Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nimeni nu reuşea să micşoreze “pofta de mâncare” a cenzurii comuniste. Cei însărcinaţi de sistemul comunist să cenzureze presa, filmul, literatura, teatrul, televiziunea erau gata mereu să mănânce texte de ziare, capitole din romane, strofe din poezii, replici din piesele de teatru, scene din filme. Activiştii de partid vânau orice cuvinţel care putea fi interpretat drept o critică la adresa regimului comunist, orice aluzie niţel decoltată politic era sugrumată de cenzură. Fraze bănuite că “ciupesc “ strategia ceauşistă erau tăiate cu foarfeca nemiloasă a cenzurii, replicile mai curajoase sau mai ironice erau ciopârţite cu satârul. Şi totuşi unii oameni de cultură nu se speriau de ameninţările cenzurii şi producţiile lor artistice se strecurau chiar cu potera comunistă în ceafă. La teatrul Bulandra din vecinătatea Grădinii Icoanei se juca cu mare succes de public un spectacol de poezie, muzică şi lumină condus de Florian Pittiş cu titlul “Poezia muzicii tinere”. Se cântau şi şlagăre din vest, Beatles, Rolling Stone, iar asta nu pica bine încuiaţilor dregători comunişti. Spectacolele se interziceau, dar realizatorii scriau pe un carton ora şi ziua spectacolului nonconformist şi se bulucea lumea. Pittiş era chemat la “săpuneală” însă cum deschidea uşa activiştilor, înainte de a zice bună ziua, Pittiş spunea apăsat: “Nu mă tund!”. Ceauşeştii se strâmbaseră că ordinul lor ca Mircea cel Mare din filmul lui Nicolaescu să rostească vorbe din discursurile lui Nea Nicu n-a fost respectat, aşa că sentinţa a interzis premiera filmului. Sergiu n-a venit la întrevederea cu ceauşeştii şi l-a lăsat pe marele domnitor să fie el însuşi în pelicula de succes “ Mircea”. Mai pe ascuns premiera a avut loc la Oradea. Rebel faţă de suspiciunile cenzurii a fost şi Doru Octavian Dumitru care scrisese şi interpreta o piesă cu aluzii la sărăcia de alimente dictată de ceauşeşti.Când în piesă un lord îi cerea valetului să-i pună zahăr în ceai, Doru Octavian Dumitru întreba: “Câte grăunţe?”. Apropo la zahărul, untul, laptele, tacâmurile de găină pe cartelă. Piesa trebuia să se joace în sala Facultăţii de construcţii, securiştii au interzis spectacolul, dar studenţii au improvizat desfăşurarea spectacolului de haz la căminele studenţeşti cu o pătura în loc de cortină. Tevatură mare se isca şi când se apropia premiera de vară a unui nou spectacol de revistă la Grădina Boema. Succesul acestor reviste era teribil, lumea se aşeza la coadă la bilete încă de cu noaptea. Spectacolele revuistice cu texte de Maximilian în interpretarea unor vedete îndrăgite precum Stela şi Arşinel deveneau veritabile supape de satisfacţie pentru nemuţumirile românilor. Pe scena de la Boema stupidităţile zgârceniei ceauşeştilor era pişcată de replici acide despre limitarea curentului electric şi căldurii, despre vămuirea cumpărării de unt, salam, lapte. La avanpremieră veneau ştabi de la partid să aprobe spactacolul. Pentru a anestezia severitatea cenzurii, actorii şi regizorii apelau la nişte şmecherii. În grădina Boema era pietriş pe jos . Când se apropiau replicile curajoase, porneau spre dregătorii comunişti fete cu picioarele pornind de la tiroidă cu tăvi cu cafele. Scârţâia pietrişul sub tocurile frumoaselor, se mai vărsa câte o ceaşcă cu cafea şi cei de la cenzură nu mai erau atenţi la textele pişcătoare. Aşa s-a păcălit pofta activiştilor de a tăia replicile picante politic şi publicul aplauda bucuros când Stela şi Arşinel atacau măsurile stupide ale regimului comunist.
Citește pe Antena3.ro
