x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei. Caprele completează peisajul zoo de la DNA

Punctul pe Ei. Caprele completează peisajul zoo de la DNA

de Dan Dumitrescu    |    12 Mar 2015   •   12:31

Caprele lui Greblă completează de minune peisajul zoo al circului de la DNA. Destoinicii anticorupției din subordinea mândruței Kovesi performează sublim. N-or fi ei acei meseriași capabili să-i îngenunchieze pe infractori prin probatorii imbatabile. Dar au grație atunci când, sub masca unei încruntări extrem de profesionale, se joacă de-a căcăreaza-n geam.

Nu-mi permit să afirm că n-ar exista oarece vinovății în respectiva negustoreală a cornutelor. Admit posibilitatea ca Toni Greblă să fi cedat tentației de sări pârleazul legalității. Cred însă că DNA pierde prea mult timp și prea multă energie în cauze minore. Iar când se insistă cu încăpățânare în acest sens mai pot crede și altceva. Pot crede că se lucrează la derută. Pot crede că mult prea lăudatul taur al luptei anticoruție dă copite ciordelilor de plan secund tocmai pentru a evita înhămarea la cazurile de grea încărcătură. Întâmplările dintr-un trecut apropiat justifică aceste suspiciuni.

DNA-ul, sub conducerea lui Daniel Morar, a furat mult timp audiența fotbalului prin ampla afișare a anchetei din doasrul transferurilor. Deși s-a lucrat, inadmisibil, pe bază de prejudiciu ESTIMAT și PRESUPUNERI în privința destinației banilor proveniți din evaziune, deși în instanță am avut de-a face cu sentințe absolut contradictorii, am fi dispuși să credem că normalitatea a fost la ea acasă. Dar această îngăduință dispare atunci când comparăm ce s-a întâmplat la noi cu un caz de evaziune petrecut în fotbalul german. Acolo ancheta procuraturii s-a desfășurat într-o discreție totală. Iar când dosarul lui Uli Honess a ajuns în instanță, cazul s-a rezolvat rapid. Fiindcă probatoriul beton n-a lăsat loc de interpretări nici pentru judecători, nici pentru Uli Honess. În plus, acolo, prima preocupare a fost recuperarea prejudiciului de 28,5 milioane. La noi, deși prejudiciul total era de vreo zece ori mai mic, ani de pușcărie, cumulați, numărau de vreo zece ori mai mult. Iar preocuparea pentru recuperarea prejudiciului, mai amânată. Fiindcă anii de pușcărie contau, numărul lor fiind considerat, în fals, un certificat de bună purtare al lucrătorilor în drept.

DNA, sub conducerea mândruței Kovesi, pare să practice aceeași metodă a spectacolului de grețoasă audiență. Deși s-a trecut de la fotbal la politichie, pare să se mergă tot la derută. Fiindcă DNA este preocupat exclusiv și excesiv de interpreți de plan secund al corupției, acompaniați din când în când de niște capre. Mergând pe linia asta ne întrebăm dacă nu vor apărea în achetele de la DNA și niscaiva greieri de pe la Nana. Că de altceva nici nu pote fi vorba.

×