Republica lu’ Comandament

PAPORNIŢA CU INŢELEPCIUNI
Ultima criză a zăpezii nici măcar n-a mai luat prin surprindere autorităţile centrale şi, după caz, locale. Erau toţi pregătiţi incă de astă-toamnă, chiar de pe la-nceputul ei, cănd lumea se-ntorcea din Antalya, iar ei forjau utilajele prin Piaţa Victoriei şi-n faţa prefecturilor. In plus, meteorologii de serviciu anunţaseră din vreme că, fatalitate, iarna asta o să ningă iar. N-au nimerit ei inălţimea stratului de omăt, insă Ziua Z (de la zăpadă, logic) au ghicit-o cu o clarviziune surprinzătoare pentru o ţară branduită sub sloganul de mare succes şi adăncă inţelepciune "iarna nu-i ca vara".


Nenorocirea nu e că, - hai să folosesc o expresie tocită!, - "autorităţile au ratat din nou testul zăpezii". Asta-i o chestie trecătoare şi suficient de ciclică: afară ninge, neaua se aşază, vremea-i de vină, drumurile se blochează, nu te poţi pune cu Dumnezeu, media se isterizează, căile de acces se deblochează cu lopeţile populaţiei, aşteptăm cu incredere şi optimism următoarea secetă/inundaţie. Imensa problemă a unei ţări ai cărei funcţionari de rang inalt se află intr-un perpetuu Comandament e, dincolo de nesimţirea crasă şi incurabilă a imbuibaţilor care spoliază vărtos toate bugetele, că instituţiile nu funcţionează. Nu există automatisme, nu există coordonare, nu există viziune, totu-i o mare inerţie. De orice natură ar fi criza pe care o traversează Romănia, lumea-l aşteaptă disperată pe Vodă, care să se pogoare, in imensa-i inţelepciune şi nemăsurata-i putere, printre muritori şi să facă o minune. Vodă insuşi - că-i poreclit preşedinte, premier, primar sau şeful Comandamentului de orice anotimp - e singura zeitate la care se-nchină mirenii plătitori de taxe şi impozite. El, Marele Bugetar, ţine loc de lamă pentru deszăpezire, de sac cu nisip sau de cisternă cu apă şi, dintr-un singur pocnet al degetelor, trebuie să readucă liniştea unui popor aflat cănd in calea expansiunii Imperiului Otoman, cănd in epicentrul vipiei, cănd in drumul curenţilor de aer polar.


In afara viziunii, a investiţiilor inteligente intr-o infrastructură la limita de avarie, Romăniei europene ii lipsesc meseriaşii din administraţie, coordonatorii de profesie. Politizarea dementă, pănă-n profunzime, a instituţiilor publice, practicată vărtos de absolut toate regimurile politice postrevoluţionare, e rădăcina haosului pe care-l injurăm in cor de fiecare dată cănd vremea ne aduce la disperare. Pentru că principalul ei efect este că, dincolo de faptul că nici un decident politic nu e-n stare să găndească pe termen lung, in timp, specialiştii care ştiau să gestioneze crizele au fost inlăturaţi. Iar pe locurile lor s-au cocoţat tot soiul de nulităţi, recomandate doar de carnetele de partid, care, odată puse-n situaţia de a lua decizii rapide, constată cu uimire că nu ştiu nici măcar pe ce butoane trebuie să apese. Cum or reacţiona ăştia la cutremur sau, Doamne fereşte, război?


Ca să fiu sincer, mă lasă (nemuritor şi) rece unde erau exact, pe Planeta Pămănt, Videanu sau Mazăre in noaptea in care troienele căt casa paralizau cele mai importante oraşe din ţară. Dacă faimoasele Comandamente de iarnă din Bucureşti şi Constanţa ar fi funcţionat decent, iar guşaţii din fotoliile de piele, care se-mbogăţesc de crapă din lefuri de bugetari, ar fi fost nişte oameni responsabili şi conştienţi, edilii de municipii puteau, din partea mea, să se şi acopere cu negrese pe plajele insorite ale oceanelor. Iar deconturile cu electoratul ii priveau direct şi personal. Nu in prezenţa jupănului in mijlocul urgiei, infofolit ca la Polul Nord şi transformat in corespondent al posturilor tv de ştiri, ca Murgeanu, stă normalitatea unei administraţii funcţionale, ci in respectul faţă de cei care te plătesc. Şi care aşteaptă de la tine, bugetarule, soluţii pentru problemele lor imediate, nu indemnuri inepte la baricadare in propriul areal şi explicaţii zadarnice pentru păguboasa-ţi neputinţă...