Punctul pe Ei. Răcoarea îl schimbă la ţinută pe Dragomir

Dumitru Dragomir avea, până nu demult, gușa plină de laude la adresa fotbalului din liga pe care cu foloase grele o conduce. Zicea Dragomiru că avem un campionat bun rău de tot, că avem un campionat mai mult valoros decât numeros, că ne putem bate fără nici o greață cu cele mai ale dracului alte organizări europene. Niciun alt adevăr, oricât de adevărat ar fi fost el, nu a reușit, multă vreme, să-i sinchisească președintelui LPF încăpățânarea alimentată de profit. De profitul ăla personal. De-asta s-a și așezat omu, cu toată osânza pe care i-a creat-o fotbalulul, împotriva oricărei idei de restructurare a primei ligi. Dar Dumitru Dragomir nu putea rezista solitar pe baricada creată împotriva oricărei schimbări. Avea nevoie de aliați. Aliați care să asigure vot majoritar în susținerea dictaturii medicrității. Aliați de aceeași teapă pe care nu este deloc greu să-i găsești în putreziciunea fotbalului.

Frânarii și-au făcut de cap multă vreme. Dar iată că și îndărătnicia obosește câteodată. Dumitru Dragomir s-a trezit, acum câteva zile, într-un alt discurs. Tocmai el, lider recunoscut al frânarilor, a vorbit despre necesitatea restructurării campionatului. Ba chiar a pretins că ar fi născătorul ideii și nicidecum opozantul notoriu. Naivii pot cădea în capcana unei sincerități infantile, a unei sincerități care caracterizează în general indivizi cu mintea odihnită. Numai că cine-l cunoaște bine pe Dragomir nu poate crede că omul a fost victimă a vreunei reverii. Este clar că l-a luat curentul. Că este împresurat de o răcoare care l-a determinat să schimbe ținuta. Fiindcă riscul de a sta în frig este cu mult mai mare decât acela pe care îl creează distanțarea de foștii aliați.
Problemele cu care se confruntă președintele LPF nu mă preocupă de nici un fel. Ba chiar îi doresc domnului Dumitru Dragomir să se descurce în continuare cum poate el mai bine. Televizat sau netelevizat. Ca vinovat sau nevinovat. Ceea ce m-ar bucura foarte tare, ca suporter incurabil, ar fi restructurarea competițiilor interne ale fotbalului în funcție de realitățile cu care ne confruntăm. Am să prefer întotdeauna concentrarea valorilor într-un campionat capabil să antreneze echipele românești pentru competițiile europene. Astfel cred că echipele capabile de performanță ar beneficia și de o susținere materială mai consistentă. Și n-am mai asista la spectacolele mediocrității pure pe care le-a oferit, în aceste zile, Cupa României. Fiindcă, dincolo de farmecul surprizei, este trist să vezi cum niște galonate ale primei ligi sunt perpelite jenant de amatori pe care fotbalul îi bucură doar în timpul liber. Fiindcă democrația nu este întotdeauna aliat al performanței.