Pitzi sub acoperire

Dragă Tată, mă încred foarte mult în capacitatea mea de a "citi" un om la prima vedere. Mai precis, nu să-mi imaginez lucruri concrete despre acea persoană, ci să simt, să "ştiu" dacă persoana pe care o am în faţă este o impostoare, dacă mă minte sau dacă este onestă, deschisă şi aşa mai departe. E ceva instinctual, un gând poate nu atât de precis conturat, dar cu o valenţă negativă sau pozitivă.

Totuşi, iată că, aşa cum probabil ţi s-o fi întâmplat şi ţie, de câteva ori am dat greş. Ori că nu am fost atentă la glasul acela interior care îmi spunea să mă întorc şi să stau cât mai departe, ori că am desconsiderat toate semnalele şi am dat o şansă (două, trei...) persoanei în cauză să-mi dovedească că este ceea ce vreau eu să fie...

Asta este povestea şi cu colega mea actuală de apartament, o femeiuşcă ce consideră că, dacă face duş şi se dă cu parfum, asta o face curată şi că, dacă este amanta a cât mai multor bărbaţi, asta o face femeie.

Hai să-ţi povestesc cum ne-am întâlnit: eram deja de un an în Bucureşti şi locuiam cu chirie în celălalt apartament cu nişte studenţi străini, veniţi aici cu bursa Socrates. Eram deja epuizată de convieţuirea cu ei (îţi povestesc altă dată şi despre tinerii din ţările civilizate, cum ar fi Franţa, şi problemele lor de igienă). Mă aflam într-un autobuz care venea de la Băneasa. Ochii ni s-au oprit unii într-alţii. Ne cunoşteam. Era din oraşul copilăriei mele. Era sora mai mică a unui coleg de liceu. Chipul ei de gheişă s-a schimonosit într-un zâmbet timid, din alte lumi. De pe faţa ei albă încadrată de părul negru, nişte ochi mari şi tulburător de verzi, machiaţi strident cu fard negru, m-au pătruns până în măduvă. Apoi a deschis gura şi a vorbit: era o pisică. Vorbea încet, alintat şi afectuos. Am fost fascinată de ea pe loc.

I-am povestit de problemele mele şi mi-a propus să locuiesc cu ea; mi-a spus că ea e excesiv de curată şi că mai are şi doi motani să ne ţină companie. După ce ne-am mutat împreună (noi două plus încă o fată) şi au venit motanii, a început treaba... Nu m-au deranjat avansurile ei sexuale; din partea unei femei, chiar dacă surprinzătoare, ele nu reprezintă un pericol pentru mine, ci doar un compliment deosebit. M-au deranjat însă scenele nevrotice pe care fetiţa asta dulce le-a făcut în public, când am dus-o în cercul meu şi băiatul vânat nu s-a comportat conform aşteptărilor ei. M-au deranjat ţipetele demonice pe care le-a aruncat pe rând asupra oamenilor care îi trec prin mână (şi prin casă...). Ca urmare, cealaltă colegă de apartament se mută, iar eu nu vorbesc cu ea mai departe de "Salut".

Dar, cu adevărat, cel mai mult mă deranjează mizeria de proporţii cosmice pe care această femeiuşcă o lasă în urma ei, cu aerul că nu o lasă (mizerie pe care eu, la un moment dat, sunt nevoită să o curăţ, căci nu pot trăi aşa). Începând de la baie (...), continuând pe hol şi până la bucătărie, fata asta nu curăţă şi nu strânge aproape nimic după ea şi după motanii ei. Mii de firimituri pe masă şi pe jos, coşul dând pe dinafară de ambalaje şi resturi de la mâncare comandată, vasele nespălate cu zilele sau săptămânile, nisipul împuţit, păstrând în el cu zilele căcăţeii şi urina sărmanelor pisici, păr de pisică peste tot: pe masa din bucătărie, pe prosoapele din bucătărie, pe orice obiect spălat sau nu, în baie, pe colac, în cadă, prin toate colţurile casei şi plutind în permanenţă prin aer (căci demoazela nu are niciodată timp de periat motanii între şedinţele ei de..?).

Acum, rezolvarea e simplă: am apelat la proprietară să ne ajute cu un program de curăţenie şi nişte reguli generale, căci cu această "cat-woman" nu s-a putut discuta. Iar eu am mai crescut un pic. Am mai deschis ochii şi "văd" acum mai bine lucrurile.
Dacă tu o vezi pe stradă, cu ţinutele alese după ore de probe în faţa oglinzii şi cu "machiajele ei impecabile" de vampă-gheişă-fetiţă emo, vrând să pară punk-rock, dar cu ochii după maşinile şi banii lor, ai impresia că e o femeiuşcă cel puţin curată.
... Cel puţin, e curată acolo unde e musai acum să fie.