Guvernul pregatit sa ia gestiunea administratiei tarii se afla in febra debutului. Daca va fi investit de Parlament printr-un vot pozitiv, de luni, 7 mai, Ponta va fi intrat in istorie, ca prim-ministru. Al saselea din acest mileniu, al 11-lea dupa Revolutie. Avem, asadar, un nume nou care a fost gratulat de Adrian Nastase cu o titulatura care a parut o ironie la acea vreme, prin 2002, “Micul Titulescu'. Discutia de rascruce se duce in aceste zile pe o tema exclusiv pecuniara: recuperarea impozitelor neconstitutionale pe pensii si marirea salariilor ciuntite de regimul Basescu. Sunt mai ales probleme financiare si fiscale trecute prin “ciurul' unor negocieri in mare viteza cu FMI care stabilise deja, printr-o scrisoare cu Guvernul Ungureanu, intentia guvernului in politicile economie. Chiar si titulatura – scrisoare de intentie – este destul de explicita - arata cam ceea ce ar vrea sa faca guvernul. De la intentie la fapta este o distanta care presupune multa vointa. In spiritul nostru exista si un proverb important – a promite este noblete, a te tine de cuvant - inseamna burghezie. A fost adaptat in stil pur romanesc – e nobil sa promiti si o prostie sa te tii de cuvant. Asadar sa asteptam intentiile din scrisoare si apoi – mai vedem!
Pe langa FMI, Romania mai are cateva angajamente la care trebuie sa se raporteze: parteneriatele strategice – cu SUA in primul rand, dar pe lista mai apar si altele, semnate cu mare larghete si optimism de Basescu Traian – cu Franta si Polonia.
In parteneriatul strategic cu SUA, presedintele a angajat tara intr-o politica de aparare foarte stransa de interesele superputerii. Afganistanul si scutul antiracheta sunt prioritatile militare dar, sunt si alte capitole urmarite cu mare atentie de ambasadorul Gitenstein, un fel de Visinski de tip nou, dar la fel de apasator. Stim cat de vehement a fost cand a sarit sa apere “democratia' lui Basescu – aici nu ne impusca nimeni in cap la manifestatii, cum la fel de “obligatorii' au fost indicatiile pentru deciziile din economie. Ambasadorul SUA s-a pus in situatia de decident anuntand mai explicit decat actionarii Fondului Proprietatea ceea ce trebuie sa vindem din patrimoniu si mai ales cand.
Scriam saptamana trecuta ca plecarea Guvernului MRU pare sa fie surpriza neplacuta pentru “Proprietatea', deoarece din punct de vedere politic nu a existat nici o reactie din partea Ambasadei SUA, lucru de altfel neobisnuit la asemenea schimbari mari intr-o tara aliata. Sa asteptam pana luni, sa vedem daca dupa votul din Parlament va sesiza si Departamentul de Stat ca la Bucuresti s-a produs o schimbare majora. Pana atunci, programul de guvernare anuntat are inclusa o prevedere care va fi cu siguranta comentata cu nemultumire de SUA: moratoriul in explorarea si exploatarea zacamintelor de gaz de sist. In Declaratia comuna cu privire la parteneriatul strategic pentru secolul XXI dintre Statele Unite ale Americii si Romania se specifica intre domeniile in care cooperarea se poate consolida si securitatea energetica - diversificarea surselor si rutelor de transport, studierea surselor alternative de energie (INCLUSIV GAZELE DE SIST) – subliniera noastra, liberalizarea pietelor in vederea atragerii de noi investitii.
Pe langa scutul antiracheta - criticat vehement de rusi si aflat pe lista prioritara de negocieri SUA-Rusia – este asadar inclusa in parteneriat si respectarea intereselor firmei Chevron (gazele de sist). Ori, Ponta, tocmai le-a interzis! Care va fi reactia lui Basescu Traian, “pionier' al sistului, care-i acuza pe adeversarii proiectului ca “oameni ai rusilor'. Ne intoarcem la razboiul rece declansat chiar in interiorul tarii? Un presedinte care vrea sist – omul americanilor si un Guvern care pune un scut antisist, catalogati ca oamenii Moscovei. Vin vremuri interesante. Primul show va fi luni, 7 mai.