Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Energia, preţurile la produse de bază, toate se scumpesc, ceea ce
atrage o sarabandă a creşterii preţurilor. Factorii sezonieri au
tendinţa să-şi durabilizeze impactul, ceea ce afectează şi ceea ce
numim inflaţia de bază
Nu sunt lipsite de temei vocile care afirmă că s-ar fi putut opera unele modificări necesare în bugetul aprobat de Parlament la finele anului trecut. Dar nu este mai puţin adevărat că şi suita de ştiri mai puţin bune privind economia românească (inflaţia, deficitul de cont curent şi finanţarea sa) au conturat mai bine nevoia de a fi prudenţi cu execuţia bugetară în 2008, ceea ce explică graba de a opera unele modificări în bugetul public. Mai jos sunt câteva repere de examinare a bugetului public în acest an.
Rectificarea ar aduce deficitul bugetar la cca 2,4% din PIB, ceea ce ar fi inferior deficitului consemnat anul trecut. Această cifră ar indica că execuţia bugetară nu are caracter prociclic în condiţiile inflaţiei în suire din ultimele luni şi când deficitul de cont curent creşte – ceea ce ar fi de salutat. Trebuia însă observat că sunt măsuri pe partea de cheltuieli, ce sunt prinse statistic în bugetul din 2007, dar care îşi vor face efectul în acest an (de pildă, despăgubiri). Altfel spus, anticiclicitatea bugetului în 2008 nu mai apare în realitate.
Cât timp inflaţia a fost în scădere o creştere a deficitului bugetar ar fi influenţat mai cu seamă deficitul de cont curent. Deşi, trebuie spus, că de departe mărimea deficitului de cont curent este dată de apetitul pentru consum şi investiţii al sectorului privat în condiţiile în care rata de economisire internă este inferioară celei de investiţii cu peste 14% din PIB. În 2008, la chestiunea deficitului extern se adaugă cea a reinflamării inflaţiei. Şi din acest punct de vedere se mizează pe o influenţă de moderare a cheltuielilor publice. Adică, dezirabil ar fi ca cererea agregată, care este considerabil superioară ofertei interne, să nu fie stimulată excesiv de execuţia bugetară. Şi trebuie spus că este justă această miză pentru combinaţia (mixul) de politică macroeconomică; cât este ea posibilă rămâne de văzut.
O neşansă majoră a economiei româneşti (ca şi a altor economii europene) în circumstanţele internaţionale actuale şi previzibile este că factori de tip "cost-push" (care imping costurile în sus) prevalează abitir faţă de factori ce mişcă cererea (demand pull). Energia, preţurile la produse de bază, toate se scumpesc, ceea ce atrage o sarabandă a creşterii preţurilor. Factorii sezonieri au tendinţa să-şi durabilizeze impactul, ceea ce afectează şi ceea ce numim inflaţia de bază.
Ca toate băncile centrale din Europa, ca şi Fed-ul din SUA şi banca centrală a Japoniei, BNR are de ce să fie îngrijorată, întrucât politica monetară îşi poate lesne dovedi limitele în stăpânirea creşterii preţurilor, mai ales pe termen scurt. Când şocuri pe partea de costuri sunt puternice este o fantezie să crezi că "flexibilitatea" pieţelor (vizualizată la întreg sistemul) ar atrage scăderi de preţuri în anumite domenii, care ar compensa şocurile iniţiale. Pieţele, din varii motive, au rigidităţi importante, ceea ce face ca derapaje de inflaţie să fie inevitabile şi ajustările să se facă şi prin cantităţi (de aici apare teama mare de recesiune în SUA). Esenţial este ca puseurile inflaţioniste să nu fie însoţite de o spirală preţuri-salarii. Această spirală este un risc major pentru economia României, care cunoaşte şi un fenomen de creştere rapidă a salariilor ca urmare a deficitului de forţă de muncă din numeroase sectoare.
Mare atenţie trebuie acordată creşterii puternice a costurilor unor lucrări de infrastructură. Este de neînţeles cum de se anunţă dublări, chiar triplări de costuri pe 1 km de autostradă. Miniştrii Vosganian şi Orban trebuie să ia taurul de coarne, chiar dacă unele creşteri par inevitabile din cauza suirilor de preţuri la energie, ciment etc. Altminteri, toată discuţia despre introducerea programării bugetare multianuale va deveni un simplu exerciţiu de imagine.
