x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei. Cuplul Mititelu – Burleanu se propune pe afișul DNA

Punctul pe Ei. Cuplul Mititelu – Burleanu se propune pe afișul DNA

de Dan Dumitrescu    |    04 Mar 2015   •   12:37

Cuplul Adrian Mititelu - Răzvan Burleanu forțează cu tupeu scena și așa mult prea aglomerată a reprezentațiilor DNA. E drept că debusolatul oltean și-a găsit, în sfârșit, un partener pe măsură. Dar nu știu dacă subalternii mândruței Kovesi își vor permite tocmai acum să-și piardă timpul cu regiile umorului involuntar pe care îl propun cei doi cioflingari.

Adrian Mititelu rămâne un individ răpus de propria-i neghiobie. Dar acest adevăr nu poate depăși limitele posibilităților sale de a desluși realitatea. De aceea foștii prieteni îi devin dușmani, de aceea foștii asociați îi devin adversari, de aceea trăiește el cu impresia că nu este decât victimă a unor manevre oculte, a unor imense persecuții. Obsesiile nu-i dau pace lui Adrian Mititelu. Iar una dintre ideile lui fixe îl vizează pe Victor Pițurcă. Și, fiindcă a pierdut procesul direct cu fostul antrenor, l-a reclamat la DNA pe Răzvan Burleanu. Mititelu susține că pârâtul președinte al FRF ar fi încălcat legea și ar fi prejudiciat financiar federația atunci când, vrând să-l favorizeze pe Pițurcă, l-a lăsat pe acesta să plece la arabi fără a-l obliga la plata clauzei de reziliere a contractului.

Reclamația depusă împotriva șefului FRF are temeinicie. Burleanu promite ruinarea federației exact după modelul prin care Mititelu a ruinat Universitatea Craiova. Dar acest adevăr incontestabil este parazitat de ideea că președintele FRF ar fi încercat să-l favorizeze pe Pițurcă. Nu! Burleanu nu se favorizează decât pe sine și pe atârnătorii pe care i-a internat în fel de fel de dregătorii pe la FRF. Burleanu a renunțat la clauza de reziliere doar pentru a scăpa de Pițurcă și pentru a-și putea face de cap în continuare. A circulat și zvonul că Burleanu ar fi avut ceva avantaje arăbești în urma acestei decizii. Doar zvonurile nu pot proba însă o asemenea vinovăție. Proba proastei administrări a federației se află în bilanțul contabil al anului trecut, bilanț care diagnostichează convingător incapacitatea politrucului de a administra federația.

Discursul prin care Burleanu răspunde acuzațiilor lansate de Mititelu este unul convingător. Dar nu în sensul nevinovăției. Ci al imposturii. Din discursurile sale diaretice nu poți salva nici măcar o virgulă. Avâtul pionieresc îl aruncă în fracturi logice de toată frumusețea. Abia aștept să cheltuiască și ultimele resurse financiare din ”greaua moștenire” și să aflu prin ce alte latrine politice își va satisface parvenitismul.

×