x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Petrolul nu are preţ bun în liga dragomiristică

Petrolul nu are preţ bun în liga dragomiristică

de Dan Dumitrescu    |    21 Aug 2011   •   21:00

Apucatura maidanului caracterizea­za tot mai convingator fotbalul din liga dragomiristica. Microbistii spurcati de obisnuinta la joaca pe bune, la joaca de spectacol, nu prea mai au ce cauta pe stadioane sau in fata televizorului. Fiindca nu mai au ce vedea. Fiindca smardoiala de sant invadeaza tot mai des terenurile de joc si tribunele. O smardoiala in cadrul careia matroanele lacome si pescalaii verosi fac pretul viciului. Evident, in aceste conditii, avantajul este al smenarilor abili. Cei care ii surclaseaza fara drept de apel pe pietonii tristi ai meseriei.

Va­leriu Rachita, suparat pana peste poa­te dupa meciul pe care Petrolul l-a pier­dut in fata Universitatii Cluj, a ba­­gat gramatica corecta in decla­ratiile de dupa joc si multa sinceritate. Antrenorul ploiestean incerca sa convinga asistenta ca stiinta fotba­lului nu te ajuta nici cand sa castigi impotriva manevrei oneroase. Si mai zicea Rachita ca intelept ar fi sa aban­do­nezi lupta atunci cand imparatia sme­cherilor te refuza cu incapa­ta­nare. Sigur, declaratiile lui Valeriu Rachita aveau apasare ingrosata de o explicabila incarcatura emotionala. Dar adevarul care ramane dincolo de eliminarea subiectivismului conjunctural genereaza concluzii alarmante. Fiindca intamplarile jocului au demonstrat clar ca Petrolul ar fi putut castiga meciul cu Universitatea Cluj. Intamplarile arbitrajului au de­monstrat, in schimb, ca Petrolul tre­buia sa fie neaparat victima in me­ciul cu Universitatea.

Centralul Radu Pe­trescu a avut o prestatie total subalterna gazdelor. Atitudinea sa in­clina­ta a fost mai usor de citit din mo­­mentul in care ploiestenii au preluat con­ducerea pe tabela de marcaj. Dis­cutiile, in majoritatea lor, se opresc la eli­minarea lui Apostu, eliminare care a rupt echilibrul jocului. Cred insa ca decizia eliminarii, fie ea chiar si incorecta, nu era suficienta pentru a ajunge la concluzia relei intentii. Intr-un moment al jocului, omul pu­tea gresi, pur si simplu. Au fost insa multe alte decizii, cel putin curioase, care au demonstrat sensul unic al pres­tatiei lui Radu Petrescu. Asa de pilda, galbenele incasate de Borza, Stoi­mirovici, Zendeli si Stoi­ca, in mi­nu­tele 87, 89, 90 si 90+3, vor­besc de la sine despre povara res­ponsa­bi­li­ta­tii asumate de "centralul" partidei. Me­­ciul Universitatii Cluj cu Petrolul ra­­mane intr-un trecut de neatins.

De­claratiile lui Valeriu Ra­chita si presta­tia arbitrului Radu Pe­trescu pot pro­voca, in continuare, reac­tii. Si nu m-as mira sa aflu ca cel care va plati la greu tupeul de a se fi revoltat va fi antrenorul Petrolului. Fiindca ciracii de prin comisiile LPF practica, pentru bunul lor trai, amenzi ingrasate ne­simtit. CCA, in schimb, practica o inga­duinta demna de Casa de Copii a Arbitrilor. Vasile Avram stie de ce.

×
Subiecte în articol: editorial