Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vreo zece ani am publicat în Jurnalul Național măcar un gând pe săptămână, o frământare, un strigăt de disperare, aleanuri mucezite. M-am simțit bine acolo, scriam ce-mi trecea prin cap, fără ca redacția cotidianului să-mi ciopârțească textele pe motiv de inadecvare politică. Poate că uneori am fost în răspăr cu linia editorială, cu simpatiile celor care îl păstoreau, dar nimeni nu mi-a cerut să-mi schimb stilul, o virgulă măcar. Gazeta de până mai ieri avea căldură, stârnea emoție, nu se lăsase contaminată de cancerul corporatist, de care nu mai e chip să scăpăm. Își propusese, și a reușit !, să reziste împotriva toanelor belalii ale prezentului multilateral globalizat. Scotea din adâncurile românismului valorile pe nedrept uitate ori batjocorite și le ștergea de praful uitării. Când multora le era rușine să-și mai spună români, ziarul lu' Tucă se încăpățâna să creadă în originile noastre. Îmi făcea plăcere să mă regăsesc între atâția condeieri scânteietori, asupra cărora Duhul Scrisului pogorâse să-i înveșnicească în har. Îmi începeam ziua cu Octavian Paler, Tudor Octavian, Lucian Avramescu, Ștefan Mitroi sau Răzvan Bărbulescu și eseurile lor îmi creau o stare de grație. Gazeta aceea nu era doar o colecție de semnături efemere, ci un adevărat manifest cultural.
Pe neașteptate, criza - financiară, politică, morală etc - a întors-o la dimensiunile liliputane ale începutului și parcă nimic nu mai seamănă cu ce fusese cândva. Au dispărut publiciștii, dar au apărut știriștii și prompteriștii, cuvintele fără miez. Lumea merge înainte, cine s-o oprească ? Comunicăm din ce în ce mai mult prin prescurtări, prin semne de exclamație, metafora agonizează, iar parabola e înmormântată deja.
Așa că mă dau deoparte, nu-mi mai găsesc locul aici. Și o iau de la capăt, altundeva, convins că niciodată capătul nu înseamnă sfârșit.
Citește pe Antena3.ro
