Când se aruncă în discuţia poporului veşnica întrebare „Cine a fost cel mai bun fotbalist român, Hagi sau Dobrin?”, cunoscătorii adevăraţi dau din cap şi obiectează. Specialiştii cred că lista din care să fie ales cel mai valoros fotbalist din toate timpurile ar trebui să fie completată cu Dumitru şi cu Balaci. Mijlocaşi înzestraţi cu de toate, cu dribling, pase trase cu echerul, capacitate de efort, inventivitate, şut. Oftau cei doi fotbalişti lăudaţi, “ce bine ar fi fost să avem 10 centimetri în plus la înălţime!”. Liţă Dumitru este şi un povestitor cu farmec, amintirile lui despre vedetele mondiale cu care s-a înfruntat fac deliciul cititorilor. Liţă Dumitru foloseşte cuvântul cu aceeaşi fantezie ca şi pasa. “La turneul final din Mexic, a venit şi ziua meciului cu Brazilia. Brazilia aceea se confunda cu zeul Pele. Pe mine m-a introdus în teren în repriza a doua, aveam doar 17 de ani şi sarcina era să-l păzesc pe regele Pele, să nu zburde. La început, de emoţie, îmi cam tremurau picioarele, eu puştiul să-l marchez pe idolul planetei. Numai că am avut o mare surpriză, Pele făcea în meci un circ teribil. Se văicărea că e mereu faultat, se tăvălea în iarbă, intrau în fugă nebună nişte maseuri cu ceafă groasă, cu găleţi cu apă şi îl stropeau cu un burete ud. Mai mult, Pele mă înjura, mă scuipa, iar la cornere, la loviturile libere, îmi arunca noroi în ochi. Mi-am zis, dacă aşa stă treaba, nici eu nu sunt călugăriţă, am început să-i trag şi eu la ţurloaie, îl cotonogeam cu adevărat”. Liţă Dumitru îşi aminteşte şi de întâlnirile pe gazon cu o altă celebritate a lumii, Cruyff. Apropo, în sondajele mondiale asupra alegerii celui mai bun fotbalist al planetei, Pele sau Maradona, specialiştii îl adaugă pe lista opţiunilor şi pe vedeta Olandei, Cruyff. “Când ne-am înfruntat cu Barcelona, după fluierul final şi isprăvirea duşului, autocarul cu fotbalişti străini a aşteptat o jumătate de oră, lipsea Cruyff. Ei bine, ca totdeauna, Cruyff îşi urma tabietul de a fuma ţigară de la ţigară în vestiar, fuma vreo 10 ţigări”.