Dezmortirea primavaratica ce ne tot da tarcoale de cateva zile fragezeste in noi o apreciabila doza de ingaduinta. Probam astfel pervers parerea de mai bine, oricat de inselatoare ar fi ea. Iar in minciuna asta coclita la caldut incape, ca ingredient minor, si fotbalul namolos pe care tarabele diviziei mitice ni-l livreaza cu nejustificata generozitate. Partidele cu care a debutat cea de-a 20-a etapa a campionatului au luat peste picior orice tentativa de a privi cu seriozitate evenimentul. Am asistat la niste glumaciuni de meciuri care au demonstrat, daca mai era cazul, ca si umorul involuntar poate fi unul de buna calitate.
Chiajna, echipa care si-a dopat orgoliul comunal, in etapa trecuta, pe impiedicarea neasteptata a Otelului, a deplasat la Vaslui oarece pretentii pentru un nou rezultat surprinzator. Dar n-a mai fost sa fie. Idan Baruch a demonstrat foarte repede ca este un portar extrem de primitor si astfel meciul aproape ca a inceput de la scorul de 3-0 pentru moldoveni. Meciul a inceput cum a inceput si s-a terminat cu 4-0 pentru Vaslui. Scor numai bun pentru ca Laurentiu Regheampf sa gaseasca scuza unor erori de arbitraj. Prin respectiva remarca antrenorul Chiajnei s-a facut de ras rau de tot. Dar lansarea porumbelului i-a facut si pe altii sa hohoteasca. Nu s-a abtinut nici Adrian Porumboiu, cel care s-a ales cu replica Anei Maria Prodan. O replica pe masura denivelarilor care o caracterizeaza pe managerista chiajnista. Si, de aici, sa te tii balacareala. Dar, mai ales, sa te tii sinceritati. Sinceritati d-alea de centura, sinceritati d-alea care caracterizeaza de minune fotbalul pe orizontala, fotbal la care unii se pricep mai bine decat altii.
Primarul Chiajnei, Mircea Minea, infuriat de zvonul unor pariuri miselesti, a amenintat ca va desfiinta echipa in situatia in care acestea se vor confirma. Amenintarea pare insa usor tardiva. Fiindca desfiintarea a parut pusa la cale inca din momentul aducerii la Chiajna, pe post de sefista, a priceputei impresare. Cea care, pe langa antrenorul subordonat matrimonial, l-a mai adus la echipa si pe nefericitul Idan Baruch. Bunul primitor de la Vaslui.
CFR Cluj s-a deplasat la Medias fara obisnuitul suport fluieristic si nu a reusit decat un rezultat de egalitate. Florin Bratu declara dupa meci ca Adrian Cojocaru i-a iertat pe clujeni de un penalty. As fi putut crede ca Bratu, justificat subiectiv, exagereaza. Acuzatiile fotbalistului capata insa alta greutate atunci cand Iuliu Muresan ii acorda arbitrului din Galati nota 9. Fiindca domnul Iuliu Muresan obisnuieste, sfidand ridicolul la care se expune, sa-si achite obligatiile fata de fluierasi prin notari exagerate.
Acuzatii au fost formulate si la adresa prerstatiei comise de Hateganu la Tg. Jiu. Atat reprezentantii Pandurilor cat si dinamovistii care stiu fotbalul au vorbit despre erorile fara un sens anume comise de prestatorul de la CCA. Doar Dragos Savulescu, baietel ce parea ca a facut delasarea in Oltenia pentru a se mai lipi si el de sticla cu ceva declaratii, a spus ca arbitrajul a fost foarte bun. Daca Dragos Savulescu a dorit sa demonstreze astfel ca este coleg de competenta cu Ana Maria Prodan, demonstratia i-a reusit admirabil. Rasul nu dauneaza niciodata grav sanatatii.