x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rădăcini!

0
Autor: Vasile Seicaru 30 Mar 2008 - 00:00
Rădăcini!


E atât de mult zbucium în cerul de după pământ încât mă surprind că alerg de unul singur către un capăt pe care ştiu că nu-l voi găsi niciodată!

Revelaţie - un gând ca un vis de dăruit


E atât de mult zbucium în cerul de după pământ încât mă surprind că alerg de unul singur către un capăt pe care ştiu că nu-l voi găsi niciodată!

În drumul meu, doar un singur copac! Departe, departe... abia de-l zăresc! Aud cântec de păsări şi simt adieri de vânt? Cu câtă mirare îndrăznesc să mi te imaginez lângă copacul acela pe care nu-l voi ajunge niciodată, dar de care, acum pot să dispun. Mă hazardez, mă mint încă în disperarea mea că te voi ajunge. Încet, încet, moare speranţa mea, şi doar genunchii mei mai pot simţi asprimea pământului. Un pământ care n-a mai văzut, nici n-a mai fost atins de un strop de apă de zeci de ani. Pământul rabdă oricât, pământul nu cere, nu imploră, nu îşi pierde răbdarea! Pentru ca rădăcinile să se prindă bine, pământul trebuie să fie bun şi gras şi sănătos. Cine-mi aduce un strop de ploaie şi pe fruntea mea fierbinte şi arsă?

Dar ce e semnul acela din faţa mea?... copacul din zare... şi de ce numai unul singur? Să fie speranţa mea că voi regăsi măcar pentru o clipă umbra, răcoarea, liniştea? Dar cât am eu nevoie într-adevăr de aşa ceva? Câte întrebări, tot atâtea răspunsuri la care nu mă aştept să-mi răspund aşa uşor. Poate poţi tu! Şi la astea, şi la altele, că am putea fi prieteni, dacă vei dori.

 

Parcă văd rădăcinile atât de răsfirate, atât de viguroase şi totuşi atât de fragile! O viaţă sub pământ, una deasupra. Cum mai lucrează cele două lumi pentru ca eu, pentru ca tu să vezi, să te bucuri, să vibrezi. Viaţa de sub pământ, viaţa de deasupra! Rădăcinile pot fi ca şi gândurile, visele, ambiţiile, orgoliile noastre! Copacii de deasupra pot fi foarte bine contururile noastre umane. Cât preţ punem pe ele, pe corpurile noastre, cum vrem noi să le schimbăm, să le modificăm, să arate altfel, aşa cum vrem noi, nu aşa cum a vrut şi a stabilit Dumnezeu!... de parcă le-am lua cu noi la sfârşit... Mai ţii minte cum îţi spuneam nu de mult cum că pomii, copacii, florile, iarba, frunzele... sunt vii, ele pot vibra, respira! Ele trăiesc, dar pentru că totul se întâmplă într-o altă dimensiune pe care o putem percepe doar dacă vrem, nu observăm! Indiferenţa asta, neatenţia, şi poate faptul că suntem ocupaţi cu altceva, ar putea fi chiar neşansa noastră de a ne bucura mai mult pe, şi de pământul acesta!... că ne bucurăm puţin, prea puţin!

 

Odată am văzut cum un copil spunea poveşti bunicului pentru ca acesta să adoarmă! Alteori, alt copil îşi hrănea cu atâta dragoste, dar şi cu atâta firesc, mama! O fetiţă, într-o altă seară, veghea şi păzea somnul tatălui ei, mângâindu-l pe frunte!... Cine stabileşte firescul şi normalul lucrurilor?... Bob Dylan a schimbat ordinea lucrurilor şi întregul peisaj muzical (dar şi social) al planetei fără să-şi propună în mod special acest lucru, după ce a compus cântecul «Vânare de vânt»! Beatles a salvat economia unei ţări cu muzica lor atât de simplă şi atât de vie, că şi azi trăim unii din, şi cu ea!... Rădăcini adânci, viguroase... pământ bun şi proaspăt, sevă de tras, un gând ca un vis de dăruit... şi peste toate revelaţia, pe care n-o percepem, n-o simţim, n-o bănuim, ci doar ne dă de gândit când deja realizăm că suntem mesageri, intermediari între două lumi! Poate ţi se par prea mari cuvintele, prea preţioase, prea ciudate sau prea nepotrivite pentru ce aştepţi tu de la mine!... dar sigur spui şi tu uneori ca şi mine: “Asta e doar între mine şi Dumnezeu”!

Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de