Politicovision

Finala europeană a Eurovision e un concurs etnogeopolitic. Țări precum România nu au și nu vor avea nicio șansă de a câștiga Eurovision-ul, câtă vreme sistemul de notare se va menține. Ne-am putea prezenta cu o piesă care, ulterior concursului, să ajungă nr. 1 în top-urile din întreaga lume, că mai sus de locul doi, în seara „magică”, nu am urca. Rațiunea participării la o asemenea competiție în care nu ai sorți de izbândă ține de masochism și de promovare. Masochism pentru noi, ca națiune și promovare pentru soliștii care ne reprezintă.
 

Eurovisionul autohton e o altă afacere. Până acum, prevalau cumetriile din lumea muzicală. Acestea au făcut ca, arareori, preferințele publicului să se potrivească cu decizia finală. Cine își mai aduce aminte de melodia Didei Drăgan, care a fost prima reprezentantă a României la finala Eurovision, după 1989? În schimb, „Say something”, a lui Laurențiu Cazan („bătută” de melodia Didei Drăgan), este și acum, la peste două decenii (!) powerplay la unele posturi radio.
 

Efectul acestei șmenozeli a fost degradarea show-ului până la manelism. Piesa câștigătoare de anul trecut a fost chiar o manea, compoziție a lui Costi Ioniță. O manea-hit la multe posturi de radio și plăcută de mulți anti-maneliști păcăliți de instrumentația piesei, dar tot manea.
 

Acum, avem, în fine, o schimbare. Dacă politicul nu și-a băgat coada, în trecut, în jurizare, a sosit momentul cuceririi acestui nou teritoriu al spațiului public. Eurovision rămâne un show popular, cu audiență, așa că ignorarea lui de către politicieni este o eroare (nu-i așa?).
 

Bun, nici în anii precedenți nu a fost ignorat concursul în totalitate. Pentru Luminița Anghel, care acum are șanse mari de a câștiga, cu piesa „Unique”, locul trei la Eurovision-ul din 2005 a fost o platformă de lansare în prim planul scenei politice. A contracandidat-o (din partea PSD) pe Elena Udrea, în București, în 2008, pentru un loc în Camera Deputaților și a pierdut „la mustață”. Pe urmă, a fost subsecretar de stat în guvernarea PDL&PSD din 2009 (primul guvern Boc).
 

Însă, de data acesta, se încearcă evoluția inversă: scena politico-mediatică, rampă de lansare pentru concursul Eurovision, cu suport politic.
 

Protagonistul, ex-colonelul Robert Turcescu, nu realizează ridicolul situației. Pune suflet într-o piesă atât de tristă, calitativ vorbind, încât este jignitor –pentru urechile muzicale și chiar și pentru cele literare- faptul că a prins finala. Spun asta, conștient de calitatea oricum extrem de scăzută a întregului.
 

Robert Turcescu a fost (și va fi) susținut, la Eurovision, pentru că este omul PDL și democrat liberalii au sunat mobilizarea generală la votul prin sms pentru moderatorul tv convertit într-un fel de recitator de texte iambice cu pretenții de solist de trupă funky-punky.
 

În faza actuală, încă totul pare o glumă (deși, pentru mulți, chiar nu este). Să te ții, însă, rap politic, dacă va câștiga prezentatorul de la-be-unu...