cu mandat de exercitare a puterii au concurat în media cu posesorii altor mandate, cele de reţinere. Stare de fapt vremelnică şi doar conjuncturală. Gigi Becali şi-a câştigat dreptul de a evolua de Paşte pe teren propriu la comisia de apel, pe ultima sută de metri. M-am bucurat pentru reuşita lui, dar m-am bucuratşi pentru insuccesul final al celor care-l judecaseră nedrept în primele instanţe. M-am bucurat şi atunci când Gigi Becali s-a jurat că nu mai face, că nu va mai da drumul palavrelor înainte de a gândi. Nu m-am bucurat însă prea mult. Strădaniile lui Victor Becali şi ale lui Teia Sponte de a tempera impetuozitatea patronului stelist au eşuat. Împăratul vorbelor a dat din nou satisfacţie săracilor din presă şi duşmanilor, sporovăind vrute şi nevrute în ovaţiile unor indivizi grobieni, care lucrau mai puţin cu urechea şi mai mult cu ochiul. Aruncau priviri lacome spre nişte buzunare mereu pline. Pe Argeş în sus, Penescu şi Costică Vâlcea au stat mai piteşti. Poate că discuţiile lor au fost mult mai interesante decât cele purtate în libertate. Dar, deocamdată, ele nu au beneficiat de staţii de amplificare, au fost mai discrete.

Calea adevărului e lungă şi greu de parcurs. Atât în libertate, cât şi în detenţie, la putere sau în afara ei. Să sperăm că, la un moment dat, minciunile de tot felul îşi vor afla corectă desluşire.