Trebuie evitată creşterea cheltuielilor curente în execuţia bugetară; cât mai mult din banii publici să se ducă în bunuri de capital, infrastructură şi educaţie. Anul electoral complică această sarcină, dar nu avem alternativă dacă dorim să înlăturăm surprize neplăcute mari în 2009 şi anii următori.
2008 va aduce şi creşterea serviciului la datoria publică (pe fondul creşterii dobânzilor), prima dată după mulţi ani de scădere, ceea ce va greva bugetul public.
Rectificarea ar aduce deficitul bugetar la cca 2,4% din PIB, ceea ce ar fi inferior deficitului consemnat anul trecut. Această cifră ar indica că execuţia bugetară nu are caracter prociclic în condiţiile inflaţiei în suire din ultimele luni şi când deficitul de cont curent creşte – ceea ce ar fi de salutat. Trebuia însă observat că sunt măsuri pe partea de cheltuieli, ce sunt prinse statistic în bugetul din 2007, dar care îşi vor face efectul în acest an (de pildă, despăgubiri). Altfel spus, anticiclicitatea bugetului în 2008 nu mai apare în realitate.
Cât timp inflaţia a fost în scădere o creştere a deficitului bugetar ar fi influenţat mai cu seamă deficitul de cont curent. Deşi, trebuie spus, că de departe mărimea deficitului de cont curent este dată de apetitul pentru consum şi investiţii al sectorului privat în condiţiile în care rata de economisire internă este inferioară celei de investiţii cu peste 14% din PIB. În 2008, la chestiunea deficitului extern se adaugă cea a reinflamării inflaţiei. Şi din acest punct de vedere se mizează pe o influenţă de moderare a cheltuielilor publice. Adică, dezirabil ar fi ca cererea agregată, care este considerabil superioară ofertei interne, să nu fie stimulată excesiv de execuţia bugetară. Şi trebuie spus că este justă această miză pentru combinaţia (mixul) de politică macroeconomică; cât este ea posibilă rămâne de văzut.
O neşansă majoră a economiei româneşti (ca şi a altor economii europene) în circumstanţele internaţionale actuale şi previzibile este că factori de tip "cost-push" (care imping costurile în sus) prevalează abitir faţă de factori ce mişcă cererea (demand pull). Energia, preţurile la produse de bază, toate se scumpesc, ceea ce atrage o sarabandă a creşterii preţurilor. Factorii sezonieri au tendinţa să-şi durabilizeze impactul, ceea ce afectează şi ceea ce numim inflaţia de bază.
Ca toate băncile centrale din Europa, ca şi Fed-ul din SUA şi banca centrală a Japoniei, BNR are de ce să fie îngrijorată, întrucât politica monetară îşi poate lesne dovedi limitele în stăpânirea creşterii preţurilor, mai ales pe termen scurt. Când şocuri pe partea de costuri sunt puternice este o fantezie să crezi că "flexibilitatea" pieţelor (vizualizată la întreg sistemul) ar atrage scăderi de preţuri în anumite domenii, care ar compensa şocurile iniţiale. Pieţele, din varii motive, au rigidităţi importante, ceea ce face ca derapaje de inflaţie să fie inevitabile şi ajustările să se facă şi prin cantităţi (de aici apare teama mare de recesiune în SUA). Esenţial este ca puseurile inflaţioniste să nu fie însoţite de o spirală preţuri-salarii. Această spirală este un risc major pentru economia României, care cunoaşte şi un fenomen de creştere rapidă a salariilor ca urmare a deficitului de forţă de muncă din numeroase sectoare.
Mare atenţie trebuie acordată creşterii puternice a costurilor unor lucrări de infrastructură. Este de neînţeles cum de se anunţă dublări, chiar triplări de costuri pe 1 km de autostradă. Miniştrii Vosganian şi Orban trebuie să ia taurul de coarne, chiar dacă unele creşteri par inevitabile din cauza suirilor de preţuri la energie, ciment etc. Altminteri, toată discuţia despre introducerea programării bugetare multianuale va deveni un simplu exerciţiu de imagine.
Trebuie evitată creşterea cheltuielilor curente în execuţia bugetară; cât mai mult din banii publici să se ducă în bunuri de capital, infrastructură şi educaţie. Anul electoral complică această sarcină, dar nu avem alternativă dacă dorim să înlăturăm surprize neplăcute mari în 2009 şi anii următori.
2008 va aduce şi creşterea serviciului la datoria publică (pe fondul creşterii dobânzilor), prima dată după mulţi ani de scădere, ceea ce va greva bugetul public.
