În ciclul deocamdată enigme, acela cu extratereştri şi Obiecte Zburătoare Neidentificate prescurtate OZN, ar trebuie inclus şi misterul dacă Polonia a câştigat sau a pierdut ultimul mare război. Asta fiindcă mai întâi a fost ocupată de Germania și Uniunea Sovietică și apoi eliberată de URSS, după ce rușii i-au lăsat în prealabil pe nemți să distrugă Varșovia.
De asemenea, nemții odioși sunt incriminați și condamnați la Nürnberg pentru genocidul făcut, în schimb rușii sunt felicitați, în ciuda masacrului de la Katyn.
Așadar, Napoleon avea dreptate: „Istoria este o minciună pe care nimeni nu o contestă”.
Și se pare că este în asentimentul celuilalt mare criminal, Adolf Hitler: „Spune o minciună suficient de tare și suficient de mult și lumea o va crede”.
Dar sigur că niciunul nu poate fi monstruos ca Stalin: „Moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane e statistică”.
În fine care este deosebirea dintre Hitler și Stalin se poate observa din următoarea povestire:
Când moare Hitler, ajunge la poarta Raiului și bate la ușă. Sf Petru:
- Cine e?
- Hitler, Adolf Hitler.
- Cine? Spune pe litere că n-am auzit de tine.
- Cum, n-ați auzit de mine? Eu, care am fost Führer în Germania, am pornit al Doilea Război Mondial, am lichidat șase milioane de evrei...
Sf. Petru îi notează numele pe un post-it și merge la calculator să verifice.
- Așa... Hitler, Adolf...
Și pe calculator îi apare fișa de cadre: „Hitler, Adolf - criminal mărunt pe vremea lui Stalin”.