x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei

Punctul pe Ei

de Dan Dumitrescu    |    12 Iun 2007   •   00:00

Minoritarii majoritari

Capitala a trăit la finalul săptămănii trecute efectele unei călduri toride. Lesbiene şi homosexuali, travestiţi şi alţi nedefiniţi au mărşăluit intr-o sărăcăcioasă paradă gay. N-au reuşit ei, sau ele(!), să coloreze manifestarea de la Bucureşti cu fastul brazilian al unor astfel de evenimente, dar s-au simţit bine impreună. Armonia de grup, fie el şi minoritar, a fost făcută insă ţăndări de frustraţi şi de tulburaţi de tot felul, de neonazişti (mai mult neo decăt nazişti), de habotnicii care trăiesc din respiraţia violentă a dezordinii sociale şi naturale.

Capitala a trăit la finalul săptămănii trecute efectele unei călduri toride. Lesbiene şi homosexuali, travestiţi şi alţi nedefiniţi au mărşăluit intr-o sărăcăcioasă paradă gay. N-au reuşit ei, sau ele(!), să coloreze manifestarea de la Bucureşti cu fastul brazilian al unor astfel de evenimente, dar s-au simţit bine impreună. Armonia de grup, fie el şi minoritar, a fost făcută insă ţăndări de frustraţi şi de tulburaţi de tot felul, de neonazişti (mai mult neo decăt nazişti), de habotnicii care trăiesc din respiraţia violentă a dezordinii sociale şi naturale. Şi pentru că tot sunt in vacanţă, nu au ratat prilejul unei dispute-antrenament nici războinicii şi ultraşii peluzelor. Parteneri pentru amicalul de vacanţă le-au fost bugetarii de la poliţie şi de la jandarmerie.

Contribuţia noastră la spectacolul lumii este deopotrivă jenantă şi, din păcate, definitorie. Minoritarii, adevăraţii minoritari, se salvează tot mai greu şi doar pe cont propriu. Nu pot fi bănuiţi de un asemenea efort, in nici un fel, majoritarii din fotbal. Suporterii au ales să se compromită in stradă. Patronii se compromit in exerciţiul funcţiunii. Plecarea lui Zicu de la Rapid la Dinamo, via Internazionale, departajează majoritatea veleitarilor de minoritatea meseriaşilor care-şi cunosc interesul. Fraţii Becali (Ioan şi Victor) au tratat cu Massimo Moratti in interesul fotbalistului şi, bineinţeles, in interes propriu. Copos s-a simţit inşelat. El, tocmai el, cel care declarase că il iubeşte sincer şi dezinteresat pe Zicu. Oare să nu fi aflat George că sentimentele dăunează grav in afaceri? Ar fi cazul să-şi amintească George Copos că Rapidul era căt pe-aci să devină un club bine condus. A ratat ocazia la timp, atunci cănd l-a indepărtat de la club pe Ioan Becali, inainte ca acesta să demonstreze ce poate.

S-a inscris la cuvănt, pe aceeaşi temă, şi Marian Iancu. Destulul de la Timişoara declară că Zicu ar fi căştigat mai mult la Politehnica. Greşeşte domnul Iancu atunci cănd consideră că fotbalistul a pierdut foarte mulţi bani. El nu ia in calcul faptul că plusul de imagine pe care il oferă clubul Dinamo lui Zicu se poate traduce, in viitor, prin căştiguri cu mult mai mari decăt cele promise la Timişoara.

Despre oferta făcută fotbalistului de Gigi Becali nu e cazul să vorbim. Patronul Stelei nu poate fi bănuit de intenţia aducerii lui Zicu in Ghencea. A vorbit din plictiseală. A vorbit dorind să mai uite puţin de războiul pe care il duce cu "bagabonţii" de suporteri care nu-i recunosc statuia de războinic al luminii. Ce să mai discutăm? Căldura toridă de la Bucureşti e copleşitoare pentru minoritarii majoritari.

×
Subiecte în articol: editorial