x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Proverb, cu dedicație, pentru un fost și permanent „lingău voluntar”

Proverb, cu dedicație, pentru un fost și permanent „lingău voluntar”

de Serban Cionoff    |    11 Aug 2017   •   14:32
Proverb, cu dedicație, pentru un fost și permanent „lingău voluntar”

Tare anapoda vremuri am ajuns să mai trăim dacă, după ce a picat cu brio- pentru a cincea oară- examenul de admitere la Academia de Poliție, Marian Godină a ajuns, mai nou și mai nou, barem pentru atestarea profesională și civică a gazetarilor! Mă refer, după cum probabil, multă lume cunoaște de-acum, la epitetele cu care Mircea Marian îl gratulează pe confratele nostru Victor Ciutacu, după ce acesta i-a transmis câteva acide, dar de mult bun simț, observații neobositului dătător de asalturi la porțile clădirii din vecinătatea Pădurii Băneasa. Citez: „mitocan nefrecventabil (…) reprezentând tot ce este mai mizerabil în presă’’. Este vorba despre Victor Ciutacu, în aprecierile , rafinate și de remarcabilă civilizație, formulate de gazetarul și moralistul Mircea Marian!

 Firește, istoria pamfletului, ca gen literar și gazetăresc, este doldora de texte în care autorii, maeștrii ai condeiului, folosesc expresii corosive și nu își cruță adversarii ori de câte ori îi prind pe picior greșit. Numai că, nu sunt prea mulți acei autori demn de menționat doar pentru că au ajuns până acolo încât să transforme exigența în intoleranță, cerând excomunicarea  acestuia din profesiune. Ba nu, greșesc, așa au procedat corifeii prolet-kultismului și ai realismului socialist! O rușinoasă culme în materie reprezentând-o sordida însăilare a lui Sorin Toma „Poezia putrefacției și putrefacția poeziei’’, în care Tudor Arghezi era pus la zid pentru că „scrie pentru burghezie’’, „pe gustul burgheziei’’ și „reflectă lumea morală a burgheziei’’.

 Au trecut, însă, de atunci , șapte decenii, iar, acum, am vrea să credem că exclusivismul și punerea la stâlpul infamiei a oricui cutează să aibă o altă părere decât cea a unei persoane sau a unui grup, de regulă cu veleități elitiste, țin, definitiv și irevocabil, de domeniul istoriei. Din păcate, lucrurile nu stau totdeauna așa cum ne-am fi dorit. Iată că unii utilizatori de condei sau, mai nou, de tastatură, gândesc și se exprimă în cel mai cras stil leninist: „cine nu e cu noi, e împotriva noastră!’’ Iar furibunda ieșire la rampă a lui Mircea Marian este o rușinoasă dovadă. Drept pentru care m-am decis să vă rețin atenția asupra ei, fiindcă, teamă îmi este că , dacă ieri a fost rândul lui Victor Ciutacu, azi, mâine sau peste o săptămână și chiar mai mult este posibil ca și alți confrați să fie luați în cătare de către asemenea intoleranți cu veleități  de deontologi. 

 Să admitem, totuși, că Victor Ciutacu a greșit și chiar că, mai rău, și-a permis un atac profund incorect împotriva  concetățeanului nostru, Marian Godină, proaspătul deținător al titlului de pentru a cincea oară respins la Academia de Poliție. După care vă propun să îi trecem cu vederea domnului Marian Godină până și jignirile pe care le-a postat la adresa celor care au reușit, totuși, să ia examenul de admitere pe care, cu onor, domnia sa l-a picat. Să considerăm, așadar, că Marian Godină este o victimă inocentă a unor malversațiuni și, pe cale de consecință, cei care îi pun la îndoială calitățile sunt, ei înșiși, niște rău-voitori sadea. În frunte cu Victor Ciutacu, firește!

 În acest caz, o întrebare de elementar bun simț  se ridică numaidecât: cine este cel care se erijează în arbitru de moravuri, exmatriculându-l pe numitul Victor Ciutacu din rândurile breslei gazetărești sub cuvânt că ar fi ,, un mitocan nefrecventabil’’ și care ,,reprezintă ce este mai mizerabil în presă’’? Păi cine să fie?nimeni altul decât Mircea Marian, cel care a intrat în antologia presei post-decembriste după ce , într-o emisiune de televiziune, s-a călcat pe bombeuri cu un alt confrate, punându-i lui Traian Băsescu aceeași întrebare? Lucru deloc întâmplător de vreme ce ambii amândoi făceau parte, la acea vreme, dintre patentații lăudători ai Amiralului Dezastrului Național.  Mircea Marian fiind cel care, după ce au fost publicate rezultatele Referendumului național  din 2012, a denunțat, sub proprie semnătură, postul Antena 3 că „nu îl lasă pe Traian Băsescu să revină la Cotroceni’’. De fapt, expresia la care a recurs elevatul autor era una de-a dreptul vulgară- „banda de la Antena 3’’-, dar să trecem peste asta…

 Numai că, să vezi și să nu crezi, după ce a mai curs ceva apă pe Dâmbovița, verticalul Mircea Marian s-a răsucit și pe călcâie și a refuzat să se mai subordoneze lui Traian Băsescu după ce acesta a părăsit sediul oficial al Președinției României din Dealul Cotrocenilor. Ceea ce i-a atras, lui și altor personaje dotate de la Mama Natură cu o coloană vertebrală extrem de unduitoare , afurisenia celui lăsat cu ochii în soare.  Rog a se citi: „Lingăi voluntari’’, Traian Băsescu dixit!

Trăgând linie și adunând, este cazul să ne întrebăm dacă, după toate cele mai înainte pomenite, se mai poate spune că tocmai Mircea Marian ar fi cel chemat să dea note la purtare colegilor de gazetărie? Lui Victor Ciutacu,în cazul de față. Repet și întăresc, nu am de gând să spun că Victor Ciutacu ar fi, la rândul său, un gazetar a cărui prestație nu a înregistrat plusuri sau minusuri și, cu atât mai puțin, că ar fi scutit, din oficiu, de orice critică întemeiată și exprimată în termeni urbani. Dar, de aici și până a-l vedea excomunicat de către cineva- pe care criticul de artă și publicistul Mircea Morariu, după ce i-a analizat cu multă atenție prestația  l-a denumit ,,propagandistul-jurnalist cu talent egal cu zero’’- e o cale foarte lungă.

I se pare, cumva, lui Mircea Marian, că definiția pe care i-a dat-o domnul Mircea Morariu – atenție, în jurnalul „Adevărul’’, deci nici la Antena 3 și nici la România tv- este corozivă? În cazul acesta îl invit  să recitească expresiile cu care domnia sa l-a gratulat pe Victor Ciutacu și, după aceea, să își aducă aminte de o zicală din bătrâni care începe cu vorbele: „ce ție nu-ți place’’. Și așa mai departe …      

       

×
Subiecte în articol: Mircea Marian