Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Elveţia e o ţară prin excelenţă stabilă. Dar, paradoxal, moneda naţională a Elveţiei nu este. Valoarea ei faţă de alte valute fluctuează foarte mult în funcţie de creşterea sau scăderea apetitului la risc al investitorilor. În momente de tensiune, precum cel actual, investitorii se înghesuie să cumpere franci elveţieni, ca activ de refugiu, supraapreciindu-l. Ceea ce a dus la un moment dat cursul de schimb aproape de 4,6 lei/CHF.
Cei care s-au împrumutat în franci elveţieni în anii de boom economic nu ştiau, fără îndoială, aceste lucruri. şi degeaba află acum, răul a fost deja făcut. Totuşi, problema nu este insolubilă. Devreme ce am concluzionat că tranzacţiile în franci elveţieni şi riscul presupus de acestea sunt pentru profesionişti, nu pentru amatori, înseamnă că cel puţin o parte din portofoliile de credite în CHF aflate actualmente în soldurile băncilor trebuie să ajungă pe mâna celor de meserie, care ştiu să umble cu ele. Adică pe mâna investitorilor de profesie.
În loc să creeze statul o bad bank, prin care să cureţe bilanţurile bancare de credite neperformante în franci elveţieni pe cheltuiala contribuabililor, o soluţie ar putea fi transferul lor către piaţa de capital, prin intermediul securitizării. Practic, ar însemna că s-ar “împacheta” portofolii de credite în CHF sub formă de obligaţiuni ipotecare, devreme ce imensa majoritate au fost date pentru achiziţionarea de imobile. Acest lucru reprezintă, de altfel, un factor important de atracţie pentru eventualii investitori care ar cumpăra aceste obligaţiuni, întrucât ar însemna că, chiar şi în cazul în care plata ratelor ar înceta, creditele care stau la baza obligaţiunilor nu s-ar devaloriza niciodată complet, existând oricând posibilitatea executării garanţiilor imobiliare. După securitizare, aceste credite în CHF împachetate în obligaţiuni ipotecare ar putea fi listate la Bursă şi tranzacţionate ca orice alt activ de pe o piaţă organizată.
În acest fel, băncile ar scăpa de problema mismatch-ului de maturitate între resursele atrase şi creditele acordate şi şi-ar elibera bilanţurile, având ulterior la dispoziţie mai multe fonduri pentru a susţine economia prin împrumuturi. Mai mult, astfel băncile ar scăpa de problema riscului valutar, care a făcut ca multe dintre creditele în franci elveţieni să devină neperformante. Băncile ar pierde mult mai puţin vânzând cu discount aceste credite unor investitori specializaţi, experţi în gestionarea acestui tip de risc, decât nemaiîncasând nimic de la împrumutaţi şi constituind provizioane pentru acoperirea acestor pierderi.
Citește pe Antena3.ro
