x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Săracul Porc!

Săracul Porc!

de Roxana Roseti    |    14 Feb 2010   •   00:00
Săracul Porc!

Probabil vă gândiţi că avem în vedere bărbaţii gratulaţi uneori de femei cu apelativul animalier binecunoscut şi că îi compătimim de ziua îndrăgostiţilor. Ei bine, nu (deşi îi compătimim). Avem în vedere zodia Porcului! Pentru care, la prima vedere , 2010 este un an cam dificil - conform previziunilor horoscopului chinezesc. La modul general, cei care s-au gândit să-i facă felul astrologic săracului Porc îl avertizează că Tigrul e pe aproape, pândindu-l cu steaua Luu Ha şi cu steaua Thien Viet, şi cu alte stele, sperăm să nu fie verzi. Se mai spune prin târg că, în Anul Tigrului, Porcul trebuie să încerce să trăiască în prezent, fără a fi foarte entuziast în privinţa viitorului... Haideţi că nu-i aşa de rău să fii Porc inconştient. N-are rost să mai comentăm categoria "dragostea Porcului în 2010", simpla enunţare fiind edificatoare. Se pare însă că Tigrul aduce ceva bun pentru Cocoş (nu domnul Cocoş, care, dacă e să ne luăm după anii şi animalele horoscopului chinezesc s-ar încadra, împreună cu soţia, la categoria Bivol). Mai aduce ceva complex la Iepure: energii mixte (!). Iar dacă ţopăitorului îi dă prin minte să bată şaua pe Cal, nu-i o idee prea bună, deoarece nechezătorul poate întâmpina suişuri şi coborâşuri în carieră... Ihaaaa! În fine, se pare că, anul acesta, Porc în Tigru e o misiune nu tocmai uşoară. Cum, de altfel, nu e uşor nici pentru îndrăgostiţi să li se nimerească ziua de 14 februarie tocmai când începe Anul Tigrului. Mai e o speranţă: Dragobete!

×
Subiecte în articol: editorial