x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Regular service

Regular service

de Roxana Roseti    |    02 Noi 2008   •   00:00

Se face periodic. Se schimbă uleiul, se schimbă cureaua, plăcuţele de frână, şi multe altele. Se pare că, în viitor, nu vom mai avea nevoie prea des de acest time for regular service ce intervine în viaţa oricărei maşini care se respectă (şi, probabil, care ar trebui să intervină în viaţa oricărui om care se respectă).

Liniştea toaletei obligatorii o tulbură, de exemplu, guvernul britanic care consideră că vehiculele electrice sunt singura variantă viabilă în lupta de a conserva mediul înconjurător. Cu toate că vehiculele electrice au fost introduse pe piaţă de mulţi ani, acum, prin prisma crizei economice, numeroase guverne şi companii din întreaga lume le reconsideră ca variantă viabilă pentru viitor. Guvernul britanic a donat de curând 150.000.000 de euro pentru dezvoltarea şi implementarea vehiculelor electrice şi a celor cu emisii foarte scăzute. Mai mult, Guvernul (tot britanic, bineînţeles) mai are de gând să cheltuiască 35.000.000 de euro pentru a finanţa cercetări în domeniu, cu scopul de a face modelele electrice mai ieftine şi mai accesibile publicului. Specialiştii în domeniu afirmă însă că publicul este reticent în a accepta cu braţele deschise o generaţie complet diferită de automobile. Şi, de ce nu, publicul găseşte până şi în obligatoriul regular service o fină plăcere conservatoare. Se pare însă că britanicii nu sunt singuri în lupta de a convinge populaţia să încerce modelele electrice, deoarece nume de prestigiu din industria auto mondială  au de gând să lanseze vehicule de genul menţionat în perioada 2010 – 2011. Deocamdată să citim, în pagina 27, despre o apariţie nouă pe şosele. Simplă şi superbă.

×
Subiecte în articol: editorial