Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce este in fond PIB-ul (produsul intern brut) al unei ţări? Este valoarea adăugată pe ansamblul economiei. Iar valoarea adăugată reprezintă ceea ce, intr-o perioadă (de regulă un an), se adaugă ca valoare prin actul productiv. Deci sunt luate in considerare aşa-numitele "bunuri intermediare" (materiile prime) care vin din acte productive anterioare. Ca atare, valoarea adăugată reprezintă de fapt căştigurile din muncă plus profiturile. Ca o excepţie, se acceptă, in cadrul valorii adăugate, contabilizarea amortizării, adică a cotei din valoarea echipamentelor, cotă transferată anual asupra producţiei realizate. Se admite această excepţie pentru a se promova progresul tehnic, căci, cu toate că valoarea echipamentelor vine din trecut, s-a dovedit economic pozitiv ca respectiva cotă anuală a acestora să poată fi raportată ca "produs" al efortului depus in actul productiv la care se face referirea. Cota amortizărilor in PIB este de 11%-15%. Restul reprezintă in PIB ceea ce din valoarea nou creată revine forţei de muncă (respectiv căştigurile de tip salarial) şi ceea ce revine capitalului (profiturile).
In ţările vestice ale UE, muncii ii revin cam 50% din PIB (luănd in considerare căştigurile de tip salarial şi pensiile), capitalul preluănd peste 35%. In Romănia actuală, situaţia este, in mare, aproape inversă.
Cifrele arată cel puţin două lucruri. Pe de o parte, că modelul european de economie de piaţă şi de societate este, pe căt se poate, unul "umanist". Modelul este dedicat profitului, dar nu aservit acestuia. Pe de altă parte, prin comparaţie, in Romănia avem de-a face, dimpotrivă, cu un capitalism sălbatic, de tip neeuropean, ce nu dă vreun semn
că ar urma să se desălbăticească şi moralizeze. Situaţia nu este foarte diferită in alte ţări din Estul Europei. Diferenţa enormă in impărţirea produsului intre muncă şi capital explică lesne de ce investiţiile caută Estul, iar munca, Vestul.
In mod deosebit de grav, tendinţa ultimilor ani a fost, peste tot in UE, atăt in ţările din Est, căt şi in cele din Vest, de deteriorare sensibilă a impărţirii produsului intre muncă şi capital in detrimentul celei dintăi şi in favoarea celui din urmă. Oficialii europeni responsabili sunt chiar serios ingrijoraţi de această tendinţă, avănd in vedere nu doar posibilitatea unor greve şi demonstraţii, ci de fapt contestarea modelului insuşi.
In Romănia n-are cine insă să se ingrijoreze. Cei pe care viaţa i-a plasat la cărmă nu ştiu cum să se imbogăţească ei mai tare, aspirănd căt pot mai mult din ceea ce capitalul preia atăt de mult din produs. Această dezonorantă preocupare de imbogăţire cu orice preţ - inclusiv prin furt, dacă nu este posibil altfel - anulează orice gănd faţă de implicaţiile economice şi sociale pentru ţară, chiar dacă, in cazul concret al Romăniei, consecinţa poate cea mai gravă este depopularea ţării, plecarea romănilor cu milioanele in bejenie.
