Recidiviştii

Nu, nu e titlu de film sau de documentar de televiziune. E realitatea în care ne învârtim cu toţii, fie că am decis să coabităm sau să ne punem contra curentului, fie că ne place sau nu mocirla pe care ne-a rezervat-o destinul, în nişte ani în care nimeni nu se mai aşteaptă la nimic bun, fie că am hotărât să fugim în propriile gânduri şi să ne ascundem dezamăgirea într-um frumos şi inutil ambalaj al resemnării. Să revenim, însă, la recidivişti. În curând, o să fie mai la modă această funcţie decât tradiţionalele meserii ale trecutului. Ce nevoie avem de doctori, dacă există recidiviştiĂ Cine a recidivat de data asta, de se face atâta gălăgie pe marginea subiectuluiĂ Primul-ministru al României! Nu printr-o reducere drastică a pensiilor sau a salariului minim pe economie (de parcă asemenea veşti ne-ar mai putea lua prin surprindere, după violentul antrenament la care am fost forţaţi, în diferite etape, să luăm parte). Nu prin decizii radicale în domeniul transporturilor sau în lumea sănătăţii (de parcă asemenea veşti mai au loc pe ordinea de zi a dezordinii de soartă). Premierul a recidivat pentru că a acceptat să fie iarăşi copilot. A căzut pradă tentaţiei de a-şi urma, încă o dată, pasiunea pentru sport. A cedat în faţa tentaţiei de a avea, în ciuda înaltei sale funcţii, un minim drept la fărâme de timp liber.

Departe de a fi atât de naivă cât să mai cred în cineva din politică sau cât să-mi fac iluzii că mai există şanse de şlefuire morală în această clasă a societăţii, nu pot, totuşi, să nu zâmbesc amar când aud, la ştiri, la oră de vârf: „premierul a recidivat!” şi când văd, imediat după rostirea gravă a acestor cuvinţele, imagini cu... copilotul echipat de drum, bucurându-se de pasiunea sa. Gravă fapta, nimic de zis! Cel mai probabil, atunci când va fi „prins” la baschet, cum s-a mai întâmplat, o să i se treacă în condică altă recidivă. Asta până n-o să se mai poată continua aşa şi o să se dea, negru pe alb, o lege care să pedepească sportul cum se cuvine, mai ales dacă e practicat de politicieni, pe timpul mandatului şi pe... mult trâmbiţaţii bani publici.

Obosiţi de atâtea diversiuni, sătui de jocul de-a demisia pe care îl practică, în această contemporaneitate sumbră, tot mai multe doamne şi tot mai politicoşi domni, ameţiţi de mirosul stins de tei din oraş care a uitat să ne mai dea semne de viaţă, răsfăţaţi de gustul cireşelor tot mai mature care ne ies în cale, căzând din cireş direct la noi în ochi, agitaţi de cafeaua pe care o macină dimineţile special pentru noi, mai avem timp şi pentru recidivele premierului. Şi, dacă ne plictisim cumva de ele sau dacă primul ministru face greşeala de a nu mai copilota nimic, putem liniştiţi să schimbăm canalul şi să dăm peste recidivele preşedintelui. Uşor diferite şi chiar mai conturat mediatizate. Suntem nişte norocoşi, suntem nişte răsfăţaţi. Recidivişii sunt mereu cu noi, oriunde ne-am duce. Soclul pe care încercăm să ne construim prezentul şi viitorul este perfect împodobit cu recidivişti care recidivează, în numele eternei recidive.