x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale "Salvaţi matrozul Traian!"

"Salvaţi matrozul Traian!"

de Petru Calapodescu    |    03 Iul 2012   •   12:34

Sesiunea extraordinara a Parlamentului nu face decat sa rezolve in prag de vacanta chestiuni urgente pentru ca actuala guvernare sa poata efectiv administra tara, potrivit programului aprobat la instalare de catre plenul camerelor. Chestiuni care ar fi trebuit solutionate imediat, inca de acum doua luni, fiind evident pentru oricine ca pedelistii debarcati n-or sa-si linga prea mult ranile, ci, sub comanda masculului alfa de la Cotroceni, vor tabari in haita, uzand de toate mijloacele, de la ferocitate, la viclenia indelung exersata, spre a luxa orice actiune a noului Guvern.

Cum s-a si intamplat, fiind scosi la bataie nu doar lupii harsiti, ci si institutii ale statului - de la servicii secrete la Parchet, de la coloana a cincea din justitie la puzderia de sefi, sefuti si slugute plasati de mult in institutiile deconcentrate si in companiile de stat, ba chiar si in ministere. Piese de rezistenta maxima - Curtea Constitutionala, gata sa respinga orice act normativ emis de Cabinet sau de noua majoritate parlamentara, ca si presedintii celor doua camere, Blaga si Anastase, desemnati sa caroteze orice demers legislativ al actualei majoritati. Un razboi total, fara nici o legatura cu interesele tarii, sustinut de o bine orchestrata propaganda de culoare portocalie si avand doua tinte principale.

Prima - sa induca opiniei publice ideea ca USL nu are o echipa capabila, in stare sa conduca tara. Pentru asta nu ezita sa puna in carca noii puteri tot ce au facut ei, pedelistii, ani in sir: impanzirea institutiilor cu clienti, jefuirea nerusiunata a bugetului, jugularea democratiei, utilizarea sistemului represiv si judiciar spre a se mentine la putere. Mizand pe echipa de zgomote, PDL canta acum marsul revenirii vechii gasti, ca singura sansa de supravietuire a natiunii.

A doua tinta : construirea unui zid inexpugnabil intru apararea lui Traian Basescu, pe care-l paste suspendarea si apoi demiterea prin referendum. Pana la un punct, scenariul pare copiat dupa cel al unui film celebru ("Salvati soldatul Ryan!"), cu deosebirea ca "Ryan" de Dambovita e un matroz uns cu toate alifiile si care stie sa-si pazeasca spatele. USL a pierdut aproape doua luni, tot adunand pe raboj ceea ce era clar de la bun inceput ca se va intampla si-i va aduce daune nu doar in administrarea tarii, ci si electorale.

E bine ca aceasta canicula a avut asupra lui Ponta si a lui Antonescu efectul unui... dus rece. Era de asteptat contraofensiva pe care au declansat-o prin intermediul Parlamentului. Pentru ca atat timp cat USL va avea doar Palatul Victoria, iar fost putere va detine fraiele atator institutii esentiale ale statului si economiei, Victor Ponta si echipa sa nu vor putea guverna in liniste si cu folos, ci se vor risipi in scandaluri si raspunsuri la tot soiul de diversiuni si de fumigene lansate din Deal. De acolo unde, avand pregatit belsug de resurse si de trupe, Basescu e decis sa poarte un necrutator razboi de uzura, la care demonstreaza ca se pricepe.

Liderilor USL trebuie sa le intre in cap ca o coabitare cu un adversar deprins cu loviturile nepermise, la glezne sau sub centura, e imposibila. Si presupun ca n-au de gand sa astepte sa treaca si vara, apoi si toamna, pentru ca, la inceputul iernii, sa se scuze in fata electoratului ca n-au fost in stare sa transeze fara menajmente, dar cu mijloace democratice, un conflict din care, perpetuat, pierzatoare e sigur populatia

×