Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îmi este foarte greu să anticipez cum vor evolua tensiunile și protestele pe care le-au provocat actele normative pe care le-a elaborat și le-a supus dezbaterii publice Ministerul Justiției și pe care, după parcurgerea etapelor procedurale, Guvernul le-a adoptat în ședința de ieri.
Doresc, însă, din tot sufletul (și sunt convins că orice om de bună credință, de la noi sau de pe alte meridiane, dorește asta) ca tensiunile să nu escaladeze în mod periculos, iar înțelepciunea și responsabilitatea să aibă câștig de cauză.
În ceea mă privește, încerc să depășesc stadiul reacțiilor emoționale, adică să am o perspectivă, pe cât posibil realistă și detașată, de evenimente. Prima constatare este aceea că, până la izbucnirea manifestațiilor de stradă, în primul rând, a reacțiilor total incorecte ale președintelui Klaus Iohannis, atât Ministerul Justiției cât și Guvernul au avut o poziție mai degrabă reactivă, defensivă, de răspuns la atacuri, și nu una precumpănitor pro-activă, ofensivă.
Desigur, împărtășesc și susțin cele afirmate, argumentat și convingător, astăzi, la Parlament, de către ministrul justiției, Florin Iordache, dar sunt încredințat că era mult mai bine dacă toate aceste adevăruri erau comunicate,într-un asemenea mod, încă de când s-a început promovarea proiectelor.
Fac această afirmație pornind de la așteptările reale pe care le-au determinat declarațiile făcute de Florin Iordache la începutul mandatului său ministerial, cu precădere cele referitoare la caracterul dezirabil al unei legi a răspunderii magistraților, ca și la cele referitoare la procurori care lucrează sub autoritatea Ministerului Justiției.
Situație în care aș dori să pun câteva întrebări: 1) puteau fi anticipate reacțiile violente și manipulările otrăvite la care s-au dedat DNA, CSM, partidele de opoziție, dimpreună cu detașamentele înregimentat - sorosiste ale societății civile ?; 2) a fost pregătită opinia publică, printr-o strategie de comunicare, diversificată în funcție de diversele categorii de public-țintă, să perceapă conținutul real și oportunitatea acestor proiecte și, eventual, să răspundă răstălmăcirilor și manipulărilor?
Categoric, singurul răspuns la prima întrebare este DA!, așa după cum, singurul răspuns, la cea de-a doua, este NU! Fiindcă, la urma-urmelor, de aici, în special de la situația la care se referea cea de a doua întrebare, a plecat totul. Mai precis, de la lipsa unei strategii adecvate de comunicare a respectivelor proiecte. Sau, dacă totuși a existat o asemenea strategie, nu s-a ținut seama măcar de câteva dintre ,,preceptele unui eficient management al proiectelor’’, așa cum le-au definit Michael W. Newell și Marina N.Grashina în ,,The Project Management/Question and Answer Book’’.
Citește pe Antena3.ro
Adaptând câteva ,,precepte’’ la situația despre care discutăm, am ajuns la concluzia că nu s-a ținut seama ( sau s-a ținut, dar prea puțin) de următoarele condiții: a)anticiparea reacțiilor emoționale pe care le-ar putea avea diverse categorii de receptori ai mesajului, în mod aparte a reacțiilor venite de la contestatari; b) formularea și transmiterea, în timp real, a unor răspunsuri la obiect pentru aprecierile negative emise și vehiculate în spațiul public și,în special a celui virtual.
Din nou, trebuie să recunoaștem că propaganda politică a adversarilor a preluat inițiativa și a marșat. De fapt, a abuzat de factorul emoțional, dovedind, odată mai mult câtă dreptate avea J.Ellul atunci când relua o mai veche aserțiune potrivit căreia ,,scopul propagandei este de a obține rezultate de acțiune și nu de a dezvolta înțelegerea politică a evenimentelor’’.
M-am referit, ceva mai înainte, la declarațiile ministrului justiției,Florin Iordache, făcute la debutul mandatului, dar simt nevoia să revin asupra subiectului,cu atât mai mult cu cât, dacă, pornind de la ele, s-ar fi stabilit o altă ierarhie de prioritate a proiectelor legislative. Mă gândesc, bunăoară, dacă,în loc să pornească nu de la o posibilă amendă care paște România din partea CEDO, s-ar fi pus, mai întâi, în discuție suma impresionantă a despăgubirilor pe care trebuie să le suporte bugetul statului nostru de drept. Sumă care reprezintă despăgubirile care trebuie plătite de pe urma sentințelor infirmate la CEDO și care, puteau demonstra cei care instrumentează strategiile de comunicare ale Guvernului, Ministerului Justiției, dar și ale PSD, era mult mai bine dacă ar fi fost alocată pentru susținerea unor programe sociale,de sănătate sau educaționale ș.a.m.d. Impactul public, inclusiv de factură emoțională, al unor asemenea mesaje ar fi fost în mod cert foarte mare și precumpănitor în favoarea legiferării măsurilor atât de vehement contestate în stradă. Argumentul forte rezidând în realitatea pe care, în mod cu totul aparte au demonstrat-o Antena 3 și Jurnalul Național, și anume că sunt dureros de multe și de mari nedreptățile săvârșite de judecătorii care dau, fără să crâcnească, aberante sentințe, la dictarea procurorilor. După care puteau fi pregătite și condițiile pentru corecta înțelegere a altor măsuri care, și ele, fac obiectul vehementelor contestări. Nu a fost să fie așa , iar ,,binomul’’, presimțind că este foarte probabil să urmeze altele, care i-ar putea arunca în atuurile totalitare, a trecut la atac. Foarte adevărat, după ce a pus în discuție publică proiectele, Ministerul Justiției a finalizat etapa, luni, cu o acțiune ale cărei bune intenții nu pot fi contestate. Numai că, din păcate, agitatorii otrăviți ai ,,străzii’’ au furat startul. Și furat a rămas!…
Acestea fiind zise, aș mai avea de făcut o precizare. M-am gândit ceva vreme la aceste deficiențele în materie de management al comunicării care, cred, s-au înregistrat în cazul proiectelor de acte normative care fac obiectul (sau doar pretextul?)vehementelor contestări ale străzii, dar m-am decis să le fac publice abia acum stimulat de întrebarea pe care, la ora când scriu aceste rânduri, o aflu intens discutată, tot la Antena 3, firește!, despre posibilele erori de comunicare pe care le-au înregistrat inițiatori și promotorii respectivelor acte normative.
Și m-aș bucura foarte mult dacă el ar fi citite numai și numai în această cheie!
