Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu mai suntem copii sau, cel putin, nu mai suntem destul de copii cat sa trecem peste toate macar pentru o zi, degeaba exista vorba aceea care spune ca in fiecare dintre noi, indiferent de varste sau de trairi, raman ascunse cele mai frumoase laturi ale naivitatii si ale curateniei sufletesti. Tocmai a trecut un 1 iunie pe langa noi, ca un vant de vara neascultatoare, ca o iluzie pe care am uitat-o demult si care ne-a abandonat de mici, si, asa cum e, probabil, normal, nu am avut timp pentru copilariile pe care le tinem foarte bine izolate in suflete, n-a fost vreme de cuvinte banale si de cateva clipe de atentie pentru cele care nu sunt prioritare pe lista sociala, profesionala sau financiara pe care vrem cu atata disperare sa avansam.
Acum trebuie sa avem grija de altele. E campanie electorala, ba mai mult decat atat, e ultima suta de metri de campanie electorala, acum toata lumea sta cu ochii lipiti de televizoare ca sa afle ultimele stiri, ca sa fie la curent cu cele mai aprige dezbateri, ca sa inteleaga perfect despre ce e vorba si cat o sa mai dureze nebunia pe care o traim. Ce ne intereseaza 1 iunie? Cu toate acestea, parcurile au fost pline de copii care inca mai cred in iluzie si in tandrul joc al copilariei aparent eterne, in ciuda indiferentei generale care ne-a molipsit de atata vreme. Leaganele nemodernizate au scartait discret sub greutatea celor mici, care si-au pus zambetele la bataie pentru a lumina verdele din jur. Aleile cu nisip si pietris si-au incalzit motoarele, ca pentru o zi deosebita, ca pentru un eveniment de inalta tinuta, pregatindu-se de pasii indrazneti ai celor care nu stiu nici ce dezechilibru politic traim, nici ce nesiguranta morala ne stapaneste, nici ce pustietate ducem in inimi, fara sa protestam.
Cat despre noi, copii fara curaj si fara copilarie asumata, adultii cu prioritati de vitrina si cu zambete prefabricate, ce sa mai spunem? Am pierdut o sansa sa ne reconectam, pret de cateva ore, la trecut si la lumina care am fost candva. Chiar daca ne aratam, adesea, plictisiti de traditii si de obligatii, mai ales atunci cand cei din jur ne cer socoteala sau ne mint elegant, din cand in cand e normal sa ne recunoastem slabiciunile. Avem nevoie de aceste zile-simbol, ca de cele mai vindecatoare pretexte pentru a trai frumos, pentru a trai curat, pentru a trai pur si simplu. Avem nevoie de un 1 iunie, fie si trait pe furis, cu care sa ne alinam, cat de cat, dorul de copilarie si de naivitatea vremurilor in care toate pareau mult mai putin complicate, in care nu ne pasa de alegerile locale sau de codurile portocalii de vreme rea, avem nevoie de un 1 iunie, fie si trait cu intarziere, ca sa dovedim, ca sa ne dovedim, ca meritam a doua sansa, ca sa le luam pe toate de la capat. Vrem sa ne laudam ca suntem adulti, adulti cu acte in regula? Atunci trebuie sa fim siguri, chiar daca n-o sa recunoastem niciodata, ca, intr-un fel, inca suntem copii. Copii cu acte in regula.
Ana-Maria Paunescu
