x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei. Ferma fotbalului românesc

Punctul pe Ei. Ferma fotbalului românesc

de Dan Dumitrescu    |    08 Dec 2014   •   11:18

Făcăturile burlene care pecetluiesc fotbalul nostru m-au dus cumva cu gândul înspre George Orwell și Ferma animalelor. Dar, recunosc, am greșit. Fiindcă minunata fabulă și morala sa tăios-amară reprezintă tărâmuri culturale pe care victimele neantului n-au cum să le cutreiere vreodată. Faunacii fotbalului se pot regăsi, eventual, doar într-una dintre inscripțiile de pe hambarul lui Orwell: Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele. Sau în varianta scurtă: Toate animalele sunt egale între ele, dar mai mult porcii. Acest adevăr osânzat funcționează dezinvolt și prin ferma fotbalului românesc.

Faza la litră din Cupa României s-a făcut remarcată printr-un recital al guițatului profund. Măreața CFR Cluj nu a reușit să-i supună pe micuții de la Mioveni decât printr-un gest de mare cocină. Ionuț Rada și colegii săi de tricou au recurs la explicații tâmpe pentru justifica porcăria la care au recurs pentru a înscrie un gol care i-a readus în meci. Declarațiile cramponaților pot fi beneficia însă de o explicabilă îngăduință. Dar s-a înscris la cuvânt și Iuliu Mureșan, cel pentru care fair-play-ul n-a fost niciodată grăunța preferată. Și penitenciaristul nu s-a dezmințit. A băgat, ca de obicei, grohăială de falcă grea. Penitenciaristul n-a văzut nimic ciudat, n-a văzut decât un gol normal, un gol care-i califică pe clujeni în semifinalele competiției. Nu știu care va fi, pe mai departe, traseul CFR-ului în Cupă. Singura certitudine este aceea că trofeul nesimțirii este deja în posesia clujenilor de la CFR.

Comisia de recurs la disciplină lansat în piață un alt produs specific fermei fotbalului. Este vorba de grațierea suspendaților Gabriel Mureșan și Alin Șeroni. Unul dintre chirurgii regulamentelor fotbalagiste, unul de-i zice cum îl cheamă, adică Cocean, susține într-un interviu că el și colegele sale afaniste au judecat cazul cu cea mai a dracului corectitudine posibilă. ”După regulament, nu după echitate”(?!). Pledoaria scremută a distinsului jurat și argumentele sale irefutabile n-au produs însă ceva mai mult decât un efect de oiște-n gard. Fiindcă irefutabilul, pus în situația să comenteze deciziile contradictorii ale comisiilor, recunoaște pe proprie răspundere că legea nu potrivește cu interpreterările ei decât rareori: ”În drept e o vorbă. Unde sunt doi juriști sunt trei păreri”. Așa o fi. Ne întrebăm însă dacă declarația este sinceră până la capăt. Fiindcă nu s-a vorbit nimic despre influențe, despre interese absconse și despre circulația șpăgii în natură.

×