Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Reinstalarea lui Anghel Iordănescu pe banca naționalei i-a creat din nou purgație verbală politrucului șef de la FRF. Jetul logoreic la care s-a dedat Burleanu cu acest prilej forțează diagnostice cu care ne-am obișnuit deja. Băiatul ăsta este de un penibil desăvârșit. Minte lejer și debitează adevărate mărgăritare ale prostiei fiindcă bietul de el nu este capabil să realizeze performanțe nici măcar în materie de lichelism.
Răzburlitul și liota de atârnători care-l împresoară au dorit să scape cu orice preț de Victor Pițurcă. Fiindcă Pițurcă era un morocănos oricând capabil să strice jucăriile acestor glumeți ai fotbalului. Numai dorința de a-l vedea pe Pițurcă plecat justifică decizia neghioabă (și ilegală) de a păgubi federația prin renunțarea la clauza de reziliere din contractul selecționerului. Acum, după comiterea gafei, Burleanu încearcă o explicație care-l aruncă și mai tare prin gropi. Zicea el că naționala nu este un loc unde trebuie să ținem un selecționer cu forța. Adevărat. Nu poți ține un selecționer cu forța. Îl lași să plece, dar îl taxezi conform contractului.
Sărbătorirea plecării lui Pițurcă n-a durat mult. Fiindcă naționala avea nevoie urgent de un alt antrenor. Iar căutările au demonstrat din nou că federația a intrat pe mâna unor bezmetici fără cusur. Bezmetici care au încercat să îndulcească așteptarea unei decizii prin lansarea unor zvonuri promițătoare. Lucescu, Olăroiu, Dan Petrescu, Cosmin Contra, Boloni, Zenga sau vreun alt antrenor străin au tot figurat pe lista posibililor. Dar, în final, s-a ajuns tot la bagajul de mână aflat deja în posesie federală: Anghel Iordănescu.
Am afirmat public, încă de la plecarea lui Pițurcă la arabi, că Anghel Iordănescu va fi noul selecționer. Am gândit astfel deoarece știu că bugetul federației, sub noua conducere, s-a subțiat rău de tot și, în aceste condiții, nu poți apela la soluții costisitoare. Această logică nu funcționează și în explicațiile lui Burleanu. El continuă se se facă de râs susținând că a lucrat pe două soluții ideale. Înțelegem că primul ideal, cel ratat, a fost Mircea Lucescu. Iar ratarea a condus la idealul de rezervă, adică Anghel Iordănescu. Cu celelalte idealuri, cele care figurau pe lista lărgită, Burleanu nu a negociat. Spunea el, cu aceeași prostească lejeritate, că doar ”colegii mei au vorbit cu celelalte variante”. Spun prostească deoarece asta ar însemna că și ”colegii mei”, și cei contactați de ”colegii mei” n-ar fi fost decât niște păcălici puși să pedaleze în gol. Aceasta fiind situația n-avem decât să așteptăm. Să așteptăm decontul rătăcirilor zburlene.
